Laboratorul de Neuroștiințe Cognitive de la Departamentul de Psihologie, din cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, a UBB, organizează joi, 14 aprilie, ora 16.00, prelegerea cu titlul ‘Cum să generezi un cortex cerebral uman în laborator?’, susținută de dr.Sergiu P. Pașca (Department of Psychiatry and Behavioral Sciences, Standford University, SUA). Evenimentul se va desfășura în Aula Magna a UBB (str. M. Kogălniceanu, nr.1, et.2).
Cercetările realizate de Sergiu Pașca investighează dezvoltarea cortexului cerebral uman cu scopul de a identifica procesele patologice care stau la baza unor tulburări psihice, precum autismul și schizofrenia. Domnia Sa este primul neurobiolog care a folosit celule stem induse pentru a descrie caracteristicile neuronilor de la pacienți cu autism. De asemenea, a dezvoltat un model experimental care permite pentru prima dată studierea formării cortexului cerebral uman în condiții de cultură. Dr. Sergiu P. Pașca este absolvent al Facultății de Medicină de la Universitatea de Medicină și Farmacie ‘Iuliu Hațieganu’ din Cluj-Napoca și, înainte de plecarea în SUA, a predat seminarii de neuroștiințe la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației de la Universitatea Babeș-Bolyai.
Cercetările sale recente sunt publicate în reviste cum ar fi Nature Medicine; Nature Neuroscience; Nature Biotechnology; Nature Methods; Annual Review of Neuroscience etc. Pentru cercetările sale de pionierat în domeniul neurobiologiei, a primit mai multe premii prestigioase cum ar fi NIMH Director’s BRAINS Award, NIMH; NARSAD Young Investigator Award, Brain & Behavior Research Foundation; MQ Fellow Award for Transforming Mental Health, MQ Foundation, London; IBRO Outstanding Research Fellow, International Research Organization (IBRO) ș.a.