O parte dintre angajații Penitenciarului Gherla au sesizat o serie de nereguli în cadrul cărora îl indică pe directorul adjunct Dumitru Constantin ca fiind ”principalul actor”. Reclamațiile au fost rezolvate chiar de directorul adjunct, incriminat în cadrul plângerilor, care a prins o perioadă în care l-a înlocuit pe Gheorghe Iftinca, directorul general al penitenciarului. Dumitru i-a chemat în birou pe ”reclamagii” și i-a pus, ca la școală, să răspundă la un chestionar tip ”quiz”. Oamenii au făcut plângere și la Administrația Națională a Penitenciarelor dar, de la București, nimeni nu a văzut nimic!

Mai mulți angajați ai penitenciarului din Gherla îl acuză pe directorul adjunct al instituției, Dumitru Constantin, că își acordă în mod nelegal majorări salariale, că folosește forța de muncă din cadrul penitenciarului pentru a-și renova casa și că are un comportament preferențial cu unii dintre angajați, în detrimentul altora.

Oamenii nemulțumiți au formulat mai multe sesizări în cadrul cărora atrag atenția asupra neregulilor.

Una dintre plângeri, adresată comisarului şef al penitenciarului, Gheorghe Iftinca, a ajuns să fie rezolvată de adjunctul Dumitru Constantin care, potrivit angajaților, se autoproclamă ”moldoveanul neînfricat”.

”Va aducem la cunoștință de presiunea și stresul la care suntem supuși de domnul comisar șef Dumitru Constantin de mai mulți ani. În luna mai am reluat solicitarea obținerii normei B12 suplimentare de hrană pe timpul programului de vară, în anii trecuți refuzată ilegal, pe care o solicităm retroactiv. Sprijiniți de liderul de sindicat Ovidiu Bota cu foarte mare greutate s-a acordat acest drept. Considerând această solicitare ca un act de îndrăzneală și nesupunere, domnul Dumitru a trecut la represalii. Ne scoate din serviciu de la centrala termică înlocuindu-ne cu titularul de la spălătorie, iar noi ne completăm orele de muncă în alte locuri. Suntem supuși la discriminare pentru că nu am fost de acord cu privilegiile acordate pentru Dreve Petre, care i-a executat lucrări în construcții fără temei legal la casa particulară a domnului Dumitru din Ocna Dej”, arată sesizarea făcută de angajații penitenciarului.

Cei care atrag atenția asupra neregulilor din cadrul penitenciarului din Gherla amintesc despre starea deplorabilă în care se află centrul terapeutic ”Lotus” și popota deținuților sau despre montarea unor termopane pe clădiri ale penitenciarului, care fac parte din categoria monumentelor istorice.

”Moldoveanului neînfricat” le dă test angajaților nemulțumiți

Oamenii spun că de rezolvarea plângerii s-a ocupat chiar directorul adjunct al penitenciarului care a prins câteva zile în care directorul general al penitenciarului a fost plecat, iar atribuțiile de conducere au fost preluate de Dumitru Constantin.

El i-a chemat în birou pe autorii reclamației, ca la școală, și i-a pus să ”argumenteze cu înscrisuri, fapte consemnate în vreun document, etc., care să susțină cele menționate (”de mai mulți ani” sunteți supuși la ”presiune și stres”). Ați afirmat că ”în luna mai am reluat solicitarea obținerii normei 12B suplimentare de hrană pe timpul programului de vară”. Vă rog să argumentați cu înscrisuri, fapte consemnate în vreun document, care să susțină că anterior acestui an ați mai înaintat o asemenea solicitare. Vă rog să arătați prevederea legală încălcată de către comisarul șef Constantin Dumitru prin care dumneavoastră nu ați beneficiat de acest drept, respectiv suplimentul de hrană 12B. Vă rog să argumentați cu înscrisuri fapte consemnate în vreun document care să susțină cele menționate astfel: argumentați ”răzbunarea”, argumentați ”ostilitatea”, argumentați ”disprețul”, argumentați ”ignoranța”, argumentați ”discriminarea”. Vă rog să detaliați ”Dreve Petre … i-a executat lucrări în construcție fără temei legal și moral la casa particulară a domnului Dumitru din Ocna, Dej”. Dvs ați menționat că ”așteptăm analiza faptelor de mai sus a conducerii…”. Pentru a vă îndeplini această cerință și a vă arăta întreaga noastră disponibilitate și implicare în identificarea eventualelor neconformități și luarea măsurilor ce se impun, vă rog ca raportul dvs să conțină răspunsuri, justificări, argumente, documente, etc, la toate întrebările adresate. Dacă există situații în care să nu aveți răspuns la întrebare, vă rog să menționați expres acest lucru”, arată Dumitru Constantin în răspunsul la plângerea care îl vizează.

