Potrivit unor informaţii apărute în presă, Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT), a obţinut în cursul ultimilor ani sume importante de bani de la mai multe entităţi statale din Ungaria sau de la societăţi comerciale particulare din ţara vecină.  Donaţiile s-au făcut prin intermediul unor organizaţii non-guvernamentale (ONG-uri), care însă toate au un numitor comun, şi anume politicianul Laszlo Tokes.

Un articol de presă apărut săptămâna trecută în portalului de limbă maghiară Transindex.ro din Cluj a făcut public modul în care mai multe societăţi comerciale din Ungaria, independente sau sub controlul statului, au finanţat cu milioane de euro mai multe organizaţii ale liderului PPMT Laszlo Tokes.

În prim planul articolului apare Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania – CNMT, numit şi EMNT. Apărut în anul 2003 ca urmare a desprinderii din UDMR. CMNT este organizaţie civică condusă de către Laszlo Tokes şi care încă de la formare a fost sprijinită de către FIDESZ, partidul actualului premier ungar, Viktor Orban. În anul 2010 liderii CMNT au decis formarea  Partidului Popular al Maghiarilor din România (PPMT). Strânsa relaţie dintre cele două organizaţii, una civică şi una politică, este evidentă, fiind cu uşurinţă de observat faptul că liderii PPMT provin în mare parte din carul EMNT.  Apropiate LIDERULUI UNGAR Viktor Orban, cele două organizaţii, cărora li s-a adăugat şi Asociaţia EMNT tot în 2010, au obţinut fonduri din partea statului maghiar prin aşa-numitele programe ale “centrelor pentru democraţie”. Acestea din urmă au fost înfiinţate pentru a ajuta etnicii maghiari din alte ţări cu formalităţile de dobândire a cetăţeniei maghiare promise de către Viktor Orban. În număr de 26 pe toată suprafaţa ţării, aceste “centre pentru democraţie” au fost încă de la început aflate sub conducerea asociaţiilor civice sau a partidului lui Laszlo Tokes.

Finanţări ale trainingurilor pro-maghiare

 

Entităţile care au finanţat organizaţiile lui Laszlo Tokes sunt atât din mediul privat cât şi din cel public, banii donaţii fiind destinaţi în special programelor de training pentru societăţile mici din Transilvania. Una dintre entităţile care au contribuit la bugetul asociaţilor lui Tokes este chiar Ministerul ungar de Externe al Ungariei, care a finanţat cu 8000 de euro EMNT pentru o campanie de recensământ, respectiv pentru popularizarea proiectului Miko Imre. O altă entitate de stat este Banca de Dezvoltare Maghiară, care a  acordat o finanţare de 84.000 de euro pentru nişte traininguri de dezvoltare comunitară în 22 de localităţi din Ardeal, programul urmând a fi organizat de Asociaţia EMNT în perioada decembrie 2012 – februarie 2013.

 

Cine investeşte indirect în PPMT

 

Fundaţia Pentru Presă Maghiară Fără Hotare a achiziţionat în anul 2010 un trust de presă din secuime de mărime considerabilă, Udvarhelyi Hirado SRL, editorul cotidienelor locale din Odorheiu Secuiesc, Miercurea Ciuc, Târgu-Mureş, Gheorgheni, precum şi portalul internet Szekelyhon.ro. Potrivit informaţiilor publicate în articolul celor de la Transindex.ro, sponsorizarea pentru această achiziţie a venit din partea  loteriei de stat din Ungaria, o companie extrem de profitabilă, subordonată Administraţiei Averii Statului Maghiar, care a ajutat Fundaţia Pentru Presă Maghiară Fără Hotare cu peste 850.000 de euro. La această sponsorizare s-a adăugat şi cea din anul 2011, când Loteria de Stat din Ungaria a mai donat Fundaţiei Pentru Presa Maghiară Fără Hotare încă 670.000 de euro.

Un alt finanţator important al proiectului CNMT-PPMT, respectiv al Fundaţiei Pentru Presa Maghiară Fără Hotare, este Banca de Dezvoltare Maghiară. Şi această instituţie este proprietate a statului maghiar, iar totalul donaţiilor se ridică la 612.000 de euro. O parte mai mică a donaţiilor provine de la compania de electricitate naţională, de asemenea aflată în proprietatea statului maghiar, care a donat 34.000 de euro.

Cui sunt destinaţi banii

 

Companiile de stat şi private din Ungaria au donat suma totală de aproximativ un milion de euro unui număr de şapte ONG-uri din România, toate fiind controlate sau având legături cu liderul PPMT Laszlo Tokes. Acestea sunt Asociaţia Curaj Civic, Asociaţia Identitas, Asociaţia 16 Patak, Asociaţia Kezdiszekert, Asociaţia Mikó Imre, Asociaţia Pro Partium, Asociaţia Reconstructio. Interesantă e şi data acestor decizii de finanţare: patru dintre ONG-uri au primit 676.000 de euro în preajma alegerilor locale din 2012, iar altă tranşă de 340.000 de euro a fost livrată în toamnă, înaintea alegerilor parlamentare. Aceste ONG-uri au câteva trăsături comune: toate au fost înfiinţate relativ recent, în 2011 sau 2012, fondatorii fiind aproape exclusiv persoane ce activează în CNMT sau PPMT.

Sabin Ripan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.