În ziua de 27 iulie 2013 s-a stins din viaţă, în Sarmizegetusa lui dragă, cercetătorul, arheologul şi colegul nostru dr. Dorin Alicu.
S-a născut la 12 octombrie 1948 în satul Râu Bărbat, comuna Pui din judeţul Hunedoara. A urmat studii secundare în oraşul Lupeni. În anul 1972 a absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii „Babes-Bolyai” din Cluj, iar în acelaşi an a fost angajat ca muzeograf la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei. La această instituţie a fost şef de secţie între anii 1983-1989, 1993-2013 şi director pentru arheologie între anii 1993-1997. Şi-a susţinut doctoratul în anul 1997 cu teza Arhitectura romană în Dacia Superior. Amfiteatrele, cu specială privire la amfiteatrul de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. De-a lungul anilor a efectuat cercetări pe şantierele arheologice de la Chinteni (jud. Cluj), Micia (jud. Hunedoara), dar mai ales la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, fosta capitală a Daciei romane.
În urma lui au rămas numeroase articole şi studii de referinţă publicate în reviste de specialitate din ţară şi străinătate, precum şi numeroase cărţi, dintre care menţionăm următoarele titluri:
– Roman Lamps from Ulpia Traiana, BAR International Series, 18, Oxford 1977 (în colab. cu E. Nemeş).
– Figured Monuments from Sarmizegetusa, BAR International Series, 55, Oxford 1979, (în colab. cu C. Pop, V. Wollmann).
– Colonia Ulpia Traiana Dacica Sarmizegetusa, Bucuresti 1984, (în colab. cu H. Daicoviciu).
– Opaiţe romane/Die römischen Lampen. Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Bucureşti 1994.
– Small finds from Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Cluj-Napoca 1994, (în colab. cu S. Cociş, Alina Soroceanu, C. Ilieş).
– Town planning and population of Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Oxford 1995, (în colab. cu A. Paki).
– Ghidul muzeului. Secţia de istorie romană, Cluj-Napoca, 1998 (coautor).
– Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Amfiteatrul I. Monografie arheologica, Cluj-Napoca, 1997 (coordonator).
– Templele romane din Dacia (I), Cluj-Napoca 2000, (în colab. cu Adriana Rusu-Pescaru).
– Les amphitheâtres de la Dacie romaine, Cluj-Napoca 2000, (în colab. cu C. H. Opreanu).
– Medicina la romani, Cluj-Napoca 2003, (în colab. cu I. H. Crisan).
– Micia I, Cluj-Napoca, 2004.
– File risipite, file regasite, 1974-2004: de, cu şi despre Dorin Alicu, Cluj-Napoca 2005.
– Die Römischen Lampen von Sarmizegetusa. I. Die Funde der Jahre 1881-1976. 2. ergänzte Ausgabe, Bibliotheca Musei Porolissensis VI, Zalău 2006.

Colegii de la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei îi aduc un ultim omagiu celui care a fost Dorin Alicu, omul a cărui viaţă şi carieră au fost dăruite arheologiei şi acestei instituţii.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace!

SIT TIBI TERRA LEVIS.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.