„Divergenţele din Coaliţie au apărut odată cu intervenţiile lui Traian Băsescu. Colegii de Coaliţie trebuie să se decidă dacă sunt membrii egali şi responsabili în Guvern sau dacă sunt agenţii de campanie ai lui Traian Băsescu”. „România nu are nevoie nici de miniştri aventurieri, nici de miniştri cu jumătate de normă”. Moţiunea de cenzură nu este o soluţie. Dacă dăm jos Guvernul, vom genera o criză politică gravă, iar România ar putea intra în incapacitate de plată a salariilor şi a pensiilor.”„Guvernul a făcut prea puţin şi prea târziu pentru a combate criza”

Reporter: Divergenţele dintre PSD şi PDL sunt din ce în ce mai mari în ultima perioadă. Care este cauza? Ar putea fi vorba despre faptul că cele două formaţiuni politice sunt total incompatibile din punct de vedere al doctrinei, al ideilor, pentru a guverna împreună? De ce se mai păstrează această coaliţie?
    
Mircea Geoană: Divergenţele din Coaliţie au apărut odată cu intervenţiile lui Traian Băsescu. Cât timp PDL a respectat programul de guvernare, nu am avut probleme. Însă colegii de Coaliţie trebuie să se decidă dacă sunt membrii egali şi responsabili în Guvern sau dacă sunt agenţii de campanie ai lui Traian Băsescu. România nu are nevoie nici de miniştri aventurieri, nici de miniştri cu jumătate de normă. Avem nevoie de un Guvern implicat şi devotat interesului general, nu interesului electoral al lui Traian Băsescu.

Reporter: Coaliţia pentru guvernare nu are o imagine tocmai bună în rândul cetăţenilor, mai ales în urma ultimelor măsuri luate (asumarea răspunderii pentru cele trei pachete de legi). Cine sunt vinovaţii pentru această imagine?

M.G.: Este mai puţin important ce imagine are Coaliţia. Mă interesează ca această Coaliţie să aplice măsurile anticriză de care avem nevoie în acest moment. Iar nemulţumirea mea şi a oamenilor cu care am vorbit în ultimul timp este legată de faptul că Guvernul se ocupă de false probleme şi nu de combaterea crizei. Nu era urgent pentru Guvern să modifice legile Educaţiei, pentru că, oricum, aceste legi nu se aplică decât din 2010. În schimb, combaterea crizei este de extremă urgenţă. Din acest motiv, nu am fost de acord cu asumarea răspunderii şi cu jocurile pe care le face primul ministru.

Reporter: Se ştie că nu aţi susţinut întru totul asumarea răspunderii pentru cele trei pachete de legi. Totuşi, aţi afirmat că nu veţi susţine moţiunea de cenzură pentru ca actualul Guvern să nu cadă. De ce faceţi compromisuri? Ţine PSD cu dinţii de guvernare? Ce beneficii au social-democraţii la guvernare?

M.G.: Moţiunea de cenzură nu este o soluţie. Nu am face decât să intrăm în jocul lui Traian Băsescu, care a vrut astfel să scoată PSD din Guvern. Dacă dăm jos Guvernul, vom genera o criză politică gravă, iar România ar putea intra în incapacitate de plată a salariilor şi a pensiilor. Traian Băsescu a vrut să genereze o nouă criză, pentru că doar aşa ştie să se impună. Nu ţinem cu dinţii de guvernare, dar refuzăm să fim iresponsabili, cum demonstrează că este Traian Băsescu.

Reporter: Aşa cum spuneam, imaginea Guvernului Boc nu este una tocmai bună şi ar putea avea consecinţe asupra candidaţilor la alegerile prezidenţiale, iar aici mă refer la dvs. şi la Traian Băsescu, candidaţii susţinuţi de partidele aflate la guvernare. Nu aveţi temeri cum că aţi putea fi taxat de cetăţeni la alegeri?

M.G.: Oamenii văd cine se ocupă de criza economică, de pensii, de salarii şi cine se ocupă de jocuri de culise. Am spus întotdeauna ce a făcut bine şi, mai ales, ce a făcut rău Guvernul şi am propus soluţii concrete. Oamenii judecă mult mai bine decât cred politicienii.

Reporter: Sunteţi partener de guvernare şi, totodată, preşedintele Senatului. L-aţi criticat în nenumărate rânduri pe premierul Emil Boc pentru deciziile luate. Din punctul dvs. de vedere, este Emil Boc potrivit pentru funcţia de premier? Putem considera că orice altă persoană care ar fi deţinut funcţia de şef al Executivului ar fi avut aceeaşi soartă ca şi Emil Boc din cauza crizei economice? Sau această criză este doar o scuză folosită pentru a masca o guvernare, aparent, deficitară?

M.G.: Cred în capacitatea lui Emil Boc. Mă deranjează, însă, că nu ia deciziile pe care el le consideră bune, ci urmează ordinele lui Traian Băsescu. Dacă Emil Boc ar fi independent de Traian Băsescu, ar putea avea rezultate mai bune ca premier.

