La început de 2012, nimic nou sub soare
“Strategia fără tactică, este cea mai înceată cale către victorie. Tactica fără strategie, este zgomotul de dinaintea înfrângerii.”, Szun Tzu, sec 5 I.Hr.
Chiar dacă uneltele folosite în luptă au evoluat inevitabil de-a lungul timpului, redefinind termenul de „iure” pentru totdeauna, ecuaţiile războiului au rămas în mare parte aceleaşi, trecând testul timpului. Dacă ar fi să ne gândim la faptul că în urmă cu doar două sute de ani, cavaleria încă dicta cursul unei operaţiuni de război, ne vom forma în mod eronat impresia că vremurile s-au schimbat fundamental, din moment ce noi acum aveam tancuri.
Cu toate acestea, este uşor de observat cum conceptele strategice ale oricărei conflagraţii au rămas aceleaşi. Importanţa elementului surpriză, cucerirea puctelor cheie, precum şi rapiditatea dezvoltării forţelor guvernează au rămas la fel de importante de când omul de neanderthal a ridicat prima piatră şi i-a izbit-o de cap colegului său de grotă. Acestea încă sunt şi vor mai fi studiate în academiilor militare de prestigiu, chiar dacă acum o ţintă aflată la mii de kilometrii poate fi doborâtă prin simpla apăsare a unui buton.
Ba mai mult, noţiunile de strategie militară, fie că este vorba de atac sau de defensivă, şi-au croit loc în multe dintre ştiinţele „de pace”, dacă le putem numi aşa, adăugând o nouă dimeniune acestora. Miile de cărţi scrise anual despre arta negocierii sau despre leadership, toate împrumută din arta militară. Conceptul de „SWOT” (strengths, weaknesses, opportunities, and threats) pe care-l folosesc managerii de top în încercarea de a lua cele mai bune decizii, este, la origini, de provenienţă militară.
Din acest motiv, putem susţine fără grija de a comite o grosolănie, că războiul a evoluat, şi-a depăşit graniţele sub toate accepţiunile, devenind, ironic, un mod de viaţă. Mai mult de atât, încrucişarea sa cu alte ştiinţe, în special cu psihologia, şi ea într-o continuă evoluţie, a conferit acestui stil de viaţă dimenşiuni impresionante şi noi aplicaţii practice.
Dintre acestea din urmă, unele sunt de-a dreptul surprinzătoare, prin faptul că sunt de o agresivitate incredibilă, dar, mai mult de atât, prin faptul că sunt atât de bine mascate şi camuflate, încât le percepem ca fiind inofensive. Spre exemplu,discutam cu un prieten, nu demult, despre controlul subliminal exercitat asupra maselor de oameni şi el mi-a dat un exemplu care, pe cât era de pertinent, pe atât de tare a reuşit să mă alarmeze, la figurat evident. Concret, el susţinea că am ajuns, ca specie, la un asemenea nivel de control, încât ni se spune chiar şi când să râdem sau să ne mirăm, mai ceva ca animalele. Adică dacă un căine se aşează atunci când îi rosteşti comanda „şezi!”, omul o duce şi mai la extrem, din moment ce se uită la sitcom-uri gen „familia Bunby” şi râde atunci când aude râsul idiot al figuranţilor de pe fundal. Adică ce vreţi mai mult, e clar, până la urmă între „homo sapiens” şi maşina de tuns iarbă numită „Ovis aries” nu există prea mare diferenţă. Şi, repet, ceea ce m-a lăsat mut a fost faptul că nu m-am gândit la asta niciodată, semn că strategia funcţionează impecabil. Iar dacă ar fi să ne gândim câte strategii de prostit pe proşti există “în comerţ”, ca să zic aşa, ar trebui să ne verificăm cu toţii la cap la psiholog. Şi mai am o idee.
Considerând că s-a demonstrat psihologic ca din tot discursul auzit de către o persoană, tot ceea ce reţine este doar ultima parte, la ideea aceluiaşi prieten vă propun să facem un mic exerciţiu de imaginaţie şi să vedem ce ar ieşi dacă am generaliza puţin, de dragul ştiinţei.
Fără să duc discursul în domeniul politic, ce ar fi să presupunem că arestările de anul tercut a lui Radu Bica şi a primarului Sorin Apostu ar fi doar începutut unui dicurs, al cărui final încă nu-l ştim. Ce ar fi să ne imagină că spre sfârşitul acestui an electoral vom avea parte de arestări şi din tabăra adversă, din PSD sau PNL să zicem. Ce ar reţine electoratul? Că Băsescu a făcut dreptate, că e imparţial, şi că partidul pe care indirect îl reprezintă este demn de ştampila noastră. Dacă i-ar fi arestat direct doar pe USL-işti, nu ar mai fi avut prea mare credibilitate, aşa că a făcut un mic gambit, alt element de origine strategică-militară, sacrificându-şi câţiva pioni pentru asigurarea victoriei finale. Nu sună atât de incredibil,aşa-i? Ştiu. Strategia ar funţiona de minune şi abia puţini s-ar prinde. Din acest motiv, sunt chiar curios cum se va finaliza acest an abia început, dacă ştirile care au făcut capul de afiş al presei înaceste prime săptămâni ale anului ilustrau bătrâni care protestează contra crematoriului din Mănăştur sau hipioţi moderni care-l urmează până la moarte pe Raed Arafat. Ştirile adevărate şi subiectele de senzaţie sunt lăsate la sfârşit de an oameni buni, la început de campanie electorală, pentru a vă rămămâne pe retină şi să le ţineţi minte.
Aşa că, dragi cititori, nu vă mai minţiţi singuri cu ideea că trăim vremuri de pace. În realitate suntem bombardaţi cam din toate direcţiile. La Mulţi Ani!
Sabin RIPAN
12 ianuarie 2012
