Înainte de a se întâlni cu liderul nord-coreean Kim Jong Il, spionul sud-coreean „Black Venus” a fost sfătuit să stea treaz până târziu, să facă un du; și să se îmbrace elegant. De asemenea, el şi-a ascuns un microfon special în penis. Astfel, s-a reuşit penetrarea securităţii nord-coreene la cel mai înalt nivel.

Venus Negru” („Black Venus”), pe numele său adevărat Park Chae-seo, este printre puținii spioni care au reuşit să se apropie atât de mult de unul dintre liderii Coreei de Nord, scrie publicaţia „The Korea Herald”.

„Viaţa de spion a fost extrem de stresantă”, a declarat Park, în vârstă de 64 de ani, întrun interviu acordat mass-media străine, citat de evz.ro: „Riscam să fiu deconspirat de cea mai mică greşeală, de un singur cuvânt spus aiurea”. Dar, spre deosebire de agenții nord-coreeni trimiși în Sud, „Black Venus” nu a primit „pastila fatală”, pentru situaţia extremă, în caz că ar fi fost capturat. În schimb, a explicat el, „am fost instruiți să ne sinucidem cu propriile noastre degete” folosind „câteva puncte critice de presiune din corp”.

În vârstă de 64 de ani, Park Chae-seo şi-a început activitatea clandestină în 1990, primind misiunea să colecteze informaţii despre programul nuclear al Coreei de Nord, aflat, în acea perioadă, în faza incipientă.

Prin 1995, Park s-a alăturat serviciului sud-coreean de spionaj, care purta, la vremea respectivă, denumirea de Agenţia pentru Planificarea Securităţii Naţionale. A primit numele de cod „Black Venus” („Venus cel negru”). Trimis, iniţial, la Beijing, agentul a debutat într-o companie care se ocupa cu importul de produse nord-coreene exceptate de la taxele vamale. Este momentul în care a demarat acţiunea de formare a unei reţele de informatori şi persoane de contact din Coreea de Nord.

Infiltrarea în Nord

Pasul cel mare, prin care a reuşit să se infiltreze în Nord, a fost făcut după ce a mituit oficiali chinezi, pentru a-l scăpa de închisoare pe unul dintre nepoţii lui Jang Song Thaek, influent personaj de la Phenian şi unchi al actualului lider, Kim Jong Un. De altfel, Thaek a fost executat în anul 2013, sub acuzaţia de trădare.

Drept recunoştinţă pentru intervenţia sa la autorităţile chineze, spionul sud-coreean a fost invitat în Nord, de către influenta famile a lui Jang Song Thaek. Prilej cu care a şi reușit să încheie nişte contracte extrem de avantajoase de publicitate, în valoare de 4 milioane dolari, pentru promovarea unor regiuni turistice din Coreea de Nord.

Microfonul din penis şi întâlnirea cu Kim Jong-il

Momentul culminat al activităţii sale de spion a avut loc în anul 1997. După repetate călătorii în Nord, „Black Venus” a fost chemat la Casa de oaspeți Paekhwawon, din Phenian, unde Kim Jong Il (liderul de atunci şi tatăl actualului lider, Kim Jong Un) obişnuia să lucreze pe timpul nopţii. Întâlnirea a durat doar jumătate de oră, iar spionul se pregătise corespunzător: şi-a introdus un microfon special în penis, prin uretră.

„Vocea lui era puţin răguşită (…) Departe de a fi nervos din teama de a fi expus, m-am simțit destul de ușurat, pentru că însemna că reuşisem să câştig încrederea deplină a Nordului”, rememorează Park evenimentul. În urma unor jocuri de culise politice şi din interiorul serviciilor sercete sud-coreene, Park Chae-seo a fost trecut pe linie moartă şi ulterior (în 2010), arestat, timp de şase ani, de autorităţile din ţara sa.

Sursa: ezv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.