Liderul PNL Alba, Teodor Atanasiu, şi Dumitru Samson, fiul vitreg al ministrului Apararii, Corneliu Dobriţoiu sunt acuzaţi de frauda electorala. Pe de alta parte, Dumitru Samson a mai avut probleme cu procurorii DNA in urma cu patru ani, cand a fost acuzat de fals intelectual, alaturi de mai mulţi demnitari din cadrul Autoritaţii Naţionale pentru Turism. In acest caz, prejudiciul stabilit se ridica la 1,5 milioane de euro. In dosarul fraudarii referendumului, cei implicaţi sunt acuzaţi ca prin intermediul unor interlopi ar fi organizat mai multe “excursii” prin care ar fi dus populaţia la vot. Chiar daca acuzaţiile procurorilor se vor finaliza sau nu prin condamnari, cert este ca in ziua referendumului, sediul liberalilor clujeni s-a transformat intr-un “cuib” de interlopi.

La mijlocul saptamanii trecute, la numarul celor 500 de dosare deschise de procurori pentru fraude la referendum a mai fost adaugat un dosar care conţine nume grele. Este vorba de liderul PNL Alba care a ocupat şi postul de ministru al Apararii, Teodor Atanasiu, şi de Dumitru Samson, fiul vitreg al actualului ministru al Apararii, Corneliu Dobriţoiu. De asemenea, in dosar a fost amintit şi numele liderului local liberal, fostul preşedinte al CJ Cluj, Marius Nicoara, care a candidat pentru primarie. La ieşirea din sediul DNA Cluj, fostul ministru al Apararii a spus ca este un dosar politic instrumentat de procurori doar pentru ca Traian Basescu sa aiba dreptate.
“Sunt acuzat ca am cumparat voturi. Acuzaţia oficiala este ca am folosit mijloace baneşti şi automobile sa duc alegatorii la urne şi aşa am influenţat rezultatul referendumului. M-au intrebat şi de interlopi, dar eu nu ii cunosc. Am auzit doar de unul din Alba Iulia. In rest nu ii cunosc. Nu il cunosc nici pe fiul ministrului Dobriţoiu. Am inţeles ca este vorba de mai mulţi lideri liberali din Transilvania din Cluj, Arad, Bistriţa. Noi liberalii din Ardeal suntem acuzaţi ca am vrut sa dam o lovitura de stat sa-l dam jos pe Basescu. Procurorii spun ca am folosit influenţa şi autoturisme sa ducem lumea la vot şi aşa am incercat sa influenţam nefast viitorul Romaniei. Sunt aici in calitate de invinuit. Eu cred ca este o plangere ca sa demonstreze ce a spus ambasadorul SUA, cancelarul Germaniei, ceea ce spunea Traian Basescu, ceea ce spun cei de la PDL. Mai precis ca nu sunt 7,5 milioane de romani care vor sa-l dea jos pe Basescu, ci mult mai puţini. Ca voturile au fost cumparate de mine, de Nicoara, de Antonescu. Spun ca de aia au venit sa voteze impotriva lui Traian Basescu, un om de altfel foarte iubit şi dorit sa se intoarca la Cotroceni”, a declarat la Teodor Atanasiu la ieşirea din sediul DNA Cluj.
Conform unui comunicat remis de Ministerul Public, procurorii nu verifica modul in care au votat cei care au mers la vot, ci sunt investigate posibilele fraude electorale. Insa, pana in momentul de faţa, din cele aproximativ 500 de dosare deschise toate persoanele cercetate fac parte din coaliţia USL.
Pe de alta parte, Marius Nicoara spune ca inca nu este invinuit in anchetele DNA care investigheaza posibilele fraude electorale şi ca se intreaba retoric de ce procurorii DNA nu au acţionat la fel de prompt cand liberalii clujeni au reclamat fraude la votul pentru alegerea primarului. “Eu am luat masa cu Atanasiu dupa ce a ieşit de la DNA şi s-a referit la mine in declaraţia dumnealui la modul generic, pentru ca noi liberalii suntem acuzaţi ca am fi fraudat votul. Nu este nimic mai fals. Deocamdata nu sunt acuzat de nimic ţinand cont ca nu ma pot face vinovat de fraudarea votului pentru ca mai mult am fost plecat din localitate. Eu ma bucur cand vad ca DNA-ul şi procuratura işi fac treaba, dar ma intreb de ce nu au fost la fel de prompţi cand am reclamat ca Emil Boc a furat alegerile pentru primarie”, spune Nicoara.

