Dupa plecarea primarului Petru Filip la Bruxelles se deschide lupta între cei doi viceprimari pentru functia de primar interimar al Oradiei.

# PD doreste sa-l impuna edil-sef interimar pe Mihai Groza, iar UDMR pe Rozalia Biro.

# Primarul interimar va fi ales cu 14 voturi. Se structureaza doua coalitii: PD+PRM – 12 voturi si UDMR+PNL – 11 voturi.

# În acest context ocupantul celui mai important fotoliu din Primaria Oradea poate fi decis de cele patru voturi ale PSD.

Dupa validarea mandatului de europarlamentar a lui Petru Filip, acesta va fi pus în situatia de a opta între functia legislativa de la Bruxelles si mandatul local de primar al Oradiei. Timpul de gândire este de o luna. Cum nu avem de-a face cu o candidatura formala, în intervalul 26 noiembrie (dupa validarea rezultatelor) – 26 decembrie, presedintele PD Bihor va opta pentru una din cele doua functii. Aproape sigur va opta pentru cea de demnitar european. În pragul Craciunului, Oradea va avea astfel un nou primar, interimar. El va conduce destinele orasului pâna la alegerile locael din vara anului viitor.

Dupa plecarea actualului primar, Petru Filip, la parlamentul european unul din cei doi viceprimari va îndepli functia de primar interimar, iar un consilier poate fi desemnat pentru preluarea atributiilor viceprimarului care a devenit primar interimar. Democratii au declarat ca viceprimarul Mihai Groza trebuie sa detina functia de edil-sef interimar, pe când udemeristi sustin pe Rozalia Biro, viceprimarul UDMR.

Aliante de conjunctura

Consiliul Local Oradea este format din 27 de consilieri, zece ai Partidului Democrat, sapte de la UDMR, patru pesedisti, patru liberali si doi de la PRM. Pentru desemnarea viitorului primar interimar este nevoie de majoritate absoluta – jumatate plus unul din numarul total al consilierilor – adica 14 voturi. Cum majoritatea consacrata formata din PD si UDMR, care decidea de obicei destinele municipiului, nu mai are, dupa toate semnalele, premise de functionare – având interese contrare, atât democratii, cât si consilierii udemeristi sunt în cautare de aliati. Cei doi consilieri locali ai PRM vor merge pe mâna lui Mihai Groza. „Noi vom vota sigur cu Mihai Groza. Este un om echilibrat, elegant si muncitor. Este singurul pedist curat care nu s-a bagat în afaceri. Noi nu suntem în relatii bune cu Partidul Democrat, dar de data aceasta mergem pe omul Mihai Groza”, a declarat pentru GAZETA, Mihai Drecin, consilier municipal si presedinte PRM Oradea. Totusi pentru alegerea lui Groza, democratilor le-ar mai trebui doua voturi. „Eu banuiesc ca macar doi consilieri de la PSD vor vota cu Mihai Groza, nu pot sa le dau numele”, a adaugat Drecin care face referire la Ioan Mintas si Ovidiu Copil, doi consilieri social-democrati care în dese rânduri au votat alaturi de PD. Presedintele PRM Oradea presupune ca liberalii vor merge pe varianta Biro. „Din surse colaterale au auzit faptul ca conducerea centrala a PNL a trasat o directiva de partid: liberalii oradeni sa mearga pe varianta UDMR. Ei sunt la guvernare în aceasta formula la Bucuresti”. Purtatorul de cuvânt al PNL Bihor, Cristian Bodea, a precizat ca la nivel de partid nu s-a luat nicio decizie si ca nu poate comenta modul în care vor vota consilierii liberali.

PSD poate face jocurile

În acest context în care PD este aliat cu PRM, însumând 12 voturi, si UDMR este aliat cu PNL, totalizând 11 voturi, jocurile sunt în mâna PSD care detine restul de patru voturi. PSD poate decide între Mihai Groza si Rozalia Biro sau se poate abtine de la vot, ceea ce ar însemna reluarea procesului de vot si chiar reconfigurarea aliantelor existente. O varianta ar fi ca PSD sa merga pe mâna Rozaliei Biro si sa realizeze astfel un pact pentru alegerile din vara viitoare. Proiect destul de greu de îndeplinit din cauza aliantei PD-UDMR care este traditionala la nivelul municipiului Oradea si Consiliului Judetean Bihor. În plus, între liderii judeteni ale celor doua partide, Mihai Bar (PSD) si Alexandru Kiss (UDMR) nu exista o mare simpatie sau compatibilitate. Ramâne de vazut ce capacitate de negociere va avea Dan Matei, presedintele PSD Oradea si candidatul partidului pentru primarie. Nici asumarea unei decizii transante pro-Rozalia Biro nu ar fi în avantajul PSD care ar ramâne cu eticheta ca a adus la conducerea Primariei Oradea un primar maghiar. Fie si pentru sase luni. Electoratul român ar putea sanctiona PSD pentru acest troc politic.

