Ministerul Agriculturii a finalizat partea legislativă de înfiinţare a fondurilor mutuale, iar fermierii care îndeplinesc condiţiile pot veni să solicite acreditarea, a declarat, vineri, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.
‘Începând de astăzi, fermierii care îndeplinesc condiţiile, organizaţiile non guvernamentale care îndeplinesc condiţiile prevăzute de legislaţie, pot veni să solicite acreditarea de la Ministerul Agriculturii. În ceea ce priveşte condiţiile, ei trebuie să deţină 30% din suprafaţa arabilă a României. Practic, dacă ne luăm după acest procent nu putem avea în România mai mult de trei fonduri mutuale”, a spus Daniel Constantin.

Acesta a precizat că ar fi bucuros să existe doar un fond mutual care să acopere o suprafaţă cât mai mare şi la care să adere toţi fermierii.

„Sigur că m-aş bucura ca ministru să avem un singur fond mutual care să acopere o suprafaţă cât mai mare şi la care să adere toţi fermierii. Aici mă refer la principalele asociaţii de fermieri sau la fermieri în mod individual. Deja au fost discuţii constructive în această perioadă. Chiar LAPAR a avut o serie de consultări cu conducerea MADR şi a apreciat efectele pe care le-ar putea avea aceste fonduri mutuale, fiind primele instrumente care despăgubesc pentru anumite
calamităţi pe care le pot avea fermierii cu exact procentul care generează pierderile de venit”, a precizat ministrul Agriculturii.

De asemenea, şeful MADR a menţionat că un alt criteriu se referă la faptul că fondul mutual trebuie să aibă acoperire naţională şi să vizeze toate sectoarele de producţie.

Ordinul de ministru referitor la fondurile mutuale a fost semnat vineri de şeful MADR şi urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.