Preşedintele UNJR, Dana Gîrbovan, a transmis, luni, că nu se va lăsa intimidată de acţiunile de hărţuire din ultima perioadă, făcând referire la acuzaţiile apărute în spaţiul public referitoare la activitatea Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR).
„Am descoperit avalanşa de atacuri la adresa Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), somaţiile, ameninţările, agresivitatea celor ce ne contestă până şi dreptul la opinie. Cine suntem, câţi suntem, pe cine reprezentăm, cine ne dă nouă dreptul să avem propuneri pe legi ce reglementează sistemul judiciar”, a scris, pe pagina sa de Facebook, Dana Gîrbovan.
Preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR) explică apoi ce anume este UNJR şi pe cine reprezintă, precum şi reperele importante ale activităţii de până acum a Uniunii.
„UNJR este membru al asociaţiei europene MEDEL, o asociaţie ce reuneşte peste 15 mii de membri din statele europene, reprezentanţii UNJR fiind aleşi în mod constant, încă din 2008, în cadrul comitetului executiv al MEDEL. Ultimele alegeri pentru comitetul executiv al MEDEL au avut loc în acest week-end (motiv pentru care nici nu am fost acasă), iar reprezentantul UNJR a fost ales secretar general MEDEL, o funcţie importantă, ce reflectă recunoaşterea muncii şi expertizei noastre şi pe plan european (…) În 2008, UNJR a fost cea care a contestat hotărârea Parlamentului de respingere a “ridicării imunităţii” domnului Adrian Năstase. (…) În 2009 ne-am opus înfiinţării unui nou serviciu de informaţii la nivelul Ministerului Justiţiei, idee lansată de ministrul de atunci, domnul Cătălin Predoiu. (…) UNJR a militat permanent pentru lustraţia în magistratură şi lămurirea activităţii în justiţie a fostului serviciu de informaţii – SIPA”, a mai arătat Dana Gîrbovan.
Preşedintele UNJR mai arată că propunerile Uniunii de modificare a legilor justiţiei au fost discutate pe forumul asociaţiei şi au fost trimise tuturor judecătorilor din ţară, care au venit cu critici, propuneri şi comentarii la acestea.
„În final, celor care mă somează, mă ameninţă sau mă jignesc – pe mine personal sau asociaţia pe care acum o reprezint – fără să ştie sau să îi intereseze de muncă şi activitatea acestei asociaţii, activitate ce stă în spatele recunoaşterii pe care o avem azi, le spun atât: cine are impresia că astfel de acţiuni de hărţuire mă intimidează sau mă impresionează se înşală. (…) Le-am spus şi acelora atunci la fel cum o spun şi celor de azi: niciodată nu voi da socoteală de votul membrilor UNJR în afară organizaţiei”, conchide Dana Gîrbovan.