Reporter: Cum comentaţi candidatura lui Sorin Oprescu la preşedinţie? Aţi fost colegi de partid. Îl consideraţi acum un adversar puternic? Este candidatul surpriză pe care îl aşteaptă România sau există posibilitatea să apară un alt candidat, cum ar fi, de exemplu, Klaus Johannes, primarul Sibiului, care să reprezinte o alternativă, un adversar de temut pentru toţi candidaţii anunţaţi până acum?

M.G.: Este dreptul lui Sorin Oprescu să candideze. Nici nu ne deranjează, nici nu ne ajută această candidatură. În ceea ce ne priveşte, adversarul PSD este Traian Băsescu.

Reporter: Ultima perioadă a dus la formarea mai  multor comisii de anchetă pentru verificarea modalităţii de cheltuire a banilor de către o serie de miniştri, atât ai PDL, cât şi ai PSD. Este vorba despre o armă electorală sau, pur şi simplu, acum a devenit clasa politică mai “responsabilă”?

M.G.: Fiecare ministru trebuie să respecte legea. Dacă sunt probe că unii miniştri au încălcat legea, este normal să existe o anchetă, iar vinovaţii să plătească, indiferent dacă sunt protejaţii preşedintelui, ai premierului sau ai oricui. Parlamentul are obligaţia să controleze activitatea Guvernului şi asta a făcut. PSD a susţinut aceste anchete, indiferent de culoarea politică a ministrului.

Reporter: Nu vă e teamă că acum, în prag de campanie electorală, v-aţi putea trezi şi dvs. cu un dosar scos de la naftalină?

M.G.: Sunt sigur că vor apărea atacuri şi minciuni. Deja s-a arătat în  presă că aş fi proprietarul Ambasadei şi Consulatului României din SUA. Nu am făcut, însă, nimic ilegal sau de care să îmi fie ruşine în trecut şi nu are ce să apară.

Reporter: Cum vă susţine Clujul pentru prezidenţiale? Deputatul Vasile Soporan s-a arătat “ofensat”de măsura luată de “centru”, prin trimiterea lui Constantin Nicolescu drept coordonator al filialei social-democrate clujene şi a dat de înţeles că nu se va implica în campania dvs. Nu este pentru prima dată când aveţi conflicte cu oamenii de la Cluj. “Grupul de la Cluj” este un exemplu concret în acest sens. De ce aceste “conflicte” cu Ardealul şi ce efecte credeţi că au acestea pentru viitoarea campanie electorală?

M.G.: Clujul este un pol important pentru PSD. Avem, în continuare, aşteptări importante de la organizaţia din Cluj. Trebuie să aducem clujenii mai aproape de PSD, pentru că în Cluj şi în Transilvania sunt foarte mulţi oameni de stânga cu care putem avea un dialog firesc şi constructiv. Este important ca, în acest moment, să strângem rândurile şi să mergem toţi în aceeaşi direcţie, nu numai în Cluj, ci în toată ţara.  

Reporter:  Cum veţi individualiza campania dvs. electorală, în condiţiile în care sunteţi şeful uneia dintre formaţiunile aflate la guvernare?

M.G.: Mă interesează rezultatele concrete şi lucrurile care pot fi argumentate fără echivoc. În campanie nu mă voi abate de la aceste principii. Suntem în faţa unei crize economice foarte dificile, iar cine va prezenta cele mai bune soluţii va avea de câştigat.

Reporter: Cum caracterizaţi măsurile luate de guvernare pentru diminuarea efectelor crizei economice? Şi PSD este la guvernare. Ce măsuri au propus social-democraţii în acest sens?

M.G.. Guvernul a făcut prea puţin şi prea târziu pentru a combate criza. S-a pierdut foarte mult timp, pentru că Traian Băsescu şi Emil Boc nu au putut trece peste orgolii şi nu au vrut să aplice măsuri propuse de PSD. Noi am propus, încă de la începutul verii, un set de 24 de măsuri concrete împotriva crizei, pentru care am prezentat şi sursele de finanţare şi prognozele pe termen mediu. Principalele obiective ale măsurilor propuse de PSD au fost protejarea locurilor de muncă şi a oamenilor cu venituri reduse. Vă amintesc faptul că PSD a propus neimpozitarea profitului reinvestit, eliminarea impozitului minim, facilităţi fiscale pentru firme şi angajatori, crearea unui Fond Naţional de Locuinţe, cu 50.000 de locuinţe ce urmează să fie închiriate tinerilor, scăderea TVA la alimentele de bază sau scăderea tarifelor la energie pentru consumatorii casnici. Dar Guvernul a făcut prea puţin. Acesta este şi motivul pentru care anumite măsuri, de exemplu Fondul Naţional de Locuinţe, va fi propus şi dezbătut în Parlament de către PSD.

Simona Curcian-Maleş

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.