Foto: Ziar de Cluj

În următoarea ședință de consiliu local a Primăriei Cluj-Napoca, consilierul local PNL Loredana Pop, care a fost angajată la biroul europarlamentarului Daniel Buda, urmează să își cumpere apartamentul primit în programul ANL în 2010.

Locuința se află într-un bloc de pe strada Tășnad din Cluj-Napoca, are 43 de metri pătrați și o costa pe liberala clujeancă 21.000 de euro.

Consilierii locali vor discuta la ședința din 7 septembrie un proiect de hotărâre pentru vânzarea mai multor apartamente din blocul ANL construit în 2010 pe starda Tășnad din cartierul Mănăștur și închiriate tinerilor în luna decembrie a anului respectiv.

Se vor vinde apartamentele 1-7 și 9-11 din acest bloc, apartamente cu o cameră și cu unul sau două balcoane. Prețurile de vânzare sunt stabilite potrivit legii speciale de vânzare a acestor locuințe publice. Chiriașii care au optat pentru cumpărarea acestor apartamente vor plăti prețuri începând de la 21.000 de euro, arată actualdecluj.ro.

Unul dintre chiriașii care a optat să își cumpere apartamentul ANL obținut prin închiriere de la Primăriei este și consilierul local Loredan Pop, vicepreședinte al PNL Cluj-Napoca. Acesta este consilier local începând din 2015.

Loredana Pop a optat să își cumpere apartamentul în rate, pe o perioadă de 15 ani. Suma calculată de comisie Primăriei pe care o va plăti pentru apartamentul de 43 de mp este de 105.048,91 lei, adică aproape 21.500 de euro. Mai precis, aproape 500 de euro/metrul pătrat.

Loredana Pop a motivat că realziează venituri doar din activități independente, ca avocat, de circa 6500 de lei pe lună, motiv pentru care a optat pentru achiziția apartamentului ANL în rate.

Lista apartaementelor ANL aprobate spre vânzare:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.