Dorin Petrişor

sapou
Generalul Ion Mihai Pacepa a dezvăluit că Ceauşescu intenţiona să facă afaceri cu mafia italiană. Se ştie că din comerţul de droguri şi arme se obţin cele mai mari profituri. Tentativa dictatorului a eşuat, din simplul motiv că Mafia… nu avea încredere în el. Având un sistem represiv „de invidiat”, Ceauşescu nu putea fi controlat. „Neajunsul”a fost recuperat imediat după Revoluţie. Echipa bolşevică păstorită de Ion Iliescu nu avea nici măcar scrupulele piticului din Scorniceşti. Banul era ochiul lor (singurul), aşa că Mafia, sub onorabila acoperire a masoneriei, a penetrat structurile de putere ale statului român. Inclusiv justiţia.

„Dacă ceva începe bine, se va termina prost, iar dacă începe prost, se va termina şi mai prost”, spune o lege a lui Murphy. Lege care este perfect aplicabilă în cazul masoneriei române. Cele mai importante loji masonice din Europa sunt Marele Orient, adică ramura franceză, şi Ritul Scoţian Antic şi Acceptat, adică „ramura cealaltă”.
Masoneria avea, iniţial, numai bune intenţii, „fraţii” luptând pentru un model liberal şi democratic de societate. Lojile au pătruns în Ţările Române începând cu secolul al XVIII-lea (în Transilvania, unde o figură marcantă a fost Horea, care din acest motiv nu este reprezentat în iconografia ortodoxă română). În Moldova şi Ţara Românească, activitatea masoneriei începe să-şi facă simţite efectele abia în secolul al XIX -lea, înregimentând figuri marcante ale istoriei noastre moderne: Nicolae Bălcescu, Alexandru Ioan Cuza etc. Printre adversarii cei mai notorii ai masoneriei, în acea epocă, era Mihai Eminescu. În perioada interbelică, societatea românească devine tot mai „antimasonică”, în special prin avansul pe care-l ia organizaţia fundamentalist-ortodoxă „Legiunea Arhanghelului Mihail”. Legionarii, dar nu numai ei, definesc masoneria, în mod abuziv, ca o sectă iudaică ce ar urmări subjugarea naţiunilor creştine.
Regimurile comuniste din Europa de Est au fost mai tranşante: au interzis, pur şi simplu, orice activitate masonică. Comuniştii, care cunoşteau din proprie experienţă primejdia organizaţiilor secrete, nu puteau admite societăţi clandestine care să le submineze autoritatea. După 1989, lojile au renăscut, fără a avea însă nici puterea, nici „bunele intenţii” de odinioară. Mai precis, o parte însemnată a masoneriei s-a „adaptat” vremurilor, transformându-se într-o structură infracţională internaţională. Este cazul Mafiei italiene – ramură pervertită a Marelui Orient al Italiei – care, după 1990, şi-a întins tentaculele şi în România.

