Resortul de lux Wonderland, din comuna Feleacu, funcționează fără nicio problemă, chiar dacă localitatea este sub restricțiile generate de gradul mare de infectare cu Covid.

”Sigur că suntem deschiși! Restricțiile au fost din data de 2 septembrie până în 9 septembrie, dacă doriți vă pot face o rezervare, dar weekendul acesta și următorul suntem plini”, a declarat unul dintre reprezentanții Wonderland care se ocupă de rezervări.

În același timp, Prefectul Clujului, Istvan Szilard Tasnad, știe de situație, dar spune că el nu are ce să facă.

”Și eu ce să fac?! Eu nu pot să răspund în numele organizatorilor pentru nerespectarea dispozițiilor legale. Răspunderea le revine organizatorilor atunci când sunt controlați de poliție sau jandarmerie. Noi chiar acum urmează să prelungim restricțiile pentru localitatea Feleacu”, spune reprezentantul guvernului.

Reprezentanții jandarmeriei clujene spun că nu știu nimic de această situație, iar la postul de poliție din comuna Feleacu, agent șef de poliție Ștefan VÎȚ are ambele telefoane închise și nu poate fi contactat. Primarul comunei Gabriel Costea nu a răspuns apelurilor telefonice.

Afacerea Wonderland îi aparține lui MARZA DARIUS ENEEA.

La începutul lunii, comuna Feleacu a depășit rata incidenței COVID de 3 la o mie de locuitori iar măsurile de restricții sunt următoarele:

a) organizarea şi desfăşurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole şi/sau concerte sunt interzise;

b) organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt interzise;

c) organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt interzise;

d) activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber sunt interzise;

e) organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) sunt interzise;

f) activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activități de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase este interzisă;

g) activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum şi la terasele acestora este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități;

h) măsurile prevăzute la lit. f) și lit.g) se aplică şi operatorilor economici care desfăşoară activități în spațiile  publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;

i) în situația în care activitatea operatorilor economici prevăzuți la lit. f) și lit. g) este restricționată sau închisă se permit prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective;

j) prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepția celor prevăzute la lit h), cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului şi al preşedintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranța Alimentelor, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;

k) activitățile în baruri, cluburi şi discoteci sunt interzise;

l) activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.

m) activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activități de administrare a piscinelor interioare este interzisă. 

3 COMENTARII

  1. Legea e pentru catzei, nu pentru dulai. De autoritati (prefect, militieni, jendari) nici nu merita sa povestim. Niste pisicutze, pline de raie, bune de amendat si bruscat babe si mosi care nu poarta masca la piata.

  2. Wonderland e intr-o livada, la 3 km de feleac, partial pe teritoriul clujului, cei care vin la evenimente vin din cluj si n-au nici o treaba cu comuna feleac si cu locuitorii de acolo…in feleac sunt 1800n de locuitori, daca o familie se imbolnaveste de covid incidenta sare de 3 la mie si ii inchid pe ceilalti in case…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.