Luaţi cu arcanul la vot multiplu

In mod concret, procurorii DNA Cluj il acuza pe Teodor Atanasiu de “folosire a influenţei in scopul obţinerii unor foloase de natura electorala partidului politic din care face parte, prevazuta in art. 13 din Legea 78/2000, oferire sau dare de bani, bunuri sau alte foloase in scopul de a determina alegatorul sa voteze in cadrul referendumului şi asociere pentru savarşirea de infracţiuni”. Dumitru Samson, fiul vitreg al ministrului MApN, este acuzat de trafic de influenţa, promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri sau alte foloase in scopul de a determina alegatorul sa voteze in cadrul referendumului şi asociere pentru savarşirea de infracţiuni. In cadrul aceleiaşi anchete mai sunt acuzaţi MAGUREAN BOGDAN CRISTIAN, reprezentant al unei societaţi comerciale de paza şi protecţie, in sarcina caruia s-au reţinut cumparare de influenţa, complicitate la promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri sau alte foloase in scopul de a determina alegatorul sa voteze in cadrul referendumului şi asociere pentru savarşirea de infracţiuni. De asemenea, GROSU GHEORGHE, RUS RADU STELIAN şi HANZI NICUŞOR ŞTEFAN  sunt acuzaţi de complicitate la promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri sau alte foloase in scopul de a determina alegatorul sa voteze şi asociere in vederea savarşirii de infracţiuni.
Conform rechizitoriului, “procurorii au reţinut ca exista indicii cu privire la faptul ca, in cursul lunii iulie 2012, invinuitul Atanasiu Teodor, deputat in Parlamentul Romaniei şi preşedinte al organizaţiei PNL Alba, in inţelegere cu invinuitul Samson Dumitru, a iniţiat o acţiune pentru mobilizarea electoratului din Transilvania şi Banat la referendumul din data de 29 iulie 2012 prin sensibilizarea acestuia cu recompense in bani şi alte foloase materiale.
Concret, s-a stabilit ca, in cursul dimineţii de 29 iulie 2012, in inţelegere cu Atanasiu Teodor, Samson Dumitru a apelat la sprijinul invinuitului Magurean Bogdan Cristian (cunoscut interlop din Cluj Napoca, cu relaţii in diverse clanuri interlope) pentru ca, in schimbul unor sume de bani, sa acţioneze in ziua referendumului pe doua paliere: pe de o parte sa mobilizeze alegatorii sa se deplaseze la vot (in special persoane cu un nivel scazut de educaţie) iar, pe de alta parte, sa pregateasca in toate marile localitaţi de pe raza judeţelor Alba, Cluj, Salaj, Bistriţa Nasaud, Arad, Timiş grupuri de interlopi care sa fie pregatiţi sa intervina, la nevoie, in locaţiile unde se solicita sprijin. Magurean Bogdan a acţionat in sensul celor stabilite, in condiţiile in care i s-a pus la dispoziţie un spaţiu din sediul organizaţiei PNL Cluj Napoca iar Samson Dumitru l-a pus in legatura cu mai mulţi lideri locali ai PNL pentru a le acorda sprijinul in acelaşi scop. Magurean Bogdan, prin intermediul altor persoane, a mobilizat votanţii de pe raza acestor judeţe, carora le-a transmis promisiunile facute de invinuitul Samson Dumitru, constand in bani şi alte foloase materiale. Toate aceste promisiuni de foloase materiale au fost indeplinite la sfarşitul zilei de 29 iulie 2012 şi in zilele urmatoare, banii fiind transmişi lui Magurean Bogdan de Samson Dumitru iar, pe de alta parte, Atanasiu Teodor, prin intermediar, a remis o suma de bani invinuitului Grosu Gheorghe. De asemenea, s-a mai stabilit ca, in schimbul sprijinului acordat, invinuitul Samson Dumitru i-a promis invinuitului Magurean Bogdan ca va utiliza influenţa de care se bucura la nivelul ministerelor şi ii va influenţa pe funcţionari sa acorde contracte firmei de paza şi protecţie reprezentate de Magurean Bogdan”.

