Liviu Man

Cine mai avea un cât de mic dubiu că președintele Iohannis avea măcar ceva din calitățile unui president adevărat, a unui unificator și al unui făcător de pace, poate să răsufle ușurat. Klaus Werner nu are nici măcar una din calitățile cerute de profilul unui președinte. Rău, ticăit, arogant și chiar extrem de sărac intelectual, că să nu-i spunem direct prost, încă președintele țării și-a dat din nou în petic.

Prima dată a făcut-o la inaugurarea celor 16 km de centură a Bacăului, unde președintele a mulțumit ”dirijorilor” de constructori. O, dacă Viorica Dăncilă ar fi emis respectiva perlă, am fi văzut-o rostogolită pe toate canalele TV, în zeci de mii de postări de Facebook și, sigur, oligofrenul național Cristian Tudor Popescu ar fi desființat-o! Dar, cugetarea fiind emanată de ”titanul” de la Sibiu, n-a fost preluată nici măcar de antena 3. Așa cum spunea un vechi dictator latin, ”ce este permis lui Jupiter, nu-i permis boului!”.

Mai mult, inteligenții de la Administrația Prezidențială încă dau clipul cu Iohannis care le mulțumește ”dirijorilor” de constructori. Întotdeauna prostii se înconjoară cu proști și mai mari ca ei, ca nu cumva să se complexeze. Nici președintele nostru nu face excepție! Ar trebui să-i raporteze cineva președintelui că nu există acești ”teribili dirijori” de constructori, dar probabil că nu are nimeni curaj și de aceea mai este disponibil și acum pe site-ul prezidențial, ca dovadă a prostiei lui și a colaboratorilor săi.

Mult mai grav, însă, este ceea ce s-a întâmplat la ședința anuală de bilanț a consiliului superior al Magistraturii, unde a aterizat din nou, neinvitat, președintele Klaus Werner. Din nou a citit un text scris de alții, dar care, măcar nu a conținut expresii sau cuvinte care să-i fie necunoscute președintelui.

În afară de bla-bla-urile cunoscute, președintele Iohannis a făcut o nouă chemare la lupta împotriva corupției, de zici că l-am văzut pe Nicolae Ceaușescu înviat și care ne chema la intensificarea muncii în fabrici, uzine și pe ogoarele patriei, pentru finalizarea cincinalului în patru ani și pentru înaintarea neabătută a României spre comunism. Lupta anticorupție care s-a fâsâit rău de tot după eliminarea, normală și obligatorie de altfel, a serviciilor secrete din instrumentarea dosarelor penale.

Dar ce ne mai spune acest personaj toxic pe nume de botez Klaus Werner: ”O majoritate ostilă care nu a făcut niciun secret din faptul că este împotriva unor reforme reale de sistemul judiciar, dar care s-a dedicat trup și suflet unor legi menite să-i apere pe infractori, o majoritate parlamentară, care nu s-a sfiit să voteze măsuri contrare interesului public ori să întârzie adoptarea unora extrem de necesare.”

Deci, președintele Iohannis face campanie electorală în fața CSM ceea ce legea îi interzice în mod expres. dar ce-i pasă președintelui de lege, pentru el, ”Legea sunt eu!”. doar atât știe să spună sau să facă: PSD e de vină, PSD e de vină… și tot așa, șirul este identic și nesfârșit. Dacă n-ar fi Președintele României, și ar fi doar un om obișnuit, l-am fi trimis la un consult psihiatric, dacă am fi avut de-a face cu el, dar vorbind de președintele unei țări, lucrurile sunt foarte, foarte grave!

Replica a venit imediat din partea judecătorului Gabriela Baltag care i-a cerut președintelui să nu mai aducă dezbinare în cadrul CSM, că oricum este destulă, și i-a cerut acestuia să spună cum se raportează la implicarea, din nou, a serviciilor secrete în justiție. Cu o aroganță greu de suportat, Klaus Werner Iohannis a întors spatele și a părăsit ședința CSM fără să îi răspundă judecătoarei Baltag. Ce dovadă mai bună să avem că președintele nostru este doar o marionetă trasă de sfori de șefii serviciilor secrete de la noi și de stăpânii lor occidentali. Cum să răspundă la întrebare când Predoiu, ministrul ”lui” de Justiție,  din ”guvernul lui”, a reintrodus în proiectul de lege, care a fost adoptat tacit de Camera Deputaților,implicarea serviciilor secrete în justiție prin acordarea acestora a unor drepturi care i-ar umple de invidie pe bătrânii generali de Securitate de pe vremea comuniștilor.

De altfel, e public faptul că  Werner Klaus a susținut acest proiect de lege care a fost aprobat de CSAT în luna septembrie a acestui an.

Incidentul de la CSM a arătat adevărata față a președintelui țării și dorința lui fierbinte și a oamenilor din spatele său de a încăleca din nou justiția prin intermediul serviciilor secrete ca să trăiască numai ”ai lui” și restul să moară: afaceri, mass-media și, dacă nu se liniștesc, chiar românii. De aceea, gândiți-vă bine cui dați votul duminică!

Liviu Man

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.