În cursul acestei săptămâni, Guvernul a aprobat proiectul trenului metropolitan, una dintre măsurile posibile pentru decongestionarea traficului rutier din zona municipiului Cluj Napoca.

Potrivit proiectului, de fapt, metroul face parte din proiectul menționat anterior, nefiind unul separat. Cu toate acestea, primarul Emil Boc prezintă proiectul metroului ca fiind unul separat. Chiar dacă este vorba despre același proiect, au fost plătite, cu bani grei, două studii de fezabilitate separate: unul pentru trenul metropolitan și unul pentru metrou ușor, care, practic, va circula la suprafață.

În cursul acestei săptămâni, guvernul a aprobat proiectul trenului metropolitan care ar putea decongestiona traficul pe linia Gilău – Bonțida. În cadrul acestui proiect a fost cuprins și metroul lui Boc, una dintre promisiunile electorale, de mai mulți ani, ale administrației clujene locale.

Prin „Acordul de Asociere privind realizarea în parteneriat a studiilor de prefezabilitate, fezabilitate, impact asupra mediului și evaluare strategică adecvată pentru obiectivul de investiții „Tren Metropolitan Gilău – Florești – Cluj-Napoca – Baciu – Apahida – Jucu – Bonțida” – nr. 188.108/04.04.2019, părțile (UAT Municipiul Cluj-Napoca, Comuna Florești, Comuna Gilău, Comuna Apahida, Comuna Baciu, Comuna Jucu și Comuna Bonțida) au convenit realizarea în parteneriat a studiilor SPF, SF, de mediu pentru Proiect, alocând fonduri pentru a evalua fezabilitatea transportului urban de călători tip metrou. (…) Din analizele respective, s-a evidențiat un punctaj general ridicat pentru opțiunea MTR-L (Metrou ușor) oferind performanțe de transport, tehnice, economice și financiare rezonabile în raport cu celelalte opțiuni analizate. (…) De asemenea, se remarcă faptul că din evaluările preliminare asupra zonei de analiză care stau la baza studiului de prefezabilitate, cuprinzând componente geotehnice, hidrologice, seismice, de urbanism, de mediu, etc. nu s-au identificat probleme sau riscuri semnificative care ar putea avea un impact negativ asupra implementării acestui scenariu de investiții, acesta urmând să fie detaliat în fazele următoare de analiză de opțiuni în ceea ce privește traseul și soluțiile tehnice adoptate, acestea fiind definitivate pe larg în conformitate cu reglementările în vigoare în cadrul fazei a treia – Studiul de Fezabilitate”, se arată în documentul aprobat de guvern.

Însă, proiectul nu este unul nou!

În urmă cu peste 10 ani, administrația locală clujeană promova proiectul unui metrou ușor cu un traseu de aproximativ 15 km, care traversa orașul de la nord la sud și care va lega cele mai mari investiții din județ de la acea dată, Emerson și Nokia.

Proiectul a fost supus aprobării consilierilor locali, a primit undă verde, dar timp de câțiva ani nu s-a mai auzit nimic de el.

Proiect făcut pe genunchi

În același timp, reprezentanții uneia dintre cele mai vocale asociații care supraveghează proiectele de infrastructură, Asociația Pro Infrastructura, critică modalitatea în care administrația locală se ocupă de acest proiect.

“Deși este prezentat ca un viitor proiect de succes în Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), metroul din Cluj-Napoca evaluat la un miliard de euro este în prezent blocat în incompetență și birocrație, existând riscul de a rata acest tren al finanțării europene. Includerea proiectelor în acest PNRR presupune finalizarea studiilor și contractarea lucrărilor până cel târziu în anul 2022. În aceste condiții, proiectul metroului din Cluj-Napoca aflat în etapa studiului de fezabilitate este într-o cursă contra-cronometru pentru finalizarea acestui studiu, iar apoi lansarea și finalizarea licitației pentru lucrări până în 2022.

Ei bine, primăria Cluj-Napoca pare că nu înțelege importanța acestui proiect, abordând relația cu prestatorul angajat să realizeze studiile într-o manieră ultra-birocratică, de multe ori inutilă. Astfel, deși legea prevede derogări speciale pentru proiectele de interes național finanțate din fonduri europene, primăria a solicitat autorizații de construire, avize și numeroase formulare inutile pentru realizarea forajelor geotehnice. Până la soluționarea acestei situații, proiectul este blocat”, arată Pro Infrastructura.

