Președintele Klaus Iohannis a făcut azi (n.r. 9 iunie) un anunț care va genera un scandal politic și social de proporții din mai multe motive: pe de-o parte se va prelungi din nou starea de alertă, în moduri unice în Europa, pe de alta, el vorbește de măsuri de pandemie care vor avea caracter aproape permanent. Ce ar putea însemna sintagma ”caracter aproape permanent” este o întrebare cel puțin tulburătoare, probabil cea mai serioasă a momentului, scrie Bogdan Tiberiu Iacob în inpolitics.ro.

Pe 28 aprilie, scriam într-un material care avea punct de plecare o afirmație șocantă a liberalului Claudiu Săftoiu, că virusul Covid 19 ar putea impune o stare de alertă cu caracter permanent.
Ce spunea liberalul, într-o analiză din Libertatea:

”Din ce în ce mai multe poziții ale oficialilor lumii anunță că restricțiile privind izolarea și distanțarea socială a sute de milioane de cetățeni, din zeci de țări afectate de noul coronavirus, vor fi ridicate treptat, începând cu luna mai 2020. Starea de urgență instituită de guverne va fi înlocuită cu o stare de alertă permanentă, care să mențină omenirea pe linia de plutire, economic și sanitar”.

Ce ne transmite azi președintele Klaus Iohannis?

Că:

– După 15 iunie, se vor putea redeschide mall-urile, dar fără restaurante și fără locuri de joacă.
– Vor fi posibile evenimente private – atenție, nu publice, private – cu număr un pic mai mare de participanți, în speță 20 de persoane dacă evenimentele sunt în interior și 50 de persoane dacă evenimentele private vor avea loc în exterior.
– Va fi posibilă – nu obligatorie, dar va fi posibilă – după 15 iunie redeschiderea after-school-urilor, a grădinițelor și creșelor private.
– Va fi posibilă redeschiderea sălilor de fitness după 15 iunie, dar cu respectarea unor norme de distanțare foarte stricte, norme care, evident, vor fi impuse de Ministerul Sănătății.
– Măsuri de izolare la domiciliu, respectiv de autoizolare, au ocupat un spațiu destul de lung în discuția și în analiza noastră. Este important ca ușor-ușor să renunțăm la unele dintre aceste măsuri, acolo unde este posibil.

Și tot așa, pe linia menținerii populației în hamuri strînse.
Practic, președintele ne anunță că România va fi ultima țară din Europa care va păstra o mulțime de restricții.
Și ne mai spune ceva președintele. Ceva extrem de grav și care ar trebui să reclame explicații mai ample:

”Gândiți-vă că sunt măsuri care obligatoriu trebuie continuate aproape cu caracter permanent – distanțarea, portul măștii în interior – extrem de important, măsurile de igienă, evitarea aglomerărilor mari, aceste lucruri trebuie să înțelegem că vor rămâne în continuare”.

O formulare de o gravitate extremă.
Ce ar putea însemna măsuri ”aproape permanente”?
Cumva se leagă de starea de alertă permanentă de care vorbea fostul director al SIE acum două luni?
Pregătește cumva regimul Iohannis o schimbare din temelii a vieții românilor sub pretextul protecției față de coronavirus?
Unii ar spune că e o ipoteză hazardată.
Dacă ne amintim, însă, că în noua Strategie de Apărare Națională coronavirusul – nu pandemiile în general, ci punctual Covid 19 – ocupă un loc de prim rang între amenințările la siguranța națională cel puțin pentru următorii patru ani, ipoteza pare că nu mai e atît de hazardată. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.