Cosmin Dușa, 29 de ani, luptător de MMA de loc din Cugir, județul Alba, dar stabilit de o vreme în Cluj, a fost găsit leșinat, sâmbătă dimineață, în camera sa de hotel din Chișinău. Sportivul a fost dus la spital și internat, iar ieri a încetat din viață.

Potrivit, alba24.ro, tânărul luptător a intrat în comă în camera de hotel în care se afla de vineri, iar cauzele morții sunt încă incerte. Sâmbătă, Cosmin trebuia să lupte la Chișinău cu basarabeanul Lilian Grosu, într-o gală de lupte în cușcă numită Eagles. Dușa venea după trei victorii consecutive. 


Membrii familiei lui Dușa au comunicat pe rețelele de socializare că trupul lui Cosmin va fi adus în țară cel mai probabil miercuri.

Cosmin Dușa era unul dintre cei mai apreciați luptători români, cu mai multe apariții în turneul RXF și în Eagles Fighting Championship. De asemenea, Cosmin are un argint mondial la kempo, în 2018.

Amatto Zaharia, preşedintele Federaţiei Române de Kempo: ”Sunt șocat! Eu sunt la mare, în cantonament cu băieții! Cosmin se mutase cu clubul, era undeva la Cluj. Cât a fost la noi, la kempo, totul a fost ok. Un super-băiat, sportiv foarte bun, pur-sânge! Nu avea anturaj dubios, nu era cu dopajul, chiar nu știu! Era un băiat educat, cu facultatea terminată”. 


1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.