Medicul clujean Anca Baculea a câștigat procesul în care a fost dată în judecată de Agenția Națională de Transplant, instituția pe care a condus-o în perioada 2018-2019. Ea a încercat să dezvăluie mai multe nereguli care au loc cu activitatea de transplant de organe din România. Chiar dacă a sesizat DIICOT-ul, procurorii au pus batista pe țambal. În schimb, agenția a dat-o în judecată dar, luna trecută, a pierdut definitiv procesul.

Spre finele lunii trecute, Curtea de Apel București a decis să respingă plângerea făcută de Agenția Națională de Transplant împotriva medicului clujean Anca Baculea.

”Respinge apelul reclamantei (Agenția Națională de Transplant, n.red.), ca nefondat. Admite apelul pârâtei (Anca Baculea, n.red.). Anulează sentinţa apelată. Evocând fondul, Respinge acţiunea ca neîntemeiată. Obligă reclamanta să plătească pârâtei suma de 4760 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în etapa fondului. Obligă intimata reclamantă să plătească apelantei pârâte suma de 3570 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel. Definitivă. Pronunţată azi, 23.03.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.”, arată soluția pe scurt a instanței.

Inițial, Tribunalul București dăduse o sentință prin care medicul clujean era obligat să plătească ”8753,84 lei reprezentând plată nedatorată şi la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă acestei sume”. Potrivit cererii de chemare în judecată, suma de bani reprezintă plata chiriei pe care agenția Națională de Transplant o plătea în virtutea faptului că Baculea fusese detașată de la Institutul Regional de Gastroenterologie-Hepatologie din Cluj Napoca pe postul de director executiv în cadrul Agenţiei Naţionale de Transplant.

”Având în vedere faptul că detaşarea pârâtei a încetat la data de 05.03.2019, apreciază că în mod neîntemeiat a fost achitată suma de 8.821,63 ron, reprezentând cheltuielile aferente locuinţei de serviciu a pârâtei până la data de 30.04.2019”, arată cererea de chemare în judecată.

Pe de altă parte, acțiunea pe care ANT a deschis-o împotriva medicului clujean este atipică. Probabil este unul dintre puținele cazuri în care fostul conducător al unei instituții de stat este tras la răspundere pentru decontarea unor sume care, pentru majoritatea medicilor și a șefilor de instituții din domeniu, reprezintă bani de buzunar.

Baculea spune că acest proces a fost deschis pentru că a semnalat mai multe probleme cu care se confrunta Agenția Națională de Transplant.

”(Am) sesizat personal problemele cu care se confrunta ANT, prin lipsa resurselor financiare, dar mai ales a celor umane, cerând un audit financiar (Adresa depusă la cabinetul ministrului sănătății Nr, 12162/18.10.2018) si personal de specialitate (memorandum Nr de înregistrare ANT 3858/26.11.2018, depus la MS), considerând activitatea contabilă, una din vulnerabilităţile instituţiei”, arată Baculea în cadrul dosarului. Ea mai spune că, deși a cerut în repetate rânduri, sprijin din partea MS în soluţionarea și remedierea problemelor pentru buna desfăşurare a activităţii instituţiei nu a primit niciun ajutor sau sprijin

Ea a mai atras atenția că ”ANT a fost și este în continuare deliberat subfinanțată pentru ca grupuri organizate să influenţeze lucrurile ca organele neutru transplant să nu ajungă la pacienţii români sau să ajungă la alte persoane (publice) decât cele îndreptățite potrivit ordinii de prioritate”.

De unde i se trage lui Baculea

Pe de altă parte, mulți îi poartă sâmbetele Ancăi Baculea pentru că numirea în funcția respectivă a însemnat și ”decapitarea” unei rețele subterane a transplantului de organe în România. Este vorba despre  Victor Zota, condamnat cu suspendare pentru trafic de organe, dar care a fost lăsat să conducă ani de zile activitatea transplantul din România.

Ea a depus o plângere la DIICOT în care a arătat că datele din Registrul Național de Transplant – care, potrivit legii, asigură monitorizarea permanentă a activității de transplant în România – ar fi ajuns să fie controlate complet din afara Agenției de Transplant, prin intermediul unei firme IT apropiate de Victor Zota, fost director al ANT în perioada 2006-2009, condamnat cu suspendare în 2014 în primul dosar de trafic de ovule umane din România.

