Un câine care aparținea unui cioban din comuna Panticeu a fost împușcat mortal cu o armă de vânătoare. Evenimentul a avut loc în după-amiaza zilei de 5 mai, în apropierea unei păduri din localitate.

Localnicii susțin că, la data evenimentului, a fost văzută o mașină de teren în zona în care a fost împușcat câinele și, cel mai probabil, șoferul este cel care ar fi omorât animalul.

Proprietarul câinelui a declarat pentru Gazeta de Cluj că depus o plângere în acest sens, iar anchetatorii au solicitat Primăriei Panticeu să le pună la dispoziție imaginile surprinse de camerele video din localitate pentru a identifica mașina văzută la locul evenimentului.

„Poliția anchetează cazul, dar încă nu știm nimic până în acest moment. Câinele era la marginea unei păduri, la 10 metri de șoseaua principală. Polițiștii au venit și au solicitat imaginile de pe camerele video din comună de la Primăria Panticeu.”, a declarat proprietarul câinelui.

A fost deschis un dosar penal

„La data de 5 mai 2023, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Panticeu a fost găsit un exemplar canin fără viață, care prezenta leziuni, existand suspiciunea că ar fi fost impușcat.

A fost efectuată cercetarea la fața locului, iar ulterior cadavrul animalului a fost preluat în vederea efectuării expertizei și stabilirii cauzei morții.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal intocmit pentru comiterea infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept.”, au informat reprezentanții IPJ Cluj, la solicitarea reporterilor Gazeta de Cluj.

Citește și: EXCLUSIV. Kovesi a participat la prezentarea tezei de doctorat a călugărului Irimiea Arsenie

6 COMENTARII

  1. Cainele a fost impuscat cu intentie si fara drept.Dosar penal ???Politia pierde vremea cu gainarii.Cate dosare penale au pe rol nesolutionate.???Cati caini are ciobanul si cate oi.???Adica era o limita 100 oi la un caine.Cainele nu are jujeu.Oare are cip si carnet de sanatate.???Era sterilizat ???In ce conditii sunt crescute oile si cum prelucreaza produsele ciobanul.(adica spala vasele dandu-le la caini sa le linga???).

  2. Sunt prea mulți câini! Nu sunt NICIODATĂ cu oile!

    În satul nostru, toată noaptea, se dezlănțuie și latră! Ei sparg gardurile, atacă animalele sătenilor. Sunt hrăniți cu capete de oi.

    Epocile întunecate! Prea multi caini!

    • Oricum nici în Texas, nici în Serbia n-a fost nici un masacru. Peste tot 8 (opt) morți.
      PS În poză e un Kangal, ceva câine adus din Turcia ce nu-i bun de paza oilor. Nu odată am văzut unul sau doi de capul lor pe câmp. Ciobăneștii crescuți, cel puțin pe vremuri, de români nu părăseau niciodată turma, nu omorau alți câini (cum fac rasele aduse acuma), nu mușcau fără pricină. Trecea turma de oi pe ulițele satului, câinii din ogradă lătrau de după garduri, ciobăneștii ce erau cu turma, mulți și mai mari, nici măcar nu lătrau. Erau învățați.
      PS Nici un câine nu face față ursului și lupilor ce oricum sînt rari. Treaba cu apăratul turmei de acestea și-mi trebuie câini mulți și mari, nu ține.
      PS Poveste de la un cioban bătrân:
      Intră cu alte turme pe pășunea ce-am arvunit-o, au 10-15 câini ce mi-i omoară pe-a’mei (3-4)
      PS Alta: În Pădurea Popești, stejari mari, tufe jos, să tot fie 8-9 ani, se aud clopote de oi. Copiii mici, zic s-o luăm din loc că nu se vedea prea bine. N-am apucat. Câini au început să latre dar nu agresiv. Ciobanul a venit să vadă ce-i, a fluierat odată și gata, nici mîr. Erau ciobănești românești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.