După ce a vândut pachetul majoritar de acțiuni grupului Abris, omul de afaceri clujean Ioan Tecar a rămas minoritar în afacerea Pehart Tec Group. Anul trecut, reprezentanții Abris au decis schimbarea firmei care realizează auditul companiei cu societatea KMPG, companie implicată, la nivel mondial, în câteva scandaluri de corupție. Tecar a contestat în instanță, în două procese diferite, decizia de schimbare a firmei de audit, dar Tribunalul Comercial Cluj a decis, în ambele dosare, să respingă plângerea omului de afaceri. Însă, după ce unul dintre dosare a ajuns la Curtea de Apel Cluj, judecătorii au schimbat sentința tribunalului cu 180 de grade. 

La jumătatea anului trecut, omul de afaceri Ioan Tecar a deschis un proces împotriva companiei Pehart Tec Grup SA în care cerea anularea unei hotărâri a consiliului de administrație prin care s-a decis revocarea auditoriului Pricewaterhousecoopers Audit SRL și numirea KPMG Audit SRL în funcția de auditor al societății. El a deținut controlul companiei până când a vândut pachetul majoritar grupului Abris. 

În cererea de chemare în judecată, Tecar a arătat că hotărârea s-a luat fără respectarea secretul votului în ceea ce privește revocarea/numirea auditorului și nici nu i s-au adus la cunoștință motivele pentru care s-ar impune schimbarea auditorului financiar și că a fost desemnată în funcția de secretar de ședință o persoană care nu deține calitatea de acționar al societății, ci un consilier juridic.

De asemenea, el a precizat că nu a fost informat nici în legătură cu motivele care ar determina revocarea auditorului Pricewaterhousecoopers Audit S.R.L. sau în ceea ce privește motivele pentru care s-ar impune numirea auditorului KPMG Audit S.R.L., neexistând o dezbatere în acest sens, cu toate că importanța unei astfel decizii impunea cel puțin o dezbatere între acționari, astfel încât votul să fie exprimat în cunoștintă de cauză. 

În replică, reprezentanții companiei au cerut respingerea cererii de chemare în judecată pe motiv că Tecar nu ar avea calitate procesuală activă, chiar dacă Tecar are un procent de 15% din companie. 

Inițial, Tribunalul Comercial Cluj, care a judecat dosarul în prima faza procesuală a respins de două ori acțiunea omului de afaceri. ”Hotărârea de revocare a auditorului în funcție PRICEWATERHOUSECOOPERS AUDIT SRL și cea de numire a KPMG AUDIT SRL în calitate de auditor al societății Pehart Tec Group SA, pentru o perioadă de 3 ani, a fost în mod legal luată, fiind pe deplin respectate exigențele Legii nr. 31/1990”, se arată într-una din motivări. Însă, Curtea de Apel Cluj a dat o decizie definitivă la sfârșitul acestei luni în care a întors cu 180 de grade sentința dată de Tribunalul Comercial Cluj. 

”Admite apelul declarat de apelantul Tecar Ioan împotriva sentinţei civile nr. 1482 pronunţată la data de 21.10.2020 în dosarul nr. 347/1285/2020 al Tribunalului Specializat Cluj pe care o schimbă, în tot, în sensul că: Admite cererea formulată de reclamantul Tecar Ioan împotriva pârâtei SC Pehart Tec Group SA şi în consecinţă: Anulează hotărârea adunării generale a acţionarilor pârâtei P.T.G. SA nr. 4 din 20.05.2020. Decizia este definitivă şi executorie”, arată soluția pe scurt a instanței. 

Judecătorii l-au surprins pe Tecar 

Ioan Tecar a declarat că decizia celor de la Abris de schimbare a companiei de audit a fost făcută pentru accesarea unor finanțări pe care omul de afacere nu le-a girat. ”Am contestat că eu sunt acționar minoritar în companie și nu am fost consultat atunci când s-a luat decizia de schimbare a auditorului. Am considerat că cei de dinainte și-au făcut treaba foarte bine și responsabil. Nu știu de ce l-au schimbat. Îi știu pe cei de la KPMG. Price a fost de la început, au fost foarte responsabili, inclusiv pe mine m-au pus la punct când a cerut situația. Mi s-a părut nelalocul lui faptul să fie schimbat un profesionist. Decizia a fost luată de cei de la Abris, în pofida faptului că le-am adus la cunoștință că nu sunt de acord. Cred că ei au vrut să își facă propria lor linie, să acceseze niște finanțări pe care le-am contestat că nu mi s-au părut ok, am primit doar date trunchiate și nu mi-am putut da acordul”, a declarat Ioan Tecar pentru Gazeta de Cluj. 

Pus să comenteze deciziile diametral opuse a celor două instanțe, Tecar a declarat că ”am rămas surprins că au respins acțiunea pentru că am avut toate motivele și am văzut și decizia celor de la curtea de Apel Cluj, dar nu pot comenta motivele pentru care instanțele au luat aceste decizii”, a mai declarat omul de afaceri. 

