Liderul Al Qaida, Ayman al-Zawahiri, a cerut musulmanilor din Maghreb să lupte împotriva soldaţilor francezi din Sahel, într-un mesaj video publicat marţi, potrivit Centrului american de supraveghere a site-urilor jihadiste SITE, potrivit AFP.

În această înregistrare de şapte minute, succesorul lui Osama bin Laden nu face nicio referire la recentele atentate din Ouagadougou, revendicate de Grupul de susţinere a islamului şi musulmanilor (GSIM), o mişcare jihadistă cu baza în Mali şi afiliat reţelei Al Qaida, scrie agerpres.ro

Vineri, un dublu atac coordonat a vizat ambasada Franţei şi Statul Major general al armatei din Burkina Faso în capitala Ouagadougou, soldându-se cu şapte morţi şi peste 80 de răniţi în rândul forţelor de ordine. De asemenea, nouă jihadişti au fost ucişi.

Cei care au luptat, ucis sau urmărit pe taţii voştri s-au întors pentru a vă ucide fraţii musulmani şi vă aduc aminte că rămâneţi sub ocupaţia şi opresiunea lor’, afirmă Ayman al-Zawahiri, referindu-se la epoca colonizării.

El subliniază, de asemenea, eşecul revoluţiilor din cadrul Primăverii arabe, apreciind că ‘vechea corupţie s-a întors, dar mai feroce (…) decât înainte’.

Ayman al-Zawihiri ameninţă cu regularitate Franţa în mesajele sale: în septembrie trecut, el cerea musulmanilor din Maghreb şi din Africa subsahariană să dea o ‘lecţie francezilor’ care ‘i-au ucis pe cei dragi vouă, v-au ocupat ţara şi i-au torturat pe strămoşii voştri’.

Circa 4.000 de soldaţi francezi sunt desfăşuraţi în Sahel în cadrul operaţiunii Barkhane, care luptă împotriva grupărilor jihadiste din regiune şi sprijină forţele ţărilor G5-Sahel (Burkina, Mali, Mauritania, Niger, Ciad).

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.