Jandarmeria Română ar putea avea acces la toate camerele de supraveghere publice, dacă un nou proiect de lege care se află în prezent în dezbatere va fi aprobat.

„Jandarmeria va putea accesa, în mod direct și gratuit, sistemele de supraveghere ale spațiilor publice, ce sunt instalate în scopul prevenirii criminalității, pazei bunurilor și protecției persoanelor sau supravegherii traficului rutier”, se arată într-un document oficial al programului legislativ, pregătit de Guvernul României, pentru anul 2023.

Dacă proiectul va fi aprobat, sistemul de tip „Big Brother” va funcţiona fără consimţământul persoanelor vizate.

În prezent, o astfel de autorizație este valabilă, de exemplu, pentru manifestările sportive, iar acordarea acestui drept jandarmilor reprezintă o măsură de combatere a infracţiunilor.

Cu toate acestea, specialiştii atrag atenţia că extinderea supravegherii ar putea duce la abuzuri.

„În mod normal, de administrarea acestor camere ar fi bine să se ocupe o singură instituție, cu reguli bine definite.

La cerere, imaginile ar putea fi accesate de diverse instituții din sistem, după reguli bine definite, pe niveluri de securitate, eventual”, a declarat sociologul Alfred Bulai, potrivit adevarul.ro.

Citește și: Cine sunt greii Clujului care au beneficiat de jaful de la Composesoratul Muntele Băișorii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.