Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va organiza, joi, o nouă tragere la sorţi a completurilor de 5 judecători valabile pentru anul 2018. În trecut, completul de cinci judecători de la ICCJ era supranumit ”completul negru”, pentru că majoritatea politicienilor care ajungeau aici primeau condamnare cu executare.

Potrivit ICCJ, tragerea la sorţi va avea loc în şedinţă publică, la ora 9,30.

Secţia pentru judecători a CSM a recomandat, săptămâna trecută, ca Instanţa supremă să efectueze o nouă tragere la sorţi a completurilor de 5 pentru anul 2018, dar şi mărirea numărului acestor completuri de la 4 la 6 (3 în materie penală şi 3 în materie civilă).

Tot atunci, Secţia CSM a explicat procedura pe care Instanţa supremă trebuie să o urmeze în privinţa tragerii la sorţi a completurilor de 5 judecători.

Astfel, se recomandă înfiinţarea unui număr optim de 6 completuri de 5 judecători, respectiv 3 completuri în materie penală şi 3 în materie civilă.

Tragerea la sorţi se realizează cu ajutorul unor bile cu numele tuturor judecătorilor, introduse în urne separate corespunzătoare completurilor în materie penală şi civilă.

Rezultatele tragerii la sorţi se consemnează într-un proces-verbal semnat de preşedintele sau, în lipsa acestuia, de unul dintre cei doi vicepreşedinţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi de judecătorul care a participat la procedură.

După efectuarea tragerii la sorţi, toate dosarele aflate în prezent pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de competenţa completurilor de 5 judecători se repartizează aleatoriu, în sistem informatizat, completurilor nou înfiinţate de 5 judecători. Preşedintele fiecărui complet ia măsurile urgente în vederea judecării cauzei, inclusiv sub aspectul stabilirii termenului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here