Karim Cheurfi, 39 de ani, care a ucis joi un politist pe Champs-Elysees, in Paris, inainte de a fi omorat, era un recidivist obsedat de ideea de a ataca fortele de ordine, scrie AFP. Acesta fusese retinut in 23 februarie, fiind suspectat ca vrea sa cumpere arme pentru a ucide politisti, dar a fost eliberat din lipsa de probe.

„Aici, toata lumea il cunostea ca cineva care isi pierduse mintile, evident afectat psihologic”, a declarat pentru AFP un locuitor din cartierul linistit in care traia, Chelles, in periferia de nord-est a Parisului, care il cunoaste de peste 20 de ani.

„Actele sale, reactiile, modul de a merge, totul era decalat, de parca venea de pe Marte”, continua el.

Nascut in 31 decembrie 1977 la Livry-Gargan, tot in periferia de nord-est a Parisului, Karim Cheurfi a fost arestat in 23 februarie, fiind suspectat ca voia sa ucida politisti. The Telegraph scrie ca acesta a fost audiat la sectia de politie din Meaux, dupa ce politia primise informatii ca incerca sa „obtina arme pentru a ucide politisti”. A fost insa eliberat a doua zi din lipsa de probe, potrivit unor surse apropiate anchetei.

Incepand cu martie, era vizat de o ancheta antiterorista, potrivit uneia dintre aceste surse.

Acest barbat, fara meserie, a fost de mai multe ori in atentia justitiei, pentru furt cu violente si trei tentative de crima.

In februarie 2005, a fost condamnat la 15 ani de inchisoare dupa ce a incercat sa ucida un elev politist si pe fratele sau. Faptele datau din 2001: Karim Cheurfi furase o masina cu care a fugit si apoi a intrat intr-un alt vehicul.

Inarmat cu un pistol, i-a ranit grav pe cei doi frati care incercau sa-l prinda. Doi ani mai tarziu, a incercat sa omoare un alt politist, caruia ii furase arma, in timp ce se afla in arest preventiv.

Iesit din inchisoare in iulie 2013, este din nou condamnat, in 2014, pentru furt agravat, la patru ani de inchisoare, dintre care doi cu suspendare. In 2015, este eliberat conditionat.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, nu a prezentat semne de radicalizare in timpul detentiei.

Ura impotriva politiei

„Era marcat, in inchisoare, dar nu de o religie sau alta”, spune Mohammed, 21 de ani, care locuia aproape de casa in care Karim Cheurfi traia cu mama sa. „Avea o ura impotriva justitiei si a politiei”.

Atacul de pe Champs-Elysees a fost revendicat de gruparea jihadista Stat  Islamic (SI), dar aceasta revendicare ridica semne de intrebare, deoarece organizatia da numele de razboi al unui jihadist belgian, „Abu Yussef Belgianul”.

In cartier, Karim Cheurfi nu era vazut ca un barbat radicalizat care ar fi putut gravita in nebuloasa salafista jihadista.

„Daca ii spuneati ‘Daesh (acronimul arab pentru SI), sunt sigur ca nu stia bine despre ce e vorba”, spune Salim. „Nu stia nici macar cum sa foloseasca telecomanda, daramite sa intre pe internet si sa contacteze Daesh, nu imi pot imagina asa ceva!”, continua el.

Abdel, un alt  vecin, in varsta de 23 de ani, adauga: „Avea o ura impotriva politiei, impotriva Frantei. Era marcat de inchisoare. Dar Daesh nu exista pentru el”.

O hartie purtand un mesaj care lua apararea Daesh a fost gasita in apropiere de corpul atacatorului. De asemenea, un Coran a fost gasit in masina sa, potrivit unor surse apropiate anchetei.

La Chelles, insa, barbatul nu era cunoscut drept un practicant musulman. „Merg  des la moschee, nu l-am vazut niciodata”, spune Salim. Aceeasi constatare la un alt vecin, care descrie un barbat „deloc religios” potrivit Hotnews.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.