Universitatea Babeș-Bolyai vă invită marţi, 25 februarie 2014, de la ora 17, în Aula Magna, la ceremonia de lansare a Colegiului Profesional de Performanţă Academică al Universității Babeș-Bolyai.

Evenimentul va fi urmat de conferința susţinută de prof. univ. dr. Gheorghe Benga, membru corespondent al Academiei Române, cu titlul: Este posibilă o carieră academică „de valoare Nobel” în România?

Sub deviza „Tradiţie şi Excelenţă”, Universitatea Babeş-Bolyai făcea, la mijlocul anului 2013, încă un pas înainte înspre realizarea concretă atât a misiunii, cât şi a viziunii sale, aşa cum sunt ele conturate în  Carta  UBB.  Rectoratul  Universităţii lansa atunci un concurs de admitere pentru ceea ce avea să devină Colegiul Profesional de Performanţă Academică.

Misiunea Colegiului de Performanță Academică (structurǎ care reflectǎ caracterul multicultural al UBB) este aceea de a crea un cadru adecvat de perfecţionare şi valorificare a pregătirii profesionale şi academice a studenților din cadrul Universității Babeș-Bolyai.

Obiectivele pe care acest Colegiu și le propune sunt următoarele: dezvoltarea profesională și academică a studenților cu rezultate deosebite, accesul studenților cu performanțe deosebite la sprijin din partea Universității, promovarea relațiilor de colaborare academică a studenților cu alte instituții de cultură din țară și străinătate și implicarea comunității studențești în creșterea calității actului de învățământ și cercetare.

Din Colegiul de Performanță Academică fac parte studenți şi masteranzi din UBB, de la forma de învățământ de zi, cu frecvență, iar în iulie 2014 va avea loc a doua sesiune de admitere în cadrul Colegiului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.