Lovitură devastatoare pentru Cristi Danileț! Judecătorul a fost recuzat pentru opiniile exprimate pe Facebook, informează Q Magazine.
Potrivit portal.just.ro,, judecătorul Cristi Danileț a fost recuzat recent tocmai pentru opiniile exprimate pe Facebook și pe bloguri, opinii pe care un magistrat nu are dreptul să și le exprime potrivit legii 303/2004. Prin admiterea cererii de recuzare trebuie înțeles că judecătorii au înțeles până la urmă că Danileț constituie un pericol pentru justiție, având în vedere parti-pris-urile sale, afectând prin acestea calitatea de echitabilitate a unui proces.
Pe pagina sa de Facebook, Cristi Dănileț a anunțat că astăzi, în fața Curții de Apel București, va avea loc un protest al magistraților din toată țara. Motivul pentru care se adună magistrații la locul de protest este exprimat concis de judecătorul de la Cluj într-un comentariu al propriei postări: „Ni s-a urât cu răul”.
CE SPUNE LEGEA?
Judecătorilor şi procurorilor le este interzis: să desfăşoare activităţi comerciale, direct sau prin persoane interpuse; să desfăşoare activităţi de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură; să aibă calitatea de asociat sau de membru în organele de conducere, administrare sau control la societăţi civile, societăţi comerciale, inclusiv bănci sau alte instituţii de credit, societăţi de asigurare ori financiare, companii naţionale, societăţi naţionale sau regii autonome; să aibă calitatea de membru al unui grup de interes economic.
Judecătorii şi procurorii nu pot să facă parte din partide sau formaţiuni politice şi nici să desfăşoare sau să participe la activităţi cu caracter politic.
Aceştia sunt obligaţi ca în exercitarea atribuţiilor să se abţină de la exprimarea sau manifestarea, în orice mod, a convingerilor lor politice.
Judecătorii şi procurorii nu îşi pot exprima public opinia cu privire la procese aflate în curs de desfăşurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
Judecătorii şi procurorii nu pot să dea consultaţii scrise sau verbale în probleme litigioase, chiar dacă procesele respective sunt pe rolul altor instanţe sau parchete decât acelea în cadrul cărora îşi exercită funcţia şi nu pot îndeplini orice altă activitate care, potrivit legii, se realizează de avocat.
Judecătorilor şi procurorilor le este permis să pledeze, în condiţiile prevăzute de lege, numai în cauzele lor personale, ale ascendenţilor şi descendenţilor, ale soţilor, precum şi ale persoanelor puse sub tutela sau curatela lor. Chiar şi în asemenea situaţii însă judecătorilor şi procurorilor nu le este îngăduit să se folosească de calitatea pe care o au pentru a influenţa soluţia instanţei de judecată sau a parchetului şi trebuie să evite a se crea aparenţa că ar putea influenţa în orice fel soluţia, conform evz.ro.