Caracatiţa ajunge la Bucureşti

Cotidianul ZIUA a publicat acum şapte ani o anchetă despre legăturile „familiei” preşedintelui României cu societatea Pinto. “Prin această societate se derulau cele mai diverse operaţiuni ilicite: de la spălarea banilor negri, la mari afaceri imobiliare şi de la traficul de stupefiante şi materiale strategice la comercializarea de arme. În decursul anchetei, s-a dovedit că România ocupă un loc de primă importanţă în strategia de dezvoltare a grupului mafiot. În dosar au apărut nume noi: Ion Iliescu, Mugur Isărescu, gen. Stănculescu, Adrian Năstase. Toţi aceştia au avut, într-un fel sau altul, legături cu societatea "PINTO", favorizând pătrunderea caracatiţei italiene în ţara noastră”, scrie cotidianul citat în numărul din 1 aprilie 1996 (nici o păcăleală). O amplă anchetă a Poliţiei italiene s-a lăsat cu arestări de calibru. Pe parcursul anchetei, patru dintre personajele centrale ale societăţii PINTO au recunoscut că au colaborat cu serviciile secrete. Printre aceştia figura şi Gian Gaetano Caso, omul numărul 1 al afacerilor cu România, având legături strânse cu oficialităţile de la Bucureşti. Masoneria italiană are şi ea mari interese la "Studio PINTO". Pe aici se învârt Alfredo Diomede, mare secretar al Marelui Orient al Italiei, Costel Iancu, maestru al lojei "Acquila", şi chiar Marele Maestru al masoneriei italiene, Di Bernardo. În spatele societăţii "PINTO" se ascunde o adevărată reţea de firme, trusturi, concerne şi bănci, care-şi pasează de la una la alta contracte şi bani, pentru a li se pierde urma.
“Relaţii profitabile” cu Iliescu
Acţiunile concertate ale forţelor de poliţie din mai multe ţări europene au dat rezultate. În primăvara lui 1993, cea mai mare parte a nucleului italian a fost arestată. Inculpaţii încep să dea declaraţii. Anchetatorii descoperă adevăratele dimensiuni ale cazului, cu conexiuni în toată lumea. Un loc important îl ocupă "filiera română", atât prin amploarea deosebită a operaţiunilor efectuate pe dulcele plai mioritic, cât şi prin importanţa persoanelor implicate. În declaraţiile date de inculpaţi în timpul interogatoriilor apar periodic nume ca: Ion Iliescu, Mugur Isărescu, Victor Stănculescu etc. Reproducem, conform cotidianului citat, câteva fragmente edificatoare din declaraţiile lor. Gian Gaetano Caso: "Am vorbit despre relaţiile dintre cele mai profitabile pe care le aveam, prin intermediul lui Pinto şi Costel Iancu, cu preşedintele român Iliescu şi, prin alţii, cu guvernatorul Băncii Naţionale, pe care îl întâlnisem personal în mai multe rânduri. Cu ajutorul acestor relaţii am dezvoltat numeroase iniţiative în România."
Patrizio Pinto: "În mai 1992, Caso, întors din România, unde se întâlnise cu Iancu (acesta avea relaţii cu cele mai importante vârfuri ale lumii bancare şi politice româneşti, deşi nu pot spune dacă îl cunoştea personal pe preşedintele Iliescu), mi-a adus toată documentaţia referitoare la construirea unei reţele de autostrăzi în România." Di Bernardo: "Deja în noiembrie 1990, Costel Iancu mi-a spus că stabilise legături cu preşedintele Iliescu, ministrul Apărării, Stănculescu, ministrul de Externe, Adrian Nastase." În aceeaşi declaraţie, Di Bernardo adăuga: "Am avut ocazia de a-l cunoaşte pe Năstase, care, în cursul unei vizite oficiale, a venit să mă caute la Villa Medici, fiind anunţat de Diomede că voi participa la întâlnire şi la masa care urma. La invitaţia guvernanţilor români, m-am dus pentru prima oară la Bucureşti, la 3.12.1990, unde l-am găsit pe Costel Iancu, care m-a introdus pe lângă cele mai proeminente figuri ale Guvernului Român, printre care Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale. În aceste împrejurări mi-am dat seama că Iancu este foarte bine văzut de guvernanţii români."

Exerciţiu de memorie

Ajunşi aici, ne simţim datori să ne amintim câteva “etape istorice” din guvernarea postdecembristă a economiei româneşti (mai precis ţepele de care s-au “bucurat” cetăţenii cu drept de vot). Ne amintim că marele Mugur Isărescu, singurul demnitar de rang înalt rămas neclintit din funcţie în ultimii 13 ani, stabilea “cursul de referinţă” leu-dolar. Adică modul prin care se făceau multe speculaţii financiare şi erau falimentate întreprinderile româneşti care aveau exporturi. Acelaşi Isărescu a candidat, de formă, în alegerile prezidenţiale din 2000, împotriva “tătucului” Ion Iliescu. Asta numai după ce Banca Naţională, guvernată de el, a “vegheat” ca Dacia Felix, Bancorex, Banca Internaţională a Religiilor etc. să poată falimenta în bună regulă, fără a fi împiedicate de “prostimea” depunătorilor. Ne mai amintim de generalul Stănculescu, unul dintre cei mai bogaţi români în viaţă, care, după ce l-a trădat pe Ceauşescu, “a scăpat de sub control” comerţul românesc cu armament convenţional. În aceeaşi ordine de idei, nu ştim cum de Marian Munteanu, fostul “lider” al Pieţei Universităţii, a ajuns un prosper om de afaceri, în bune relaţii cu…Virgil Măgureanu. Nici cum de Valeriu Stoica, fost lider liberal şi ministru al justiţiei, a lăsat un morman de dosare să mucegăiască.

