Judecătoarea Adina Daria Lupea face apel la decență fața de magistrați după ce un incident petrecut în sala de judecată, în urmă cu doar câteva zile, a determinat-o să ia atitudine în fața celor care îi critică pe colegii săi de breaslă.
„Și judecătorii sunt oameni – apel la decență! În acest weekend am aflat că o colegă, de doar 42 de ani, mamă a trei copii, a decedat, după ce a ieșit din ședința de judecată!
Stiu, nu contează, pentru că, oricum, ”la ce salarii” avem, si ”pentru că nici nu răspundem” în vreun fel pentru ceea ce facem, ne merităm soarta! Mă aștept că urmașii colegei să fie trasi la răspundere pentru că aceasta a avut ”tupeul” să intre în ședința de judecată!
Vor urma bilanțurile; adică vom asista, din nou, la întrecerea socialistă între secții/instanțe, ne vom lăuda ”cu producția la hectar”, și ne vom lua angajamente că vom depăși această producție…
Sper ca, atât cât voi mai sta în magistratură, să asist ”la un bilanț” în care ne vom număra colegii morți, la locul de muncă, colegii care au fost depistați cu boli incurabile, colegii care au rămas singuri, pentru că soțul/soția nu au mai avut răbdare să le tolereze sacrificul pentru profesie, sau să ne numărăm copiii care, din cauza faptului că au fost nesupravegheați, au apucat-o pe alte drumuri…
Constat că ne este teama să vorbim despre încărcătura reala de dosare pe cap de jude, despre presiunile la care suntem supuși în privința redactărilor, a vechimii dosarelor si câte și mai câte…
Da, suntem oameni, motiv pentru care și noi suntem supuși greșelii! Credeti-mă, dorim să dormim liniștiți pentru soluțiile pe care le-am dat, pentru motivările hotărârilor judecătorești, dar, în egală măsură ne dorim să dormim liniștiți alături de cei dragi…
AM mai spus-o: nu sunt o mamă grozavă(așa cum a fost mama mea), și nu sunt nici o soție fantastică și pentru asta îmi pare nespus de rău! În 2009 s-a început protestul pentru că volumul de muncă era infernal. În 2018, volumul de muncă nu ne permite nici măcar să ajungem la spital, atunci când ne este rău! Ministerul Justiției, care este ordonanator principal de credite, se pare, că nici nu-i pasă!
Ati văzut vreun ministru să vină să discute cu noi, ”workării”? Miștocării sau glume suntem în stare să le facem și noi, dar asta nu rezolvă, cu adevărat, problemele! Vreți oameni judecători sau vreți roboți judecători?
Pentru că, se pare, asta se dorește, iar eu nu sunt omul care să participe la umilirea colegilor mei! Aceste gânduri nu au fost așternute pentru a mi se plânge de milă! Nu am nevoie de mila/compasiunea nimănui! Aceste gânduri reprezintă parte din drama reala a noastră, a judecătorilor! Mădălina Elena Dârdeci”, a scris Adina Lupea pe pagina sa de Facebook.