Ungaria urmează să dubleze veniturile suplimentare pe care le oferă clerului din bisericile maghiare din Transilvania, Transcarpatia, Voievodina şi Slovacia, începând de anul viitor, a anunţat duminică secretarul de stat Miklos Soltesz la Radna, în România, transmite www.mediafax.ro, preluat de Romanian Global News.

Decizia urmeaza dupa ce seful comunitatii de informatii maghiare, Janos Lazar, a anuntat planul serviciilor secrete maghiare in regiune. Lazar a mai punctat o prioritate a spionajului ungar – Bazinul Carpatic și soarta comunității maghiare de aici, care va deveni, în opinia lui, un subiect fierbinte în următorii zece ani. Prin urmare, spionajul de la Budapesta va desfășura operațiuni pentru apărarea intereselor comunității maghiare din regiune.

Anvelopa va creşte de la 210 milioane forinţi (680.000 de euro) la 420 de milioane de forinţi, a declarat Soltesz cu ocazia reconsacrării bisericii catolice şi mănăstirii franciscane de la Radna, în judeţul Arad.

„Membrii clerului care servesc în diverse biserici (în străinătate) fac multe pentru păstrarea identităţii maghiare, pe lângă păstrarea credinţei, iar asta face parte din politica noastră naţională”, a subliniat reprezentantul Guvernului de la Budapesta.

El a notat că, pe lângă veniturile suplimentare, statul ungar a contribuit cu peste 620 de milioane de forinţi (peste două milioane de euro) la conservarea şi renovarea bisericilor din Transilvania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.