Sumele decontate pentru birourile parlamentare din bugetul Camerei Deputaților și, respectiv, al Senatului, sunt uriașe dar s-ar putea trece cu vederea peste acest aspect dacă respectivele cabinete ar fi deschise. Deși conform legii, parlamentarii, au obligația de a oferi audiențe celor interesați, la cabinetele parlamentare din Cluj e o liniște profundă.

În anul 2018 parlamentarii au primit cu 5.000 de lei lunar mai mult pentru sumele forfetare. Astfel, suma decontată pentru cabinetele parlamentare trece pragul de 25.000 de lei.

Alegătorii poate că ar trece cu vederea calculele, dacă respectivele cabinete chiar ar fi deschise. Conform legii, ei au obligaţia de a-şi deschide cabinete parlamentare şi, implicit, de a oferi audienţe celor interesaţi.

Pe lângă asta, mulţi parlamentari au cabinetele în sediul partidului dar își decontează sume uriașe de bani.

Într-un articol precedent, Gazeta de Cluj a încercat un experiment prin care s-a dorit a se arăta (in)disponibilitatea politicienilor clujeni în relaționarea cu cetățenii. Reporterul Gazeta de Cluj s-a deplasat la cabinetele parlamentare ale mai multor politicieni, însă nici unul nu a fost găsit la biroul parlamentar.

Conform legislaţiei în vigoare, la sfârşitul săptămânii, deputaţii şi senatorii au program de audienţe dar la aceste cabinete e o linişte profundă, aceştia nu se sinchisesc să se întâlnească şi să rezolve problemele celor care i-au ales.

Laszlo Attila are cei mai mulți angajați

Senatorul clujean UDMR Laszlo Attila a avut cei mai mulţi angajaţi dar sumele decontate pentru cheltuieli salariale au fost cele mai mici. Spre exemplu în luna octombrie anul 2018, Laszlo avea un număr de şapte angajaţi pentru care au fost decontaţi doar 10.238 lei. Venitul brut pentru un angajat la biroul parlamentar ar fi fost astfel 1.462 de lei, sub salariul minim lunar. Pentru o clarificare în acest sens l-am contactat telefonic pe sentorul clujean care ne-a explicat că nu toţi angajaţii sunt cu normă întreagă, salariul fiind în funcţie de scolarizare, ore de muncă şi altele.

Goțiu, cel mai darnic senator

Anul trecut în luna aprilie, senatorul clujean USR Mihai Goțiu, a declarat că are doi angajați și a decontat 10.852 de lei pentru cheltuieli salariale. Tot pentru aceeași sumă decontată, un alt senator clujean are șapte angajați. Ulterior, Goțiu ne-a explicat telefonic că aceaste salarii se justifică prin faptul că toți angajații lui lucrează cu normă întreagă spre deosebire de angajații altor parlamentari.

În lunile septembrie-decembrie 2018, numărul angajaților de la biroul parlamentar al senatorului Goțiu s-a dublat, respectiv acesta a declarat patru angajați. Cu toate astea, suma decontată pentru cheltuieli salariale a crescut cu doar 3.865 de lei.

Marius Nicoară și Vasile Ilea nu au decontat cheltuieli pentru chirie sau utilități

Senatorul PSD Vasile Ilea nu a decontat nici o sumă pentru chirie sau utilităţi, spre deosebire de ceilalți senatori clujeni. Acesta a avut trei angajaţi în lunile ianuarie şi februarie 2018 pentru care a decontat lunar 6625 de lei, în luna martie a avut doi angajaţi pentru care s-au decontat 8515 de lei. În următoarea lună deși numărul angajaților s-a dublat suma decontată a rămas identică. În restul lunilor numărul angajaților a variat între patru și șase.

Nici senatorul independent, Marius Nicoară, nu a decontat nici o sumă pentru chirie sau utilităţi. Acesta a avut în lunile ianuarie-august patru angajaţi după care numărul acestora a crescut, având în septembrie-decembrie cinci angajaţi. Pentru patru angajaţi, Nicoară a decontat în medie 11.600 de lei lunar, iar pentru cinci angajaţi aproximativ 13.600. Aşadar, deşi număr angajaţilor s-a mărit, suma a crescut cu doar 2000 de lei.

