Un alt scenariu manipulator de tip „Cofariu” s-a petrecut cu câteva zile în urmă în România. Manipulatori principali au fost extremiștii maghiari din PPMT, iar cutii de rezonanță au fost televiziuni și agenții de presă din România, dar şi din presa internațională care au căzut prostește în capcană, contribuind la denigrarea românilor, transmite Romanian Global News.

Femeia care a scuipat steagul secuiesc, la un miting împotriva proiectului de regionalizare desfășurat sâmbăta 21 iulie la Sfântu Gheorghe de către Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), și care a fost prezentată de liderul maghiar Nemes Elod ca fiind de naționalitate română, declarație preluată de televiziuni și agenții de limbă română (românești e greu de spus!), s-a dovedit a fi de fapt de naţionalitate maghiară, ba mai mult având chiar cetățenie maghiară, transmite Romanian Global News.

Urmare a investigațiilor Agenției de presă Romanian Global News redactorii noștri au intrat în posesia unui material video în care etnici maghiari isterizați de discursurile separatiste ale liderilor lor mai au puțin și își linşează propria conațională, care supărată pe demagogia găunoasă a discursurilor, a scuipat un aşa zis steag secuiesc.

După incident, preşedintele PPMT Sfântu Gheorghe, Nemes Elod, a anunțat că va depune la Poliție o plângere penală împotriva „unui autor necunoscut”, care a scuipat steagul secuiesc. Nemes Elod a menţionat că, potrivit martorilor, este vorba despre o femeie de naţionalitate română. Declarația mincinoasă a extremistului maghiar a fost preluată de corespondentul maghiar al agenției de presă Mediafax și mai apoi de alte televiziuni gen Realitatea TV, România TV și altele.

 

De fapt pe femeie o cheama Kedves Ibolya, este unguroaică având chiar și cetăţenia maghiara.

Televiziunile nu s-au mulțumit să dea doar minciuna liderului extremist maghiar, ci au preluat prostește, difuzând mai apoi la toate jurnalele, declarații ale unui extremist maghiar prezent la miting care jignea și acuza poporul român de lipsa de civilizație în cuvinte extrem de dure, acuzând naționalitatea română a celei care scuipase așa zisul steag.

Romanian Global News a descoperit cine este individul, prezentat de televiziunile din România acuzând și înjurând pe români în cadrul operațiunii de manipulare.

Îl cheamă Papp Laszlo și este un extremist maghiar care în timpul unei competiții sportive de la Sfântu Gheorghe, atunci când este intonat imnul național al României se întoarce cu spatele, ridică ambele brațe în sus și arată că își bagă… în imnul național.

Iată proba video cu scenele obscene, pe care Romanian Global News o prezintă și ca sesizare a autorităților la comiterea unei infracţiuni (art. 236 Cod penal şi art. 41 Lege nr. 4/2008).

Cu toate că presa locală maghiară s-a sesizat de manipularea făcută de liderul extremist maghiar și de informațiile false difuzate de mass-media din România, prezentând identitatea reală a femeii și încercând să arunce incidentul într-un derizoriu episod cu un om beat, liderul extremist maghiar nu și-a cerut scuze pentru jignirea adusă românilor, iar televiziunile nu au revenit asupra informației.

Evident corespondentul maghiar din zonă al Agenției de presă Mediafax a „uitat” să mai difuzeze și informația dată de către „Szekely Hirmondo”, din data de 24 iulie 2013, legată de adevărata identitate a femeii. Văzând însă primele informații furnizate de Romanian Global News pentru colegii de la Evenimentul Zilei, s-a dus repede, joi 1 august, la liderul extremist maghiar Nemes Elod și i-a luat o declarație pe subiect. Nici în această declarație liderul maghiar nu își cere scuze pentru acuzele nefondate la adresa românilor și pentru manipularea mass-media.

Articolul este intitulat „Incident înțeles în mod greșit. Povestea adevărată a umilirii steagului secuiesc. Scuipături la manifestație”. Autorul, Bedo Zoltan, scrie că „acest incident regretabil a fost preluat în presa internațională în lipsa unor informații corecte, pentru că informațiile legate de persoana făptuitorului nu au fost veridice”.

La două zile după incident, scrie „Szekely Hirmondo”, femeia a venit la sediul PPMT din Sfântu Gheorghe și-a cerut scuze pentru fapta sa și a purtat o discuție lămuritoare cu Nemes Elod. „Pe parcursul discuțiilor a reieșit faptul că, în trecutul apropiat, după 20 de ani petrecuți în Țara-Mamă, Ungaria, cu pregătire superioară și cu experiența acumulată ca angajat al unor firme din vest, a venit acasă cu intenția valorificării cunoștințelor și a experienței (…) Conform declarației ei, în momentul incidentului conștiința era influențată de aburii alcoolului, iar din această cauză nu își aduce aminte de faptă, lucru de care ne-am convins”, scrie „Szekely Hirmondo”,

 

Cazul Cofariu

Una dintre scenele-simbol ale conflictului interetnic de la Târgu Mureș din anul 1990, a fost cea în care un om, îmbrăcat cu un pulover verde, era atacat cu sălbăticie. Deja rănită grav, plină de sânge, victima era întinsă pe caldarâm.

Dar asta nu era de ajuns: unul dintre agresori l-a mai lovit în cap cu o pancartă pe care scria ceva. Iar comentariile ziariştilor străini au fost de-a dreptul dramatice: iată un maghiar ucis cu sălbăticie de românii incitaţi de culoarea verde a puloverului care le-ar fi amintit de una dintre culorile drapelului maghiar. A fost o imagine-şoc care a făcut înconjurul lumii, prezentându-i pe români ca pe o naţie de criminali sălbatici.

Situaţia s-a lămurit în câteva zile: „maghiarul” era de fapt românul Mihăilă Cofariu, iar „românul” ucigaş era, în realitate, maghiarul Barabas Erno. Rănită grav, victima a scăpat totuşi cu viaţă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.