Judecătoarea Adina Daria Lupea de la Curtea de Apel Cluj a făcut o analiză amănunțită asupra faptelor penale din DNA, dar și o radiografie asupra lucrurilor petrecute în timpul mandatului lui Kovesi. Lupea a extras cele mai importante concluzii și le-a postat pe pagina sa personală de Facebook.

Judecătoarea Adina Daria Lupea a postat pe pagina sa de Facebook două comentarii cu privire la agitația provocată de propagandiștii DNA din presă, politică și Justiție, speriați de gândul că sfârșitul Laurei Kovesi este aproape și că aceasta ar putea fi revocată din funcție.

Prima postare a judecătoarei în care se declară uimită despre cum ministrul Justiției este acuzat că a folosit, în raportul prin care a propus revocarea lui Kovesi, un document public al Inspecției Judiciare.

„Nu mai #rezist. Deci ministrul e acuzat ca a folosit la propunerea de revocare un document deja public al Inspectiei Judiciare pentru o cerere de revocare, Circ, tam-tam, amenintari cu plangeri penale, sar nu stiu ce asociatii.

In ce lume traim? Cu ce masuri? Au fost oameni judecati, linsati propriu-zis public, inclusiv magistrati, pe scurgeri de interceptari, pe rechizitorii livrate public, cu televiziuni la poarta, cu catuse la maini, spectacole care au costat la CEDO si mai mult, au costat vieti.

Nimeni nu a sarit atunci in sus ca oamenii aceia au auzit ca li se spune ‘pa’ unui proces echitabil, nimeni nu s-a intrebat atunci cum vor judeca de impartial judecatorii investiti cu acele cauze, dar acum murim de grija unor procurori (5) alesi in CSM (deci cei mai dintre cei) care din cauza ministrului nu vor judeca obiectiv.

Cred ca sunt eu prea eleganta, de felul meu. Incep sa ma gandesc insa de ce presedintele tarii mele amesteca justitia cu politicul cand afirma ca e deja o ‘oportunitate politica’ revocarea procurorului sef al DNA.

Prin urmare, va urma. Noapte buna!”, spune judecătoarea Adina Daria Lupea.

 

Cea de-a doua postare a judecătoarei Lupea, în care prezintă adevărul despre Laura Kovesi, făcând și o radiografie asupra activității DNA în timpul mandatului acesteia.

„Buna dimineata!

Sa continuam asadar de unde am inceput azi noapte.

Nu stiu daca scriam despre aceste lucruri daca, butonand televizorul, nu as fi dat peste interviul de la RFI cu Liiceanu care m-a intepenit la propriu. Acel interviu, poare unii l-ati vazut, cand spunea transfigurat efectiv ca doamna Kovesi este ‘Slujirea insasi’. Tonul folosit, pupilele dilatate, mimica, gesturile si mai ales cuvintele folosite m-au facut sa imi spun instant ‘Daca omul acesta nu are o misie de indeplinit cu tinta, inseamna ca e nebun de-a binelea’.

Adica dincolo de un discurs de unde razbatea insistent un cult al personalitatii pe care eu nu l-am mai vazut decat in copilarie cand ma uitam la emisiuni tematice (singurele aproape) despre patrie si mult iubitii, omul era pur si simplu extaziat si de ce? Ca doamna procuror isi face meseria de magistrat intr-o forma pura, celesta, in care nu cere nimic pentru ea.

Nu e treaba mea sa verific in ce forma isi face sau si-a facut doamna Kovesi meseria, sunt organe abilitate si deja sesizate sa faca acest lucru. In fond, nu e treaba mea cum isi face meseria niciun alt magistrat, insa doamna Kovesi nu mai e magistrat, e VIP deja, inclusiv international, o persoana publica de notorietate, de a carei mentinere in functie au ajuns sa depinda si sa fie analizate ‘oportunitatile politice’ in aceasta tara.

Spun doar atat. Marea majoritate a magistratilor din tara asta la fel isi fac meseria, adica nu pentru ei, nu celest, doamne fereste, sa nu cadem in ridicol absolut, ci pentru societate, asa ca nu vad niciun titlu de lauda intr-o chestiune absolut fireasca, normala. Cat despre ode, acelea apartin de alt domeniu. Al patologicului.

