Firma prin care soții Cătăniciu, șeful DRDP Cluj, liberalul Eugen Cecan și constructorul Fekete Nicorici au edificat mai multe apartamente în Florești se află în faliment. În momentul de față în cadrul procesului de faliment, lichidatorul dorește să atragă răspunderea falimentului asupra lui Nicorici și a unui asociat minoritar din cadrul Monobloc, LAZSADI SZABOLCS. Însă de șeful DRDP Cluj, care în 2007 deținea aproape jumătate din SC Monobloc, nimeni nu pomenește nimic!

Gazeta de Cluj a prezentat modul în care constructorul clujean Fekete Nicorici împreună cu liberalii Steluța și Marius Cătăniciu, precum și cu șeful DRDP Cluj, Eugen Cecan, au construit în comuna Florești mai multe apartamente. Finalizarea proiectului imobiliar a coincis și cu intrarea firmei constructoare, SC Monobloc, în insolvență, pentru ca ulterior să se declare falimentul. În momentul de față, în cadrul procesului de faliment, lichidatorul atrage răspunderea patrimonială asupra lui Nicorici și a unui partener minoritar din cadrul Monobloc, turdeanul LAZSADI SZABOLCS. Cu toate acestea, la scurt timp înainte de a fi declanșată procedura de insolvență asupra acestei societăți, din structura acționariatului făcea parte și actualul șef al DRDP Cluj, Eugen Cecan, care a primit o parte din acțiunile societății de la Fekete.

“Subsemnatul Fekete-Nicorici Zoltan-Sebastian, am hotărât să cesionez la valoarea nominală 9 părți sociale a 10 lei, în valoare de 90 lei, în favoarea dlui Cecan Eugen. Pentru părțile sociale cedate am fost despăgubit la valoarea nominală, astfel încât nu mai am nicio pretenție față de cesionar. Asociații declară că au luat cunoștință de situația financiară a societății și de clauzele contractului și statutului de societate la care aderă cu următoarele modificări: participarea la capitalul social, părți sociale, profit și pierderi. Capitalul social subscris și vărsat este de 200 lei, divizat în 20 părți sociale egale a 10lei fiecare, care se repartizează astfel: Fekete-Nicorici Zoltan-Sebastian – 9 părți sociale- 90lei;- Lazsadi Szabolcs – două părți sociale – 20lei;- Cecan Eugen – 9 părți sociale – 90lei. Articolul din actul constitutiv referitor la participarea la beneficii și pierderi va avea următorul conținut: Partea fiecărui asociat la beneficii și pierderi este:- Fekete-Nicorici Zoltan-Sebastian – 45%;- Lazsadi Szabolcs – 10%;- Cecan Eugen – 45%.”, se arată într-un număr din 2007 al Monitorului Oficial.

Cu toate acestea, în momentul de față, doar Fekete și Szabolcs sunt învinuiți în cadrul proceselor în care se cere atragerea răspunderii patrimoniale.

Procesele cu deputații și șefii de direcții n-au succes

În perioada în care proiectul imobiliar din Florești s-a construit, reprezentanții Sc Monobloc au cumpărat diferite materiale de construcții pe care, ulterior nu le-au mai plătit și apoi, intrând în insuficiență de plată, cei care aveau de primit bani au cerut insolvența acestei firme. Soții Cătăniciu și Cecan sunt implicați în 10 procese imobiliare în care diferite persoane i-au dat în judecată pentru modul în care a fost construit ansamblul imobiliar din Florești.

Între timp, Marius Cătăniciu a ocupat funcția de șef al direcției de Domeniu Public și Privat din Cluj, la Direcția de Drumuri și Poduri Cluj. Eugen Cecan a beneficiat de funcții asemănătoare, Steluța Cătăniciu, avocat și fost consilier local, în momentul de față deputat, iar soții Fekete au făcut afaceri imobiliare. Soții Cecan și Cătăniciu fac parte din elita liberală a Clujului, iar Fekete din cea imobiliară. Însă, după terminarea ansamblului au început să apară o serie de probleme în sensul că tot mai mulți oameni care au încheiat contracte cu soții Cecan, Cătăniciu sau Fekete, au început să aibă probleme cu “paternitatea” asupra a ceea ce cumpăraseră.

Conform unei soluţii emise de Judecătoria Cluj Napoca, soţii Fekete, Cecan şi Cătăniciu au mai făcut afaceri asemănătoare cu cele descrise până acum. Instanţa i-a dat dreptate lui Cită Nelu, o persoană care a avut probleme cu cei trei “imobiliari”. “Obligă pârâţii (FEKETE-NICORICI ZOLTAN-SEBASTIAN, FEKETE-NICORICI CALINA-POMPILIA, CATANICIU MARIUS-FLORIAN, CATANICIU STELUTA-GUSTICA, CECAN EUGEN si CECAN LAURA-ECATERINA)) să încheie cu reclamantul Cita Nelu un contract de vânzare-cumpărare în formă autentică având ca obiect imobilul apartament nr.49 situat în Floreşti, str. Tineretului nr.5, scara 2, parter, compus din : hol, cameră, bucătărie, baie, cu suprafaţă utilă de 36,66 mp. Dispune întabularea dreptului de proprietate asupra imobilului favoarea reclamantului. Obligă pârâţii să plătească în solidar reclamantului suma de 5939,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată”. Această soluţie a fost dată cu drept de recurs, iar procesul a ajuns la Tribunalul Comercial Cluj unde a fost respins ca insuficient timbrat.

Cum se “călesc” liberalii

Pentru oţel, fier beton şi alte materiale luate de la SC Sander Impex 1996, o societate din Bucureşti, în loc să plătească cu bani, cei doi au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare prin care s-au obligat să plătească cu un apartament care la data respectivă valora 55.000 de euro. Însă, construirea imobilului a durat mai mult, astfel că apartamentul nu a mai fost pus la dispoziţie la data trecută în antecontract. După încheierea antecontractului Fekete şi Cătăniciu au schimbat numerotarea apartamentelor fără a comunica acest lucru celor de la SC Sander Impex, astfel că elementele de identificare ale apartamentului cumpărat prin antecontract nu mai corespundeau cu cele ale apartamentului construit. Apoi, pentru acest proiect s-au cerut două autorizaţii de construcţie. Prima autorizaţie este 145/18.03.2008, iar cea de-a doua are datele de identificare nr. 162/27.04.2009. Acesta este şi unul dintre motivele pentru care Cătăniciu, Cecan şi Fekete refuză să mai pună la dispoziţie apartamentul respectiv. Prima autorizaţie de construcţie a fost eliberată pe SC Monobloc, iar a doua pe trei persoane fizice Nicorici Fekete, Marius Cătăniciu şi Eugen Cecan. Însă, chiar dacă cele două autorizaţii au numere şi date de eliberare diferite, terenul pe care s-a ridicat blocul are aceleaşi date de identificare: numărul de Carte funciară este 8120, iar cel cadastral este 4363 pe ambele autorizaţii de construcţii.

Răzvan Robu

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.