Beneficiarii eligibili POSDRU pot solicita o prefinanţare de 30-40% din valoarea totală a contractului de finanţare.

Beneficiarii eligibili POSDRU au posibilitatea să solicite acordarea anuală a prefinanţării. Potrivit unui comunicat de presă, creşterea procentelor de prefinanţare cresc şansele beneficiarilor de a implementa proiecte finanţate prin POSDRU, iar valoarea prefinanţării se recuperează integral şi progresiv, indiferent de sursa din care a provenit, prin aplicarea unui procent din valoarea fiecărei cereri de rambursare întocmite de beneficiar. „Procentele prefinanţării stipulate în ordinul ministrului economiei şi finanţelor sunt extrem de generoase. Prin utilizarea unor prefinanţări mai mari cresc şansele beneficiarilor de a implementa corespunzător proiecte finanţate prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU). Avansul de 30% pentru axele 1-5, respectiv 40% pentru Axa Prioritară 6, asigură fondurile necesare perioadei de început a implementării proiectelor. Prefinanţarea este extrem de utilă, în special pentru beneficiarii din sectorul non-guvernamental care îşi propun să realizeze proiecte în domeniul incluziunii sociale”, a declarat Cristian Dogar, director executiv al OIR POSDRU Nord-Vest.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.