Varianta democrata

Primarul în exercitiu, Petru Filip, liderul PD Bihor, face pledoarie pentru viceprimarul democrat. „Pentru noi nu poate exista o alta varianta decât Mihai Groza”. Secretarul general al PD, Vasile Blaga, a declarat la Oradea ca organizatia locala are obligatia de a pastra primaria în curtea partidului. Surse din cadrul democratilor au precizat ca plecarea lui Petru Filip la Bruxelles a fost conditionata de garantii si asigurari ferme privind recucerirea fotoliului de edil-sef pentru PD. Lupta interna privind candidatura la Primaria Oradea este deschisa în cadrul democratilor. Mircea Matei, Mihai Groza, Nicusor Lepadatu si Gheorghe Carp (managerul de la Spitalul de Copii) ar fi persoanele care si-au depus candidatura în forurile interne ale partidului. La bursa zvonurilor se mai vehiculeaza numele vicepresedintelui CJ Bihor, Stefan Seremi sau chiar solutii externe partidului cum ar fi Marcel Bolos, directorul Administratiei Imobiliare din cadru primariei.

Varianta udemerista

Udemeristi bihoreni considera ca dupa plecarea lui Petru Filip la Bruxelles, cel mai bun primar interimar ar fi viceprimarul Biro Rozalia. Deputatul UDMR de Bihor, Lakatos Peter, a declarat ca votul consilierii locali maghiari ar trebui sa se îndrepte catre viceprimarul Biro Rozalia. Lakatos a exclus un vot pentru viceprimarul democrat Mihai Groza.

 „Consilierii municipali ai UDMR nu vor vota decât varianta Rozalia Biro. De ce sa votezi un candidat mai slab, daca tu ai un candidat mai bun?”, se întreaba retoric deputatul UDMR de Bihor Lakatos Peter. În sprijinul viceprimarului UMDR a venit si presedintele executiv al formatiunii maghiare, Szabo Odon. „Organigrama primariei prevede, înca din anul 2000, faptul ca doamna Rozalia Biro este cea care îl înlocuieste pe primar atunci când acesta este plecat sau este în concediu. Doamna Biro coordoneaza directia economica, imobiliara si directia social-comunitara, are circa 450 de oameni în subordine. Nu am nimic cu domnul Mihai Groza, este un om cu care administratia locala se poate mândri, este un om valoros. Si dânsul coordoneaza aproximativ 60 de oameni în primarie”, precizeaza Odon cu o urma de ironie în tonul vocii. Pe de alta parte presedintele executiv al UDMR Bihor considera ca un primar interimar în persoana viceprimarului Biro Rozalia ar fi un lucru benefic pentru alegerile locale de anul viitor. „În acest mod fiecare candidat va veni cu un program pentru functia de primar. Vom avea parte de o campanie pozitiva fara atacuri la persoana împotriva unui primar interimar. Nu este nicio miza în a ataca un primar interimar de la UDMR pentru ca acesta nu are sanse sa devina primar. Electoratul oradean nu este atât de matur sa aleaga pentru functia de edil-sef o femeie care pe deasupra este si de etnie maghiara. Daca Mihai Groza ar fi primar interimar campania electorala ar consta si din atacuri de genul << Bai Petrica>> pe care le-am avut si la ultimele alegeri locale”, considera liderul UDMR. Întrebat pe ce voturi sau aliante se bazeaza pentru alegerea Rozaliei Biro, presedintele executiv al UDMR a spus ca se asteapta ca si consilierii democrati sa prefere pe Biro. Greu de crezut însa.

Probleme în paradis?

Desi la modul oficial nici democratii nici udemeristi nu recunosc ca între cele doua formatiuni politice ar exista o stare tensionata. Declaratii ferme de sustinere ale celor doua formatiuni pentru Rozalia Biro si Mihai Groza arata însa germenii unui posibil conflict. În momentul de fata judetul si municipiul Oradea sunt conduse la modul fratesc de PD si UDMR. Alexandru Kiss (UDMR) – presedintele Consiliului Judetean Bihor, Stefan Seremi, Gavrila Ghilea (ambii de la PD) – vicepresedintii CJ Bihor. La Primaria Oradea avea primar PD – Petru Filip, viceprimar UDMR – Biro Rozalia si înca un viceprimar PD – Mihai Groza.

Caseta 2:

Unele surse ne-au declarat sub protectia anonimatului ca formatiunea etnica maghiara nu l-ar agrea ca si primar pe Mihai Groza. Nici dupa plecarea lui Filip, nici dupa alegerile locale. Favoritul maghiarilor ar fi Stefan Seremi, secundul presedintelui Consiliului Judetean Bihor, Alexandru Kiss, presedintele UDMR Bihor. Astfel Stefan Seremi ar deveni dupa alegerile locale de anul viitor un primar de fatada, iar Primaria Oradea ar urma sa fie condusa din umbra de viceprimarul UDMR, Rozalia Biro.

Daniel Meze

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.