Steluţa Cătăniciu, aproximativ 30.000 de lei lunar pe un cabinet“fantomă”

Deputatul ALDE Steluța Cătăniciu, încasează lunar suma de aproximativ 30.000 pentru cabinetul parlamentar. Acesta a declarat că are între 4 și 6 angajați. Cu toate acestea când reporterul de la Gazeta de Cluj a mers pe strada I. C. Brătianu nr.10, la adresa unde potrivit google ar fi trebuit să fie biroul doamnei Cătăniciu, nimeni nu a răspuns la sonerie. Un cetățean mi-a spus că acea proprietate este una privată și nu am dreptul de a intra în respectiva curte, menționând și faptul că în incintă sunt locuințe și nicidecum vreun birou parlamentar.

Cătăniciu a decontat în anul 2018 peste 100.000 de lei pentru cheltuieli salariale deși nici nu angajat nu poate fi găsit la adresa cabinetului parlamentar, mai mult de atât nici cabinetul parlamentar nu poate fi găsit la adresa la care figurează acest birou “fantomă”.

Adrian Oros decontează zeci de mii de euro pe cabinete fictive

Deputatul clujean PNL Adrian Oros decontează mii de euro de la bugetul Camerei Deputaților pe două cabinete parlamentare, din Cluj Napoca și Gherla care, de fapt, sunt sediile PNL.

Deputatul clujean a decondat, în anul 2018, nu mai puțin de 54.761 lei cu titlu de bunuri și servicii, și 4.958 lei cu titlu de cheltuieli de personal. Asta în situația în care, potrivit unor surse, deputatul Oros nu are niciun angajat la cabinetul lui de deputat.

Întrebat de reporterii Gazeta de Cluj despre situația acestor deconturi, Adrian Oros a dat câteva explicații succinte și vagi, după care a închis telefonul.

”Am două cabinete, unul în Cluj Napoca, pe strada Eroilor nr 6 și altul în Gherla. Cel din Gherla este la sediul PNL, dar am făcut o extindere a spațiului și am închiriat spațiul de la PNL. Am angajați, cum să nu! dar nu vă spun numele lor”, a declarat Oros.

Potrivit unor surse, Adrian Oros, nu a făcut nici o extindere la spațiul PNL și nici nu l-a închiriat.

Rugat să dea detalii despre modul în care a decontat suma de peste 10.000 de euro pe luna decembrie, deputatul liberal Adrian Oros a închis telefonul fără să ofere nicio explicație.

Astfel, pentru anul trecut, deputatul Adrian Oros a decontat cu titlu de cheltui de personal și bunuri și servicii suma de 293.868 lei.

Burciu Cristina, puțini angajați, cheltuieli mari

Deputatul PSD Cristina Burciu a avut în primele nouă luni ale anului 2018 patru angajaţi, după, în următoarele două luni, octombrie și noiembrie, aceasta avea trei angajaţi. În ultima lună din anul număr angajaţilor a crescut la cinci. Burciu a decontat în medie în primele nouă luni suma de 9500 de lei pentru cheltuielile de personal. Deşi numărul angajaţilor a scăzut în octombrie și noiembrie, suma decontată a crescut la 10.000 de lei. În luna decembrie a crescut numărul angajaţilor de la trei la cinci dar suma decontată a rămas tot aproximativ 10.000.

La Emanuel Ungureanu îi scad angajații dar nu și cheltuielile

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a avut în primele două luni ale anului 2018 şase angajaţi după care numărul acestora a scăzut la cinci în următoarele şase luni şi a continuat să scadă la patru în restul anului. Ungureanu a decontat aproximativ 9800 de lei în ianuarie şi februarie când avea şase angajaţi, după accea deşi numărul angajaţilor a scăzut acesta a decontat o sumă constantă de bani în următoarele luni şi anume tot în jur de 9800 de lei.

