Bogdan Lobonţ, portarul naţionalei de fotbal a României, a declarat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că a fost emoţionat în momentul în care a fost anunţat că va fi căpitanul echipei la meciul amical cu Trinidad & Tobago, de marţi.

”Am fost emoţionat când a anunţat selecţionerul că o să fiu căpitanul echipei naţionale. Este o onoare pentru mine. Au fost jucători importanţi, mari campioni precum Hagi, Gică Popescu şi Cristian Chivu care au purtat această banderolă. Le mulţumesc celor trei pentru sfaturile lor, am avut ocazia să joc alături de ei. Înainte de a fi mari campioni, sunt persoane deosebite care m-au ajutat foarte mult, în special Cristi Chivu, mai ales în perioada în care abia ajunsesem la AS Roma. A fost alături de mine, apoi, în toate momentele mai delicate”, a declarat Lobonţ.

agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.