Premierul ungar Viktor Orban a declarat la Băile Tuşnad că era democraţiei liberale este la apus. Argumentele acestuia privind reconstrucţia Ungariei au determinat analiştii politici să pună eticheta de ”fascism cu faţă umană” viziunii primului-ministru. Pe măsură ce discursul acestuia devine din ce în ce mai agresiv, şi maghiarii din România încep să facă mişcări concrete pentru a-şi asigura autonomia mult-dorită.

 

Viktor Orban a prezentat la Băile Tuşnad comunităţii maghiare un model al statului ungar care se îndepărtează de ceea ce visa el la căderea comunismului, când cerea ruşilor să-şi facă bagajele şi să lase ţara sa în pace. Acum, consideră că Rusia, China, Turcia, India şi Singapore ar trebui să fie modele politice pentru Ungaria.

Orban consideră astăzi că modelul statului asistenţial occidental, care nu face decât să acumuleze datorii, a falimentat odată cu criza din 2008 şi, ca atare, trebuie înlocuit. „A copia Occidentul este dovadă de provincialism şi ne va ucide”, a avertizat Orban într-un discurs presărat, de altfel, de profeţii.

 

Ungurii se apucă de naţionalizare

„A înţelege sistemele politice care nu sunt liberale, nu sunt democraţii liberale şi, în unele cazuri, probabil că nu sunt nici măcar democraţii, dar care tot asigură succesul unor naţiuni este una din marile probleme ale zilelor noastre”, a spus Orban. „Îndepărtându-ne de dogmele şi ideologiile acceptate, vom căuta şi vom construi o formă nouă de stat ungar, care va face din societatea noastră un succes în competiţia globală pentru decenii de acum înainte”, arată premierul.

Viktor Orban doreşte re-naţionalizarea sectoarelor bancar, al energiei şi al utilităţilor publice pentru a le „elibera de sub sclavia datoriei şi controlului străinilor” şi prin înlocuirea „statului asistenţial” cu un „stat al muncii, care va respecta valorile creştine şi drepturile omului, dar nu va fi liberal în natura lui”. Prin „stat al muncii”, Orban nu înţelege un stat care încurajează crearea de locuri de muncă în economia privată, ci înlocuirea plasei sociale cu „munca în folosul comunităţii”.

 

Pesimişti, dar hotărâţi

Europarlamentarul Laszlo Tokes a spus, tot la Universitatea de vară „Tusvanyos”, că în acest moment este pesimist în privinţa obţinerii autonomiei pentru maghiarii din România, informează Mediafax. În opinia acestuia, a sosit momentul ca toată comunitatea maghiară şi reprezentanţii acesteia să lupte pentru obţinerea autonomiei teritoriale a secuimii şi a Partiumului, Tokes afirmând că doar independenţa naţională „totală” poate aduce „înălţare pentru maghiarime”.

„Să fie clar: pentru noi nu mai avem alţi 25 de ani să aşteptăm pasiv pentru începuturi, pentru mici întâlniri dintre maghiari. Nu e timp pentru incertitudini, oportunism politic, pentru acele speech-uri care doresc îndobitocirea poporului, pentru că ne pot fi fatale. Timpul nostru este acum, acum trebuie să acţionăm, acum a sosit momentul autonomiei”, a spus Tokes.

Acesta a adăugat că pentru autonomie este nevoie de curaj, determinare şi voinţă politică şi a invitat la dialog, în acest sens, conducerea UDMR, pe care a criticat-o pentru absenţa de la Băile Tuşnad şi despre care a spus că se simte mai bine în compania premierului Victor Ponta, decât „cu cealaltă parte”.

 

Înapoi la sânul patriei

Şi vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, a pledat pentru obţinerea autonomiei de către maghiarii din afara Ungariei. „Cert este faptul că fiecare parte a naţiunii trebuie să îşi elaboreze un concept de autonomie care să i se muleze perfect şi Ungaria, statul ungar, va sprijini conceptul de autonomie elaborat de naţiunea respectivă. Da, vom sprijini cu toate puterile acest concept de autonomie, putem da pildă în Uniunea Europeană şi putem spune că există deja exemple în UE pentru un anumit concept de autonomie. Şi, dacă există precedent, se poate şi pentru noi”, a spus Semjen Zsolt.

Semjen a subliniat că nu din Budapesta trebuie să se spună ce concepte de autonomie trebuie să existe, ci fiecare naţiune trebuie să îşi elaboreze propriul concept de autonomie. „Cei din Voivodina, autonomia din Voivodina, cei din Ucraina Subcarpatică trebuie să procedeze la fel, ardelenii la fel, autonomie teritorială pentru maghiarii în bloc în Secuime şi autonomie culturală pentru Partium şi pentru celelalte comunităţi de maghiari în diaspora“, a spus vicepremierul.

 

Ţinutul Secuiesc prinde contur

Recent, 20 de consilii locale din Covasna, Harghita şi Mureş au adoptat un memorandum pentru autonomie iniţiat de Consiliul Naţional Secuiesc. Prefectul de Harghita, Jean-Adrian Andrei, a atacat deja în instanţă patru hotărâri ale consiliilor locale din judeţ. Consilierul premierului, Gyorgy Frunda, acuză că gestul prefectului este urmarea unei decizii dictate de la centru, de la Guvern, dar pe de altă susţine că premierul Victor Ponta este un spirit european, care încearcă să evite conflictele.

„Prefecţii, în sistemul românesc, lucrează sub supravegherea ministrului Internelor. Este clar că această decizie s-a luat la nivelul Guvernului şi li s-a dat ordin ca să atace hotărârile respective”, a comentat, la Digi24, Gyorgy Frunda.

Gyorgy Frunda a menţionat că UDMR nu este un susţinător al Consiliului Naţional Secuiesc, dar a dezvăluit că, împreună cu Partidul Civic Maghiar, lucrează la un proiect al autonomiei care urmează să fie finalizat în curând, în iulie-august. Acesta va fi făcut public şi va constitui baza unui proiect de lege care să fie discutat în Parlament. „Asta este democraţia”, a subliniat Gyorgy Frunda.

gyorgy frunda laszlo tokes

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.