Jur să apăr adevărul! Cel masonic

Mafia în blană masonică nu s-a mulţumit însă cu sprijinul clasei politice româneşti. Cel care s-a ars cu  justiţia italiană suflă şi-n iaurt, spune un vechi proverb pesedist. Nu cumva să se găsească cine ştie ce judecător daco-roman şi să încurce afacerile masonice. Astfel, masoneria a penetrat cu deosebită plăcere justiţia românească. La vârful instrumentului. Adică la Curtea Supremă de Justiţie, unde “fratele” Iliescu are un cuvânt de spus. Poate singurul. Principala anexă a acestui instrument deosebit de tare este Asociaţia Magistraţilor din România (AMR). Un soi de sindicat manevrat de judecători pe care loja nu putea să-i mai încapă. AMR chiar face pe sindicatul, luptând pentru salarii şi alte asemenea “jucării”. În fapt, conducerea AMR încearcă să subordoneze total justiţia română structurii masonice (mafiote) care s-a infiltrat deja în toate “sectoarele” puterii. Chestie care a tras şi atenţia unui deosebit de atent serviciu de informaţii. Cel puţin „un sfert” din atenţia UM 0962 se concentrează asupra preşedintelui AMR, Viorica Costinoiu, judecător la Curtea de Apel Bucureşti. Această Silvia Conti pe invers a fost – spun surse din “servicii” – cam des trimisă de Valeriu Stoica (iarăşi?) pe la seminarii internaţionale, unde cine mai ştie cu cine se întâlnea. Viorica Costinoiu este şi soaţa cu acelaşi nume a soţului ei, Florin Costinoiu, jude la Curtea Supremă de Justiţie. Florin a fost secretar de stat sub blânda privire a fostului ministru Gavril Iosif Chiuzbaian, preşedinte al unei alte organizaţii “de bună şi foarte bună credinţă”, anume Uniunea Juriştilor din România. Iosif Chiuzbaian şi Florin Costinoiu fac pe francmasonii şi o fac atât de bine încât sunt subordonaţii lui Costel Iancu, Suveran Mare Comandor al Supremului Consiliu de Grad 33 Ultim al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat, funcţie concepută special să fie greu de rostit. Cum gradele sunt multe şi cornute, în schemă intră şi Marcel Schapira, Mare Maestru de Onoare ad Vitam al Marii Loji Naţionale Române, Suveran Mare Comandor Emeritus ad Vitam al Consiliului Naţional Român, fondator şi preşedinte al Comisiei de Decernare a medaliei “Alexandru Ioan Cuza Princeps”.

Dabija

După o binemeritată pauză de respiraţie, biologic necesară în urma efortului de a citi atare “distincţii”, ne putem abate atenţia şi asupra lui Dan Spânu, judecător al Curţii de Apel din Craiova. Mason şi el, din marea “familie” a Vioricăi Costinoiu şi a bravului ei soţ. Nu atât de mason încât să participe la şedinţa din 27 septembrie 2002, al cărei scop era discutarea unui nou regulament, transmis de conducerea Marii Loji, şi desemnarea a trei membri care să participe la Conventul din 12 decembrie. Nu numai Costiniu şi Spânu au “ochi triunghiulari”, ci, conform unor surse mai secrete decât ne aşteptam, circa 20 de baştani din AMR s-ar dedulci la mierea masonică. E ceva putred în justiţia română. Anume, nu este chiar firesc ca mari importanţi magistraţi să facă parte din organizaţii oculte, unde să fie subordonaţii altora. Unde este mult trâmbiţata independenţă a justiţiei? Îşi are sediile în Sicilia şi la Palatul Cotroceni? În fapt, aceşti “naşi” ai AMR urmăresc, cu deosebit interes, bravele acte de corupţie ale magistraţilor români. O legendă spune chiar că folosesc maldăre de dosare pe post de perne, ca să poată raporta liniştiţi mahărilor masoni: “Non preocupare piu”. Cam ce a zis Dabija, mafiotul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.