“Poftiţi, luaţi loc şi faceţi-va treburile pe internet”

Pe de o parte, liderii liberali clujeni spun ca nu ii cunosc pe interlopii cu care procurorii DNA ii asociaza in scandalul fraudelor de la referendum. Cu toate acestea, procurorii DNA Cluj par a fi descoperit un “lanţ al slabiciunilor” care ar putea exista in interiorul organizaţiei liberale. Daca liderii politici liberi clujeni şi Teodor Atanasiu spun la unison ca nu i-ar cunoaşte pe interlopii suspectaţi ca ar fi fost puşi sa organizeze fraudarea referendumului, conform unor informaţii judiciare, legatura intre liderii liberali şi clanurile mafiote s-ar face prin intermediul fiului vitreg al ministrului MApN, Dumitru Samson, care il cunoaşte atat pe Bogdan Magurean, zis Kamaz, dar şi pe şeful DNA, procurorul Daniel Morar.
Kamaz face parte din clanul Neguş din Oradea cunoscut pentru acte de violenţa, de altfel liderul gruparii este inchis in Italia pentru omor. Bogdan Magurean, zis KAMAZ, a fost implicat in numeroase scandaluri, cel mai recent fiind pe 9 august.
Procurorii spun ca Bogdan Magurean era cel care a organizat adevarate "trupe de intervenţie" care aveau ca sarcina cumpararea de voturi şi fraudarea referendumului. Vezi mai jos detalii despre interlopul Bogdan Magurean şi despre Dumitru Samson, fiul vitreg al ministrului Apararii Corneliu Dobriţoiu.
Bogdan Magurean este cunoscut in lumea interlopa sub numele de KAMAZ. Presa locala spune despre KAMAZ ca este originar din Salaj, dar ca şi-a "cladit" un nume in lumea interlopa din Oradea. Bogdan Magurean este prezentat drept membru al clanului Neguş din Oradea. Din acest clan ar face parte şi Alexandru Bundea, fratele fotbalistului Zeno Bundea, mijlocaşul echipei Luceafarul Oradea. Pe 4 iulie, Tribunalul i-a emis o sentinţa de fond intr-un dosar in care membrii clanului Neguş erau acuzaţi de tentativa de omor şi vatamari corporale grave. In acest dosar, mai mulţi membri ai clanului au primit amenzi penale, iar faţa de KAMAZ instanţa a dispus disjungerea cauzei pe latura civila. Potrivit deciziei instanţei, nu exista o sentinţa in cazul lui Bogdan Magurean.
Marius Nicoara spune ca nu ii cunoaşte pe interlopi şi ca in cadrul referendumului Dumitru Samson, fiul ministrului MApN se ocupa de partea tehnica a alegerilor. El a fost in sediul PNL Cluj insoţit de cateva persoane despre care procurorii DNA Cluj spun ca ar fi interlopii. 
“Nu cunosc (este vorba de Bogdan Magurean, alias Kamaz, n.red.). Sediul de partid este un loc public. Cand vine un reprezentant de la Bucureşti insoţit de colegi de-ai lui care spun ca au nevoie de o cafea, de apa, sa intru pe internet, spui, poftiţi, luaţi loc şi faceţi-va treburile pe internet. Domnul Samson raspundea de judeţul Cluj şi de alte judeţe. Dansul este reprezentantul Bucureştiului şi ce-au facut ei acolo nu ştiu sa va spun”, spune Marius Nicoara.