În replică, administrația locală spune că ”proiectul privind metroul se află în etapa de selecție a opțiunii, care a început imediat după finalizarea studiului de prefezabilitate.

Echipa de consultanță care pregătește proiectul, împreună cu beneficiarul și cu sprijinul JASPERS, au avut mai multe întâlniri de lucru în luna noiembrie privind:

(a) un calendar accelerat pentru pregătirea proiectului, fără a se compromite însă calitatea pregătirii;

(b) construcția unui plan de analiză de opțiuni robust, care să conducă, până în primăvara anului 2021, la soluția optimă privind proiectul;

(c) îmbunătățirea și rafinarea modelului de transport realizat cu ocazia pregătirii Planului de Mobilitate Urbană Durabilă pentru ca acesta să sprijine selecția celei mai bune opțiuni pentru proiect.

Echipa de consultanță lucrează în prezent la primele trei rapoarte critice pentru etapa de analiză de opțiuni (Raportul geotehnic, Raportul asupra constrângerilor și baza de date și un Raport pregătitor tehnic pentru analiza de opțiuni), care urmează a fi transmise beneficiarului în următoarele două săptămâni”, arată comunicatul primăriei clujene

Proiectul trenului metropolitan

Municipalitatea își dorește ca proiectului trenului metropolitan să fie dezvoltat pe o infrastructură actuală. Oficialii administrației locale au propus implementarea unui sistem de transport rapid – tren metropolitan care va acoperi întregul coridor feroviar cuprins între halta Nădășel și stația Bonțida, pe o lungime de aproximativ 43 km.

Se vor păstra punctele de oprire actuale și vor fi propuse adăugarea unor noi puncte de oprire în zonele:

– Baciu, Tetarom I (str. Taietura Turcului), pod IRA (str. Aurel Vlaicu)  

– relocarea punctului de oprire  Cluj-Napoca Est mai aproape de aeroport.

Se vor analiza, pentru fiecare punct de oprire, facilitățile disponibile pentru călători: bănci, zone de așteptare protejate de intemperii, coșuri de gunoi, toalete, puncte de procurare de bilete (automate / case) etc. Pentru fiecare punct de oprire se va analiza disponibilitatea parcărilor de mici dimensiuni (Park & Ride).

Forajele făcute de o firmă cu probleme la DNA

După cum se arată în răspunsul administrației locale, deja s-a dispus efectuarea unor foraje pentru proiectul metroului, în situația în care soluția propusă este cea de metrou ușor, adică un tramvai care va circula la exterior.

Firma care realizează forajele este Geostud, unde acționari sunt  TAUTAN ALEXANDRU și CHIRICA ANTON, fostul prorector al Universității Tehnice de construcții București care, în urmă cu câțiva ani, a fost acuzat de agenția Națională de Integritate de săvârșirea infracțiunii de fals în declarațiile de avere și integritate.

Firma Geostud este implicată și în proiectul autostrăzii Sibiu – Pitești.

În legătură cu acest proiect, tracknews.ro a publicat o anchetă realizată de Alexandru Căuțiș care spune că firma respectivă este vizată și într-o anchetă a DNA.

Potrivit acestor date firma italiană SPEA a angajat firma GEOSTUD SRL pentru realizarea studiilor geotehnice. Potrivit plângerii depuse la DNA, ”GEOSTUD a început să „lucreze” masiv, dar doar pe hârtie. La o verificare pe un anumit tronson a celor care au depus plângerea a rezultat că din 55 de foraje de mare adâncime nu fuseseră executate decât 5, restul fiind fictive. Adică în loc să sondeze terenul la adâncimi de 6-35 metri, conform caietului de sarcini, au zgârmat puţin pământul cât să pară că au făcut forajul. În acest fel firma GEOSTUD, se arată în plângerea de la DNA, a terminat rapid de făcut studiul de fezabilitate, dar din burtă.”, arată tracknews.ro.

2 COMENTARII

  1. Noaptea mintii, au venit si cativa ministrii in prag de alegeri sa o dea cu metrouri si miliarde de euro la Cluj. mai exista clujeni care cred minciunile? Nu au fost in stare sa faca o bucata de drum de la Floresti la Cluj si o ard cu metrou care defapt e un tren fara viitor, probabil pe vechea infrastructura de cale ferata. Doamne da-le minte la clujeni!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.