Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor (MTID) a reziliat contractul cu PA&CO International SRL, deţinută de omul de afaceri Costel Căşuneanu, unul dintre “regii asfaltului” de la noi. Firma a fost selectată să repare traseul Chişinău – Giurgiuleşti, dar contractul a fost un eşec total.

Compania românească de construcţii PA&CO International, controlată de omul de afaceri Costel Căşuneanu, a câştigat licitaţia pentru construcţia unei porţiuni de drum de 31 de km de pe traseul Chişinău-Giurgiuleşti acum mai bine de doi ani, conform celor de la evz.ro. Contractul, în valoare de 18,8 milioane de euro, a fost semnat în martie 2014 la Chişinău, compania obligându-se să realizeze lucrările în decurs de 24 de luni.

Potrivit MTID, timp de doi ani, compania românească a întreprins acţiuni de pregătire, curăţare şi amenajare a şantierului, dar pe care nu le-a finalizat nici până la finele lunii septembrie a acestui an, a transmis presa de peste Prut.

De asemenea, muncitorii au început să efectueze lucrări de terasament, nici acestea terminate, iar din 140 de utilaje necesare pentru reabilitarea drumului, pe şantier au fost mobilizate doar 16 unităţi.

În plus, firma PA&CO nu avea materiale pe stoc şi nu a prezentat reţetele de mixturi ce trebuiau folosite. Astfel, firma lui Căşuneanu a efectuat doar 2,64% din lucrări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.