Ieri, 15 iunie 2022, s-au împlinit 133 de ani de la moartea poetului național Mihai Eminescu. Dacă în alte localități din țară au fost organizate ceremonii de depunere de coroane la monumentele dedicate marelui poet, orașul de cinci stele nu și-a facut timp să-i aducă un omagiu celui ce a fost „Luceafărul poeziei românești”. Pe lângă fatul că locul în care a fost amplasata statuia arată ca după război, singurii care au depus coroane de flori au fost Partidul România Noastră și Societatea Avram Iancu.

Emil Boc vorbește despre cultură cu atâta patos ori de câte ori are ocazia, însă instituția pe care o conduce a uitat cu desăvârșire de împlinirea celor 133 de ani de la moartea lui Eminescu.

„Fără cultură, nu am ajunge să trăim într-o societate democratică, nu am avea acces la libertate și prosperitate, nu am ieși niciodată din sărăcie. Educația și cultura reprezintă, poate, cele mai importante lucruri prin care ieșim din ignoranță, prin care luptăm împotriva extremismului, sunt cele mai bune modalități prin care asigurăm toleranța și conviețuirea pașnică într-o societate democratică”, declara Emil Boc, pe 15 ianuarie 2022.

Între timp Boc s-a răzgândit!

Statuia dedicată marelui poet Mihai Eminescu a fost ridicată în anul 1976 în fața Teatrului Național Cluj-Napoca. Monumentul este opera sculptorului Ovidiu Maitec.

Statua lui Mihai Eminescu, înconjurată de bolovani

Cadrul tragic în care este plasată statuia poetului național se datorează lucrărilor de modernizare a Parcului Ștefan cel Mare. În urmă cu un an, Emil Boc anunța că „prin acest proiect, parcul de lângă Teatrul Național Cluj-Napoca devine unul modern, care se ridică la exigențele unui spațiu public calitativ și eficient, precum și un cadru prielnic pentru petrecerea timpului liber. Noua configurație oferă posibilitatea de organizare a unor evenimente și festivități de mici dimensiuni, într-un spațiu multifuncțional. Proiectul presupune plantarea a 64 arbori noi, care se adaugă celor deja existenți. Conform expertizei tehnice, a fost propusă înlocuirea a 9 arbori compromiși din punct de vedere fiziologic și care prezintă pericol pentru cetățeni”.

Proiectul de revitalizare a parcului propune următoarele:

– eliminarea arborilor și arbuștilor degradați (compromiși din punct de vedere fiziologic) și înlocuirea lor cu noi arbori și arbuști, gazonare și plantare de noi specii de plante perene;
– modernizarea aleilor, realizarea unui singur acces auto pentru mașinile de intervenție;
– realizarea acceselor pietonale și pentru biciclete, interconectate;
– rastel pentru biciclete cu dale înierbate;
– amplasarea corpurilor de iluminat cu proiectoare;
– instalarea sistemului de irigații automatizat;
– amplasarea unui punct gospodăresc îngropat;
– toaletă automată cu dotări pentru persoane cu dizabilități;
– amenajarea a 3 spații de joacă pentru copii, cu suprafețe cauciucate, aparate confecționate din lemn și material ecologic.

2 COMENTARII

  1. Eminescu le stă politiceinilor stângiști și neomerxiști de azi, precum un os de pește în gât. Eminescu scrie despre dragoste de Țară, Neam, Creștinism, Patriotism etc.

  2. Eu am fost prezent .Clujenii treceau indiferenți pe lîngă noi .Dar cel care luptă pentru patria sa și Dumnezeu nu va fi învins niciodată

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.