Sectorul financiar a înregistrat un maxim istoric în ceea ce priveşte valoarea tranzacţiilor, în prima parte a anului 2013, a declarat, miercuri, într-o dezbatere de specialitate, Ioana Filipescu, managing partener Raiffeisen Investment.

‘Valoarea medie a tranzacţiilor a ajuns foarte, foarte jos, la un minim istoric, iar limita de la care începe intermedierea este foarte dificilă. Noi discutăm acum despre tranzacţiile anunţate, ale căror valoare este publică, iar tranzacţiile mari au şanse mai mari de a fi anunţate decât cele mici. Vedem o dinamică diferită în privinţa segmentelor, mi se par notabil că energia s-a oprit, că sectorul financiar este la un maxim istoric al ultimilor 3-4 ani’, a afirmat Filipescu.

Potrivit reprezentantei Raiffeisen Investment, o creştere semnificativă a fost consemnată în primele luni din acest an, în tranzacţiile regionale, cu menţiunea că acestea nu au fost determinate de piaţa românească.

‘(…) observăm o scădere a pieţei de M&A /fuziuni şi achiziţii, n.r./ atât ca număr, cât şi ca valoare medie. De asemenea, vedem o influenţă semnificativă a tranzacţiilor regionale. Numitorul lor comun este că nu sunt determinate de piaţa românească. Din păcate pentru noi, atunci când tranzacţiile se fac la nivel regional, şansa consultanţilor locali să le intermedieze este foarte mică. Tranzacţiile domestice în ponderea tranzacţiilor este foarte mică’, a explicat Ioana Filipescu.

Conform datelor Barometrului de încredere în ceea ce priveşte piaţa fuziunilor şi achiziţiilor /M&A/ în România, publicate miercuri, în primele cinci luni ale anului, 63% dintre investitori percep o frânare a economiei, iar două treimi dintre aceştia văd o blocare la nivelul creditării. Totodată, 16% dintre cei intervievaţi sunt focusaţi pe companie, în sensul de stabilizare a businessului.

Pe segmentul achiziţiilor înregistrate în primele cinci luni ale anului în curs, rezultatele arată că, pe primul loc, se află domeniul Automotive (100%), urmată de Tehnologie (50%), Consumer products (33%). La polul opus, lipsesc cu desăvârşire tranzacţiile şi achiziţiile în domeniile: financiar, energie, utilităţi, petrol&gaze, minerit şi metale’, a menţionat Mihai Pop.

Portalul Wall-Street.ro, în parteneriat cu Ernst&Young, Raiffeisen Investment, Erste Asset Management şi Casa de avocatură PeliFilip, a organizat, miercuri, ediţia a V-a a conferinţei ‘M&A Outlook’ dedicată pieţei de fuziuni şi achiziţii.AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.