Fiul ministrului MApN cu “lipici” la banii publici

Fiul vitreg al ministrului Apararii a mai avut probleme cu legea in urma cu patru ani, cand procurorii DNA l-au pus pe Dumitru Samson sub invinuire, acuzandu-l, alaturi de oficiali din cadrul Autoritaţii Naţionale pentru Turism, de cauzarea unui prejudiciu de 1,5 milioane de euro. Conform DNA, “la data de 30 noiembrie 2006, comisia de evaluare a ofertelor de achiziţie publica constituita la nivelul A.N.T. (autoritatea contractanta) şi formata din inculpaţii Iordanescu Traian – preşedinte, Dragu Mihai, Ortopelea Luminiţa Nicoleta, Burtan Cristian şi Vladoiu Ileana – membri, a desfaşurat procedura de licitaţie publica iniţiata in vederea atribuirii contractului de servicii avand ca obiect realizarea "Campaniei de media pe plan internaţional", cu o valoare de 1,5 milioane euro. Licitaţia avea ca obiect achiziţionarea a cinci clipuri publicitare de promovare a ofertei turistice romaneşti, cat şi a cinci machete de banner, care sa aiba acelaşi specific.
Dupa evaluarea ofertelor depuse de trei firme, comisia a declarat caştigatoare oferta S.C. "S.M. ART ADVERTISING GROUP S.R.L". Comisia de evaluare a fost constituita cu incalcarea prevederilor legale, iar firma a fost declarata caştigatoare in mod nelegal (cu incalcarea principiului tratamentului egal).
La aceeaşi data, comisia de evaluare a intocmit un proces verbal de licitaţie in care s-au consemnat date nereale cu privire la legalitatea constituirii comisiei, iar inculpata Sima Livia a aprobat raportul procedurii de licitaţie.
Cu toate acestea, la data de 21 decembrie 2006, inculpata Motorga Cristina Mili, in calitate de director general al Direcţiei Generale de Promovare şi Relaţii Internaţionale din cadrul A.N.T., a aprobat plata catre S.C. S.M. ART ADVERTISING S.R.L. a sumei de 1.607.010,15 RON (echivalentul a 475.432,72 euro), suma care reprezinta o prima tranşa din valoarea contractului.
De asemenea, la data de 27 decembrie 2006, inculpaţii Iordanescu Traian, Vladoiu Ileana, Chiriac Alexandra Crina, Puşcoi Mirela şi Paul Elena Sorina, in calitate de membri ai comisiei de recepţie, ajutaţi de inculpatul Samson Dumitru, director economic şi asociat la SC SM ART ADVERTISING GRUP SRL, au intocmit in fals procesul verbal de predare-primire, in care s-a consemnat in mod nereal ca au fost recepţionate clipurile publicitare şi machetele de banner. Actul fals a fost folosit de inculpata Motorga Cristina Mili, in aceeaşi zi, pentru plata catre SC SM ART ADVERTISING GRUP SRL a celei de-a doua tranşe a preţului contractului, in cuantum de 3.749.690,85 RON (echivalentul a 1.112.965,14 euro).
La data de 4 ianuarie 2007, inculpaţii Staniloaie Ilie Traian şi Ghiţulescu Cosmin Dumitru, in calitate de observatori la Unitatea pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, dupa verificarea procedurii de licitaţie, au redactat un raport de activitate in care au consemnat date nereale cu privire la constituirea comisiei de licitaţie, omiţand sa constate nulitatea intregii proceduri de licitaţie.
La aproximativ doua luni dupa data efectuarii plaţii, reprezentanţii SC SM ART ADVERTISING GRUP SRL au predat A.N.T, cu nerespectarea procedurilor legale, cinci clipuri publicitare cu tema „Ţara de basm", in care personajul principal era Dracula. Clipurile, care au costat aproximativ 200.000 euro, au fost apreciate ca necorespunzatoare calitativ de catre director general Motorga Cristina Lili, motiv pentru care s-a dispus refacerea acestora.
Prejudiciul total cauzat in dauna A.N.T. se ridica la suma de 5.356.701 RON (echivalentul a 1.594.256,25 euro). Pentru recuperarea prejudiciului a fost instituit sechestru asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinand inculpaţilor. Precizam ca in aprilie 2007, A.N.T. a fost reorganizata ca parte a Ministerului pentru intreprinderi mici şi mijlocii, comerţ, turism şi profesii liberale, funcţionarii A.N.T. fiind preluaţi de instituţia nou formata”, arata procurorii.


Ministerul public se face ca ploua

“Prin cercetarile derulate in aceste dosare penale nu se verifica modul in care au votat cetaţenii şi nu sunt cercetate persoanele care au votat, ci sunt investigate posibile fraude electorale. Verificarile efectuate in aceste dosare au conturat mai multe tipologii de comitere a unor posibile fraude: persoane care figureaza ca au votat atat pe listele electorale permanente cat şi pe listele electorale suplimentare; persoane care figureaza ca ar fi votat dar in realitate nu s-au prezentat la vot; prezenţa pe listele electorale suplimentare a unor persoane cu date de identificare nereale; prezenţa pe listele electorale suplimentare a aceleiaşi semnaturi in dreptul unui numar mare de persoane; Pentru stabilirea situaţiei de fapt e necesara audierea persoanelor despre care exista indicii ca au fost trecute fictiv in listele electorale permanente sau suplimentare, calitatea acestora fiind de martor. Audierea martorilor s-a efectuat in conformitate cu prevederile art. 85 din Codul de procedura penala, potrivit caruia, inainte de a fi ascultat, martorul depune juramant ţinand mana pe cruce sau pe biblie”, se arata in comunicat.

Razvan Robu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.