Investigația ziarului Libertatea demonstrează afaceri cu statul cel puțin suspecte ale unor firme proaspăt înființate. De data aceasta e vorba de echipamente medicale vândute la suprapreț spitalelor din capitală. Redăm integral articolul.

Lara Med Impex SRL a fost înregistrată la 16 septembrie 2020. Pe 6 octombrie a luat primul contract. Până la finalul lunii, firma a încheiat 26 de contracte cu spitale, toate prin atribuire directă.

Societatea Lara Med Impex SRL a fost fondată pe 16 septembrie 2020 și, aproape două săptămâni mai târziu, la 28 septembrie, s-a înregistrat în portalul de achiziții publice. După câteva zile, la 6 octombrie, a primit prin atribuire directă un contract pentru livrarea de pijamale cu Spitalul Sf. Pantelimon din București.

Unele dintre produsele vândute au prețuri duble față de ce se găsește pe piață. De pildă, Spitalul Clinic Prof. dr. Th. Burghele a cumpărat 100 de halate chirurgicale din bumbac, în valoare de 10.200 de lei, cu 102 lei/bucată, în condițiile în care halatele similare de pe piață ajung undeva la 50-60 de lei.

Legătura cu un politician PMP

Conform datelor de la Registrului Comerțului, firma Lara Med Impex SRL este deținută de Diana Ionela Matache, asociată, în proporție de 50%, și la Dina Med Impex SRL, împreună cu soțul ei, Matache Marian Marius.

Firma Dina Med Impex este abonată la contractele cu statul, având 1.321 de atribuiri directe de la data înregistrării în SEAP, din 2010, și până astăzi.

În sfârșit, există și o a treia firmă care are contracte cu spitalele, Clean Services International SRL, deținută doar de Marius Marian Matache. Această firmă a fost înființată împreună cu candidatul PMP la sectorul 6, Ștefan Florescu, un apropiat al lui Cristian Popescu Piedone, conform presei.

În 2006, Florescu a ieșit din firmă și, ani buni, societatea a fost aproape nefuncțională, până în 2017, când a început să câștige contracte. Din 2018, de când s-a înregistrat în SEAP, firma a obținut 442 de contracte prin atribuire directă.

În trecut, presa a mai scris despre o asociere mai veche dintre Florescu și Marius Matache, în firma Rom Cleaner Impex SRL care a fost între timp radiată. 

Libertatea a încercat să o contacteze pe Diana Matache la numărul indicat în SICAP ca fiind al firmei sale, însă la telefon ne-a răspuns un bărbat care, inițial, ne-a transmis că aceasta “nu e disponibilă”. 

Ulterior, când a aflat că este vorba despre contractele încheiate cu spitalele din București, bărbatul a susținut că numărul este greșit și că nu cunoaște nicio femeie cu acest nume. “Am spus că nu e disponibilă fiindcă nu o cunosc”, s-a justificat el. 

Tot în SICAP, firma indică și o pagină web unde, teoretic, ar trebui să se regăsească descrierea societății și date de contact, însă pagina forfuture.ro menționată în portalul de achiziții publice aparține, în realitate, unui SRL din Constanța care se ocupă de contabilitatea firmelor.

Sursa: Libertatea

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.