Potrivit plângerii depuse la DIICOT pe 21 septembrie 2018, se arată că „din momentul numirii mele, prin OMS 541/ 04.07.2018, în calitate de director executiv în ANT, am sesizat primele deficiențe privind aplicarea prevederilor legale din OUG 79/2004, art. 3 (b) prin care deși ANT (Agenția Națională de Transplant – n.red.) înființează și gestionează RNT (Registrul Național de Transplant – n.red.), la nivelul ANT, nimeni din personalul angajat nu putea desfășura aceasta activitate, practic întreaga administrare a RNT fiind făcută de aceasta firmă privată (SC Online Service SRL, n.red.).”

Societatea comercială a încheiat, pe 31.05.2018, un contract cu Agenția Națională de Transplant, în baza căruia urma să desfășoare „activități pentru buna funcționare a Registrului Național de Transplant”, se arată în plângerea depusă la DIICOT, iar potrivit acestui contract, „prestatorul își asumă întreaga responsabilitate pentru conduita sa în cadrul acestui contract, pentru calitatea serviciilor și lucrărilor executate.”

Pe 31 mai 2018, când Agenția Națională de Transplant a încheiat cel mai recent contract cu Online Services S.R.L., instituția era condusă de Radu Deac, numit în această funcție în noiembrie 2013 de Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătății la acea vreme.

Pe 4 iulie 2018, Radu Deac, care conducea de 5 ani Agenția Națională de Transplant, a fost demis de Sorina Pintea, în locul său fiind numită Anca Baculea Mureșan.

În plângerea depusă la DIICOT la două luni și jumătate după numirea la conducerea Agenției Naționale de Transplant, Anca Baculea afirma, însă, că Online Services S.R.L. nu era nici pe departe la primul contract de prestări servicii încheiat cu ANT, ci a derulat astfel de contracte cu Agenția Națională de Transplant începând din anul 2006 – anul în care Victor Zota a ajuns la conducerea instituției.

Până în momentul de față, procurorii DIICOT nu au reușit să tragă la răspundere pe nimeni ca urmare a acuzațiilor făcute.

Procurorii au preferat un protocol de colaborare

Anca Baculea acuză, în plângerea sa, faptul că „prin toate acțiunile întreprinse de domnul Viorel Lupu, unic asociat și administrator al societății Online Services S.R.L., care a derulat cu ANT contracte de prestări servicii, începând cu anul 2006, precum și a legăturilor cu numiții Dr. Adrian Nica și Dr. Viorel Zota, s-a încercat în mod intenționat și pe o lungă perioadă de timp o diversiune și controlul total asupra întregii activității ANT și implicit a activității naționale de transplant, periclitând astfel principiile de bază după care ANT își desfășoară activitatea, adică ‘conform principiilor transparenței, confidențialității și anonimatului în actul donării de organe, țesuturi și celule umane pentru utilizare terapeutică.’ (OUG 79/2004, art. 2.1.)”

Potrivit documentului depus la DIICOT, Anca Baculea consideră că „a fost pusă în pericol funcționarea ANT, prin subminarea activității unei agenții esențiale a statului român, singura autoritate competentă în domeniul transplantului, care realizează politicile și programul național de transplant de organe, țesuturi și celule de origine umană ( conform OMS 183, art. 1), iar prin aceasta au fost puse în pericol sănătatea și viețile cetățenilor români aflați în situații speciale de sănătate”.

Anca Baculea afirmă, de asemenea, în plângere, că „nici o activitate desfășurată de această firmă privată nu este procedurală” și că „nereușind să ne punem de acord, am dispus suspendarea plăților către Online Services S.R.L., până la soluționarea problemelor, notificând acest lucru prin adresa cu numărul 2488/09.08.2018. În data de 07.09.2018, am primit o notificare de încetare a contractului de prestări servicii, ‘în baza art. 8.3 din contractul cu nr. 1602/31.05.2018, pe motivul neachitării obligațiilor de plată la termenul asumat prin contract, factura 1354 din 02.08.2018, scadentă 01. 09. 2018, respectiv serviciilor desfășurate în perioada 01.07.2018-31.07.2018.’ Astfel, ‘începând cu data de 17 septembrie 2018 ora 8:30 serviciile contractate de Online Services vor înceta în baza art. 17.2.”, se arată în plângerea depusă de Baculea.

Până în momentul de față, cei de la DIICOT nu au reușit să aducă în fața instanței pe nimeni, însă între conducerile celor două instituții (Agenția Națională de Transplant și DIICOT) există semnat un… protocol de colaborare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.