Fostul director SRI George Maior primeste titlul de Doctor Honoris Causa in cadrul unei ceremonii desfasurata in Aula Magna a Academiei Tehnice Militare din Bucuresti.

Ambasadorul României în SUA, George Maior, fost director SRI, a încasat în ultimii cinci ani aprox. jumătate de milion de lei, bani care i-au fost virați în cont de către Școala Națională de Științe Politice și Administrative (SNSPA), unde Maior este din 2015 profesor universitar titular și conducător de doctorate. 

Motivul? Coordonarea a șapte doctoranzi, desfășurată de la 8.000 de kilometri, adică din Washington D.C., orașul în care locuiește începând din toamna lui 2015. 

La cei circa 400.000 de lei, menționați deja în mod transparent de Maior în declarațiile de avere, se vor mai adăuga în declarația de avere din 2021, cel mai probabil, alți aproximativ 100.000 de lei, sumă aferentă anului 2020.

Banii nu au fost încasați pentru activitățile didactice care îi revin ca profesor universitar titular, deoarece și-a suspendat contractul de bază, ci pentru coordonarea de doctorate pentru care George Maior a obținut oficial abilitarea după plecarea la post, în Statele Unite. 

Începând cu octombrie 2015 și până în septembrie 2020, George Maior a avut un număr de șapte doctoranzi în coordonare, însă nici unul dintre aceștia nu și-a încheiat studiile, deși legea spune că termenul de finalizare a unui doctorat este de trei ani. 

Alte trei persoane, care au dat examen de admitere la Școala Doctorală a SNSPA anul trecut, au devenit doctoranzii fostului șef al SRI începând cu octombrie 2020. 

Mai mult, în acești cinci ani în care a fost plătit de SNSPA cu circa o jumătate de milion de lei, Maior nu figurează cu activitate de referent în vreo comisie de susținere a tezelor altor doctoranzi. 

SNSPA este condusă de rectorul Remus Pricopie, un fidel apropiat al lui George Maior, cel căruia acesta i-a încredințat la plecarea în SUA conducerea Academiei de Științe ale Securității Naționale (ASSN), una dintre cele mai opace instituții finanțate până nu demult de statul român. 

În mandatul lui George Maior de director al Serviciului Român de Informații, Școala Doctorală a Academiei SRI s-a transformat într-o veritabilă fabrică de plagiate. Nu mai puțin de 42 dintre cele 82 de teze susținute în perioada ianuarie 2010 – decembrie 2014, în care Maior era directorul Serviciului, au fost reclamate ulterior la CNATDCU pentru plagiat, 38 dintre acestea chiar de către noua conducere a Academiei.

Text preluat. Citește continuarea pe PRESSONE.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.