Si am mers mai departe sa ma gandesc de unde pana unde atata nebunie, cum au ajuns mii, zeci de mii de oameni sa o considere simbolul anticoruptiei, iar raspunsul este mult mai simplu decat credeti.

Rezultatele de rasunet ale DNA, respectiv condamnarile cu mare impact au survenit in cea mai mare parte pe timpul ‘domniei’ sale, insa in dosare instrumentate de procurorii vechi ai DNA, cei formati sub indrumarea lui Daniel Morar. Vorbim de matusa Tamara a lui Adrian Nastase, de dosarul transferurilor in fotbal, de dosarul Valiza a lui Gigi Becali, de dosarul Caltabosul, de dosarul fostului ministru al justitiei Tudor Chiuariu, chiar de dosarul care l-a vizat pe fostul sef la Sectiei Civile de la ICCJ, domnul Costiniu etc. Atunci pentru prima data a fost atacata coruptia la nivel inalt. Condamnarile sau impactul lor a survenit insa dupa, dar trebuie reamintit celor care o identifica pe domna Kovesi ca o salvare de PSD ca ea nu a avut nici in clin nici in maneca cu condamnarea lui Adrian Nastase si cu scoaterea acestuia de pe scena politica. Si nicio contributie. Ce sa vezi, niciunul din procurorii care au instrumentat aceste dosare nu a fost implicat in vreun scandal, nu a ajuns la Inspectia Judiciara, nu au fost amenintati cu excluderea, nici acuzati de masluirea de probe, ca si procurorii sai ‘de elita’. Fiind din sistem, va pot spune si de ce. Aceia cercetau fapte, nu oameni, nu personaje, nu aveau tinte predefinite, Chiuariu, de pilda, era membru PNL, nu PSD. In acele dosare mai exista si sfantul flagrant, specific infractiunilor de mita, cum a fost in dosarul Caltabos, care acum a disparut cu desavarsire, acum nu mai sunt decat denuntatori si convorbiri, care, ce sa vezi, constata ICCJ insasi, ca nu sunt reale. Cu alte cuvinte, erau dosare lucrate bine, din moment ce s-a ajuns la condamnari. Si rata achitarilor la DNA era mult mai mica. Acum e dezastru.

Ei bine, acei procurori care au lucrat aceste dosare au disparut definitiv din DNA. Fie au plecat singuri, fie au fost siliti sa plece, fie au fost revocati si au plecat scarbiti, spunand expresis verbis ca sub domnia lui Nefertiti au ajuns ‘de rasul curcilor’.

Iar acum sa ne intoarcem la mandatul doamnei procuror-sef. Cel putin in ultimii trei ani (ca tot are maine bilantul) a mers din rau in rau. Achitari, inclusiv in dosare cu arestati, restituiri la parchet una dupa alta, prescrierea dosarului Microsoft cu cel mai mare prejudiciu estimat si, cireasa de pe tort, devoalarea unor imprejurari nu tocmai ortodoxe presupus a fi fost folosite in mai multe dosare. Ca a fost sau nu asa, se va stabili. Insa numai o astfel de suspiciune e devastatoare. Ma vad nevoita sa repet, sub mandatul lui Daniel Morar pe care se vede clar ca nu il inghite, astfel de lucruri nu s-au intamplat.

Cam asta ar fi despre ‘slujirea pura’ si decaderea unei institutii mai mult decat necesara in statul roman. Cu necesitatea ei, in aceasta forma sau in alta, suntem toti de acord. Personal cred ca doamna K a facut un imens deserviciu institutiei pe care o conduce, finalizat cu o propunere de revocare in care i se imputa inclusiv grave incalcari ale Constitutiei.

Sigur ca da, va avea dreptul sa se apere insa acum e prezumata in culpa, sau generic vorbind, nu doar in sens penal, a ajuns ea insasi inculpata.

Mesajul meu e sa aiba incredere in justitie, pentru ca asa cum procurorii DNA respecta intotdeauna legea, cu siguranta si alti procurori o fac. Inclusiv cei din Inspectia judiciara care au trimis-o in judecata disciplinara, pe ei de ce sa nu ii creditez, daca a devenit deja axioma creditarea procurorilor DNA?”, scrie judecătoarea Adina Daria Lupea.

 

 

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.