Deputații clujeni aruncă mii de euro pe niște cabinete parlamentare pustii

Deputatul clujean UDMR Csoma Botond a avut în primele zece luni ale anului 2018 patru angajaţi după care în următoarele două luni ale anului număr angajaţilor a crescut la cinci. Acesta a decontat în medie 10.000 de lei pentru patru angajaţi după care pentru cinci angajaţi a decontat aproximativ 14.000 lunar. Cheltuielile pentru bunuri şi servicii decontate lunar au variat între 12.300 şi 14.300.

Deputatul PNL Florin Stamatian a avut pe tot parcursul anului precedent un număr de patru angajaţi. Acesta a decontat lunar pentru cheltuielile salariale suma de 10.965 de lei în primele patru luni după care suma a crescut la 11.409. Acesta a mai decontat o sumă constantă de 12000 de lei lunar pentru cheltuieli pentru bunuri si servicii, cu excepţia lunii decembrie în care a decontat 15.000 de lei.

Deputatul PSD Cornel Itu a avut în primele zece luni ale anului 2018 trei angajaţi pentru care a decontat lunar suma de aproximativ 8000 de lei. În următoarele două luni număr angajaţilor a crescut la cinci şi a decontat pentru cheltuielile salariale 10.534 de lei pe luna noiembrie, respectiv 11.409 pe luna decembrie. Acesta a mai decontat pe parcursul anului 2018 lunar în medie 15.000 de lei pentru cheltuieli bunuri şi servicii.

Deputatul clujean USR Adrian Dohotaru a declarat în primele două luni din anul 2018 un număr de doi angajaţi după care în următoarele şapte luni un număr de trei angajaţi, iar în luna octombrie numărul a crescut la patru după care a scăzut înapoi la trei pentru următoarele două luni. Acesta a decontat aproximativ 6500 de lei lunar pentru doi angajaţi, respectiv 9500 de lei pentru trei angajaţi. În luna octombrie când acesta avea patru angajaţi suma decontată a ajuns la 11.680. Deşi pe următoarele două luni numărul angajaţilor a scăzut din nou la trei, suma decontată a crescut la 12.577. Acesta a mai decontat lunar între 13.000 şi 19.000 pentru cheltuieli de bunuri şi servicii.

Deputatul PNL Sorin Moldovan a avut în ianuarie 2018 un număr de patru angajați, după care în următoarele opt luni număr a crescut la cinci, iar în octombrie numărul angajaților a revenit la patru. În ianuarie, acesta a decontat 10.622 de lei cheltuieli salariale, iar în următoarea lună cheltuielile salariale au crescut la 12.551, suma aceasta menținându-se până în mai când deși număr angajaților nu s-a schimbat, cheltuielile pentru salarii au crescut cu 1000 de lei. Ulterior, a scăzut cu din nou cu 1000 de lei, iat în luna octombrie a scăzut cu încă 1000 de lei ajungând la 10.829 de lei, sumă lunară constantă până la sfârșitul anului.Deputatul clujean PSD, Horia Nasra, a avut în primele opt luni ale anului 2018 cinci angajați. În luna septembrie a scăzut la patru angajați, în octombrie a crescut la șase după care în ultimele două luni ale anului a avut un număr de cinci angajați. Acesta a decontat cheltuieli salariale lunare de 10.622 în primele patru luni ale anului, iar în următoarele trei luni suma decontată a crescut cu aproape 1000 de lei. Deoarece în luna septembrie a rămas cu patru angajați suma decontată a scăzut, respectiv a fost de 8731 de lei. În noiembrie acesta a decontat 12.129 cheltuieli salariale pentru cinci angajați, iar pe decembrie 11.343 lei.

1 COMENTARIU

  1. Sunt curios cînd l ați interpelat pe domnul Gotiu pentru a cere explicații raportat la sumele de bani decontate, nu cumva era la o partidă de somn?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.