Marius Nicoara nu ştie sa piarda

Şapou: Chiar daca acţiunea prin care contesta rezultatul alegerilor pentru Primaria Cluj a fost resprinsa atat pe fodn cat şi in recurs, preşedintele PNL Cluj Marius Nicoara pare ca nu poate sa treaca peste infrangerea electorala. Uniunea Social-Liberala (USL) atacase in instanţa decizia de investire a lui Emil Boc in funcţia de Primar ca urmare a alegerilor locale care au avut loc in data de 10 iunie, acuzandu-l pe noul edil şi partidul PDL de frauda electorala. Tribunalul Cluj a decis miercuri, 11 iulie, respingerea acţiunii ca nefondate, dupa ce la data de 3 iulie amanase pronunţarea.
Este de amintit faptul ca alegerile pentru fotoliul de primar au fost intens disputate atat pe plan naţional cat şi la noi, pe plan local. Daca USL-ul a caştigat majoritatea primariilor cheie din ţara, la Cluj lupta a fost un foarte stansa, principalii candidaţi fiind foarte apropiaţi ca preferinţe atat in sondajele de dinaintea alegerilor cat şi in cele de imediat dupa. Conform parerii mai multor analişti, cea mai mare surpriza a alegerilor de anul acesta a fost victoria liberalului Horea Uioreanu in faţa reprezentantului PDL Alin Tişe in batalia pentru şefia Consiliului Judeţean (CJ) Cluj.  Tocmai din aceste considerente lupta pentru Primaria Cluj se anunţa deosebit de importanta pentru ambele formaţiuni politice, Cluj_napoca fiind considerat un fief al PDL-ului.  Cu cateva ore inainte de publicarea rezultatelor oficiale, mai multe instituţii specializate ofereau rezultate contrare. Astfel, in timp ce majoritatea exit-poll-urilor il dadeau pe Marius Nicoara primar, un singur sondaj il arata pe Emil Boc drept caştigator. Din aceste motive, este evident faptul ca in tabara USL erau mai multe persoane care incepeau deja sa sarbatoreasca, doar ca apoi sa fie dezamagite atunci cand rezultatul final oficial in arata ca nou primar pe Emil Boc. Situaţia aduce aminte de episodul ultimelor alegeri prezidenţiale, atunci cand candidatul PSD Mircea Geoana se bucura pentru ca se considera invingator, rostind celebra replica „Mihaela, dragostea mea”, doar ca apoi preşedintele Basescu sa contracareze cu o expresie care a ramas la fel de cunoscuta, „Un fleac, i-am ciuruit”.

Sabin Ripan  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.