KPMG vizată de scandaluri de corupție la nivel mondial

În cadrul SC KPMG România a lucrat Dragoş Băsescu, fiul lui Mircea Băsescu şi nepotul lui Traian Băsescu, care anul trecut a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influenţă. Compania a fost în cadrul unor scandaluri de corupție în Canada și Marea Britanie. Principalul reproș adus corporației ar fi acela că, în calitatea sa de auditor, nu a identificat semnele instabilității financiare în cazul mai multor bănci. Făcând o paralelă cu prăbușirea fostului gigant Arthur Andersen după implicarea acestuia în scandalul Enron, ziariștii britanici nu exclud o intrare a KPMG în colaps. Mai ales că profiturile KPMG din Regatul Unit au scăzut cu aproape o cincime anul trecut, la 301 milioane lire sterline. Amenzile și costurile juridice ale companiei de audit s-au dublat, tot anul trecut, ajungând la aproape 56 milioane de lire sterline. Recent, KPMG s-a implicat în trei scandaluri majore pe trei continente. 

Astfel, compania de audit a renunțat la etică și a servit timp de 15 ani controversata familie Gupta, implicată în acte de corupție și trafic de influență în Africa de Sud. Fraţii Gupta, pentru care a lucrat KPMG, au fost acuzaţi că au controlat numeroase companii de stat în Africa de Sud, folosindu-se de protecția președintelui Jacob Zuma, demis ulterior pentru corupție. KPMG a mai fost acuzată și de falsificarea și ascunderea datelor financiare ale companiei Carillion, ce a falimentat subit. 

Deși Bill Michael, președintele KPMG Marea Britanie, susține că nu sunt probleme privind stabilitatea companiei, ziariștii de la FT citează un înalt funcționar din Comisia de reglementare din cadrul Băncii Angliei care susține contrariul. „Problemele cu care se confruntă KPMG în momentul de față arată ca o «furtună perfectă». Marea întrebare este dacă guvernul ar lucra pentru a susține un Big Four sau nu”, a declarat respectiva persoană sub protecția anonimatului. Așadar, dacă corporația nu va primi un ajutor din partea guvernului britanic, există posibilitatea ca Big Four să devină Big Three. 

Afacerile Abris 

În 2015, Ioan Tecar a vândut afacerea de producție a hârtiei, Pehar Tec unui fond de investiții, Abris Capital, pentru suma de aproximativ 100 de milioane de euro. De asemenea, din acționariatul Pehar Tec a ieșit și BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare) care intrase în acționariatul companiei lui Tecar în 2009 cu o infuzie de capital în valoare de 6 milioane de euro. Cei din Abris Capital au luat parte și la investiția IASI CITY CENTRE SA, alături de soții Schrotter, dar au ieșit din business cu un an înainte ca Irina Schrotter și soțul ei, Zaharia, să dea cu subsemnatul la DIICOT. 

Acest fond de investiții are o istorie interesantă în România. În 2008, compania era controlată în proporție de 99% de SC Copernicus Partners Limited (reprezentată de Octavian Vidu) și britanicul Stephen John Richmond. Cei doi au hotărât schimbarea numelui firmei în SC ABRIS CAPITAL PARTENERS. 

Vidu este originar din Cluj Napoca, însă este cunoscut ca fiind reprezentantul unui alt consorțiu, CEE Equity Partners, controlat de statul chinez printr-o participare uriașă, de 500 de milioane

de dolari. De asemenea, este cunoscut faptul că prin intermediul CEE, chinezii au investit masiv în Polonia. Astfel, conform unor surse din cadrul acestei tranzacții, practic, chinezii au cumpărat afacerea dejeanului Tecar. 

Afaceri cu șervețele 

Cu o tradiție de 130 de ani în fabricarea hârtiei, Pehart deține trei fabrici ce produc hârtie tissue și produse igienico-sanitare (hârtie igienică, prosoape de bucătărie și șervețele) sub mărcile proprii, Pufina și Alint, dar și sub mărcile private ale diverșilor retaileri. 

În urma investiției Abris Capital (care mai deține în România Urgent Courier) și a unui ajutor de stat, cea de-a patra fabrică va fi pusă în funcțiune până la finele acestui an și va duce capacitatea de hârtie tissue sub formă de role jumbo la 100.000 de tone, scrie businesscover.ro. Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), acționar cu 25% din 2009 la Pehart Tec, își va vinde participația către Abris Capital. Înainte de această tranzacție, Ioan Tecar, care va rămâne acționar semnificativ și președinte al grupului, a negociat și cu Zewa pentru preluarea companiei. 

Grupul de companii din care face parte și Pehart are peste 1.000 de angajați și afaceri de circa 130 milioane de euro. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.