Cel puţin 37 de persoane, aparent toţi deţinuţi, au fost ucise într-o revoltă la o închisoare din sudul Venezuelei, au anunţat procurorii citaţi de BBC News, relatează News.ro.

În plus, 14 angajaţi ai penitenciarului au fost răniţi.

Forţele speciale ale Ministerului de Interne au fost trimise pentru a prelua controlul închisorii din Puerto Ayacucho, capitala statului  Amazonas.

Martori au declarat că au auzit focuri de armă timp de mai multe ore, iar guvernatorul statului, Liborio Guarulla, a descris evenimentele drept un „masacru”.

Închisoarea din Puerto Ayacucho găzduieşte 105 deţinuţi şi, asemeni multor alte penitenciare din ţară, nu are suficienţi angajaţi. În aceste condiţii, este controlată, practic, de bande.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.