CFR Cluj, supercampioana României, are probleme mari cu banii din cauza unor datorii mai vechi şi astfel au găsit drept soluţie intrarea în insolvenţă!
Moda insolvenței prinde și clubul cu cel mai mare succes în ultimii patru ani și jumătate. CFR Cluj pregătește reorganizarea, susțin surse credibile din Gruia, și va porni procedura în primăvara ori în vara anului viitor.
CFR Cluj ar intra pentru a doua oară în insolvență
Ca și la celelalte formații care au intrat în insolvență, datoriile foarte mari constituie grija și la Cluj. Campioana ar urma să depună un efort pentru a căpăta licența pentru sezonul următor din Liga 1, apoi ar solicita reorganizarea.
Vișiniii au mai fost în insolvență, s-au „însănătoșit” pe 30 mai 2017, după doi ani și trei luni, așa că ar avea din nou dreptul să apeleze la procedura aceasta în vară, după cinci ani.
Data trecută, clubul a fost năpădit de datorii în momentul în care statul a stabilit că nu mai erau legale convențiile civile pe baza cărora erau plătiți jucătorii. Au fost calculate retroactiv taxe pe care CFR nu a putut să le plătească și le-a tăiat prin intermediul insolvenței.
Campioana de acum a depășit insolvența în mai 2017 datorită lui Neluțu Varga, un afacerist local care a plătit datorii vechi de 5 milioane de euro și a forțat astfel reintegrarea societății în circuit. Varga a condus pe urmă clubul care a câștigat 4 titluri de campion la rând, tot el a generat încontinuu datorii din cauza cărora plănuiește acum insolvența.
Jucătorii lui CFR Cluj sunt neplătiți de 3 luni!
Jucătorii lui CFR Cluj nu au fost plătiți de trei luni, în conducere sunt și persoane neplătite de patru luni, și mai există datorii vechi care vor mai apărea pe parcurs.
Varga a acceptat, atunci când l-a demis pe Șumudică, să îi achite 300.000 de euro, suma din clauza de reziliere a contractului plus două salarii neplătite. Mai există procese cu medicul Paligora, cu Latovlevici, cu Arlauskis și cu alți oficiali demiși.
Cu totul, clubul ar avea de plătit mai mult de un milion de euro despăgubiri față de persoanele pe care le-a dat afară. Și ar trebui să achite și salariile curente ca să linștească atmosfera, una deja încărcată din cauza întârzierii plăților.
Datoria e la nivelul celei din 2014, când s-a intrat prima dată în insolvență
În februarie 2015, CFR a intrat oficial în insolvență. Atunci, Tribunalul Comercial Cluj a admis cererea formulată de club şi a dispus începerea procedurii de insolvenţă. Datoria pe care gruparea din Gruia o avea la acel moment era în jur de 20 de milioane de euro, dar mai bine de jumătate din această sumă era către stat.
La finalul anului trecut, conform actelor oficiale, CFR figura cu o datorie de 19,5 milioane de euro. Peste 50% din sumă era, de fapt, creanța propriului patron, care și-a înregistrat în acte toate sumele introduse în club sub formă de împrumuturi.
Anul | Datorie |
2017 | 12.500.000 |
2018 | 19.950.000 |
2019 | 23.100.000 |
2020 | 19.500.000 |
- * sumele sunt exprimate în euro și sunt extrase din bilanțul financiar depus de club la Ministerul Finanțelor
ÎN PRIMII 4 ANI CU VARGA: PE MINUS PESTE 11 MILIOANE DE EURO
Anul | Profit | Deficit |
2017 | X | 250.000 |
2018 | X | 7.600.000 |
2019 | 1.100.000 | X |
2020 | X | 5.000.000 |
CHELTUIELILE S-AU DUBLAT FAȚĂ DE PRIMUL AN DE DUPĂ IEȘIREA DIN INSOLVENȚĂ
Anul | Cheltuieli |
2017 | 10.300.000 |
2018 | 16.200.000 |
2019 | 18.600.000 |
2020 | 20.200.000 |
- * sumele sunt exprimate în euro și sunt extrase din bilanțul financiar depus de club la Ministerul Finanțelor
Economisesc la juniori
Clujenii și-au trimis echipa a doua pentru un meci la Satu Mare în ziua partidei, fiindcă nu existau bani pentru cazare. La fel au procedat și cu formația de juniori sub 17 ani.
