Potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii, la evenimentul care va avea loc de la ora 12,00, la sediul Bibliotecii Naționale a României, vor lua parte ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, Steve Green, președintele juriului de experți care evaluează candidaturile orașelor, precum și reprezentantul Comisiei Europene.
Juriul european va invita orașele preselectate să-și revizuiască și să-și completeze candidaturile pentru etapa de selecție, preconizată a se desfășura în perioada august — septembrie 2016.
În urma analizării documentației depuse, au fost acceptate candidaturile orașelor Alba Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Brașov, Brăila, București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Sfântu Gheorghe, Suceava, Timișoara, Târgu Mureș.
O nouă etapă decisivă a competiției Capitală Europeană a Culturii 2021 s-a derulat în perioada 7 — 10 decembrie, prin audierea de către experții Comisiei Europene a celor 14 candidați înscriși în cursa pentru obținerea acestui titlu. Conform instrucțiunilor primite din partea instituțiilor europene, audierile orașelor nu au fost deschise publicului.
Membrii juriului au fost numiți de Comisia Europeană, Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comitetul Regiunilor.
Ministerul Culturii a numit, de asemenea, doi experți naționali, în consultare cu Comisia Europeană și în urma validării oficiale a acesteia din urmă. Cei doisprezece experți care vor evalua candidaturile orașelor sunt: Sylvia Amann, Cristina Farinha, Ulrich Fuchs, Steve Green, Valentina Iancu, Jordi Pardo, Anton Rombouts, Aiva Rozenberga, Pauli Sivonen, Raluca Velisar, Agnieska Wlazel, Suzana Zlic Fiser.