România nu are bani pentru a construi toate spitalele de care avem nevoie, este necesar un parteneriat public-privat şi o schimbare în ceea ce priveşte managementul din spitale, a declarat Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii la conferinţa Dezvoltarea României organizată de Capital.

“În mandatul meu de şase luni nu am construit niciun spital. Se spune că după alegeri se vor investi miliarde în spitale. În ultimii 26 de ani s-a construit un singur spital, iar un studiu al ministerului relevă că 30% din spitalele din România funcţionează în clădiri cu risc sesimsic 1 sau 2”, spune Voiculescu.

”La sfârşitul acestei luni vom finaliza 5 planuri regionale. Ele reprezintă baza pentru următoarele investiţii care vor asigura României acces la 150 milioane de euro, bani europeni. România va avea trei spitale regionale la Cluj, Craiova şi Iaşi. Terenurile pentru spitalele din Cluj şi Craiova au fost achiziţionate de la Ministerul Apărării, iar la Iaşi procesul de achiziţie este în derulare”, a mai spus ministrul Sănătății.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.