ștampilă vot

Deputatul PSD Liviu Pleșoianu spune că alegerile parlamentare nu se vor desfășura în data de 6 decembrie din următoarele motive:

”Ca să nu vă spună gogomănii niciun politician, indiferent de partid, iată de ce alegerile NU mai pot avea loc în data de 6 decembrie:

Conform Constituției României, ARTICOLUL 77 (Promulgarea legii):

„(3) Dacă Președintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut verificarea constituționalității ei, promulgarea legii se face în cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la primirea deciziei Curții Constituționale, prin care i s-a confirmat constituționalitatea.

”Prin urmare, conform Constituției, Werner este obligat acum să promulge legea sau să o retrimită în Parlament până pe 25 octombrie. Parlamentul, așa cum a procedat chiar în cazul acestei Legi, o poate trece prin Senat și Camera Deputaților în aceeași zi sau în cel mult două zile. Parlamentul respinge cererea de reexaminare cel târziu pe 28 octombrie. Apoi, Werner are maximum 10 zile să o promulge. Cu alte cuvinte, cel târziu între 9 și 13 noiembrie, Legea e gata publicată în Monitorul Oficial, deci e ÎN VIGOARE.

Din acel moment, Hotărârea de GUWERNER privind alegerile din 6 decembrie poate fi tipărită pe hârtie moale pentru a fi de folos în cazul în care iarăși nu se mai găsesc suluri la magazin…”, scrie pe Facebookul, deputatul Liviu Pleșoianu.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.