Nu sunt ușoare nici deplasările echipei mari, pentru care conducerea face eforturi ca să găsească bani. CFR va juca sâmbătă la Craiova contra lui FCU, de la ora 20:30.
Nu prea au ce să vândă
CFR și-a construit lotul pentru câștigarea campionatului și pentru participarea în grupele cupelor europene, nu a procedat ca FCSB și CSU Craiova, care au folosit mulți tineri și au tot vândut jucători.
Clujul nu poate să se redreseze acum vânzând câțiva fotbaliști. Fundașul Andrei Burcă și extrema Petrila sunt singurii jucători care au fost ofertați în vara trecută. CFR mai poate să scadă salariile renunțând la fotbaliștii ale căror contracte expiră, așa cum sunt Omrani, Hoban.
Un an de pauză în Europa
Insolvența ar schimba obiectivele la Cluj. Campioana din ultimii patru ani nu-și va mai putea propune să participe în cupele europene, întrucât UEFA nu le permite cluburilor aflate în reorganizare să intre în competițiile sale.
Dacă vișiniii își duc planul la capăt și cer insolvența în vara anului următor, ei vor mai putea să participe în cupele europene, cel mai devreme, în sezonul 2023-2024. Eliminarea din Europa ar însemna venituri mai mici.
Clubul și-a ajustat bugetul în fiecare sezon cu premiile pe care le-a obținut de la UEFA, din grupele Europa League și chiar din fazele eliminatorii ale EL, din care a fost scos de Sevilla după două egaluri, 1-1 în România și 0-0 în Spania.
Plătesc de pomană
Vișiniii aveau oricum cea mai mare notă de plată din campionat, patronul Varga a crescut-o când i-a dat afară pe Marius Șumudică și pe președintele Marian Copilu.
Cu ei au mai plecat 14 angajați și toți au dat clubul în judecată pentru recuperarea banilor. A fost readus Petrescu și el a realizat câteva transferuri în urma cărora unii dintre fotbaliștii vechi au dispărut de pe lista de Liga 1. Jonathan Rodriguez, Fofana, Tahiri, Hoban, Ciobotariu sunt plătiți de pomană, nu au drept de joc.
Clubul l-a achiziționat recent pe portarul croat Karlo Letica și nici el nu e înregistrat pe lista pentru campionat.
CFR Cluj a fost dezastru în Europa
CFR și-ar mai fi putut aranja bugetul dacă ar fi realizat un parcurs foarte bun în cupele europene, însă vișiniii nu au repetat performanțele lor cele mai mari. Au intrat în preliminariile Champions League, de unde i-a eliminat Young Boys Berna.
Pe urmă i-a scos Steaua Roșie Belgrad din Europa League. Așa au picat în Conference, unde merg tot rău în grupă, sunt pe ultimul loc, cu un singur punct. Lider e Alkmaar, cu 10 puncte, a doua clasată e Jablonec, cu cinci puncte, și a treia e Randers, cu patru puncte.
Ce va face Balaj?
Campioana l-a angajat de curând pe Cristi Balaj ca președinte. Fostul arbitru ar trebui să jongleze cu niște datorii mari și cu o situație foarte grea.
Varga continuă recrutările, în ciuda economiei șubrede, negociază și cu Dani Coman, care ar urma să fie numărul unu executiv în partea fotbalistică, tehnică a activității, iar Balaj ar rămâne responsabil doar de administrație
Arlauskis are de primit o sumă uriașă
Ardelenii au semnat rezilierea cu Arlauskis, portarul care a contribuit la cele patru titluri de campioni câștigate la rând, și au stabilit cu lituanianul să-i plătească 100.000 de euro într-un termen în care clubul nu s-a încadrat. Portarul a deschis un proces la FIFA și, dacă-l va câștiga, va încasa mai mult de o jumătate de milion de euro!
Arlauskis a plecat în Lituania imediat cum a pornit scandalul cu Șumudică și cu Marian Copilu: „Eu nu mai văd vreun viitor al acestui club fără Marian!„.
Edi Iordănescu are și el de primit 180.000 de euro, iar staff-ul lui are de luat 50.000 de euro. Iordănescu a câștigat campionatul cu CFR, însă nu a încasat nici salarii, nici bonusuri, nici chirii.
Sursa: gsp.ro
Citește și: Mașinile cu volan pe dreapta, interzise în România!