Directorul administrativ al penitenciarului își încheie ”testul grilă” atrăgându-le semnatarilor reclamației că dacă nu pot dovedi cele afirmate pot fi trași la răspundere. ”Vă asigur că nu vom lăsa ca eventualele fapte, atitudini, afirmații, etc, care încalcă în vreun fel orice prevedere legală, să nu fie identificate și sancționate! Vă mulțumesc pentru înțelegere și sprijin!”, semnează Constantin Dumitru, director adjunct economic administrativ al Penitenciarului din Gherla.

Salarii de excepție

După ce plângerea a ajuns în mapa directorului adjunct al penitenciarului din Gherla, angajații povestesc prin ce trec.

”El (Dumitru Constantin, n.red.) a prins o zi sau două în care a trebuit să țină locul directorului. A luat tot felul de măsuri împotriva noastră, ne-a amenințat! Și-a depășit atribuțiile și a făcut abuz în serviciu. De atunci ne șicanează mereu. La noi, pe trimestru se acordă un salariu de excepție în funcție de vechimea fiecărui angajat. Pe noi, care am făcut plângerea asta, ne-a ocolit mereu chiar dacă nu a avut nici cel mai mic motiv. Dimpotrivă, am avut multe realizări. Mai mult, caută să ne întoarcă unii împotriva altora. Spre exemplu, în sectorul administrativ s-a angajat un băiat cam de un an, iar el a primit! Tot timpul are răutăți împotriva noastră! Mai mult, directorul administrativ a încasat de vreo șase ori salariul de excepție!”, spun autorii sesizării.

”În plângerea respectivă noi am sesizat că a acordat fără motive o serie de facilități unui coleg de-al nostru. Semnalând această neregulă am ajuns să fim persecutați! Mai este o firmă din Nireș, satul de unde este soția domnului Dumitru, care a fost angajată să pună faianță și gresie la penitenciar. Am stat de vorbă cu unul dintre angajați care ne-a spus că într-o seară a fost pe la casa lui ca să îi lucreze la o terasă. Noi am făcut o hârtie împotriva lui și el o rezolvă! El se proclamă moldoveanul neînfricat și a demontat fiecare acuzație pentru că nu sunt dovezi!”, mai spun autorii petiției.

De la București nu se vede nimic

Plângerea a ajuns și în atenția Administrației Naționale a Penitenciarelor, care a răspuns că acordarea majorării salariale de până la 50% pentru directorul adjunct este de competența directorului general al Administrației Penitenciarelor din România. De asemenea, în răspuns se arată că directorul adjunct al Penitenciarului Gherla a fost verificat de procurori, care au dispus soluții de clasare în privința plângerilor care l-au vizat.

”Acordarea de majorări salariale de până la 50% unui angajat care s-ar fi prezentat sub influența băuturilor alcoolice și care ar fi introdus telefoane mobile în penitenciar, verificările efectuate nu au relevat date care să confirme aspectele semnalate”, se arată în răspunsul ANP. În același document se arată că, într-adevăr, ”spațiile care alcătuiesc blocul alimentar prezintă o stare avansată de degradare atât din punct de vedere tehnic, cât și funcțional”, astfel că s-a propus amenajarea unui nou bloc alimentar pentru că nu se pot executa lucrări de reabilitare la cel vechi”.

Referitor la faptul că directorul adjunct a folosit forță de muncă de muncă din penitenciar la renovarea casei lui, cei de la ANP spun că au verificat, dar nu au găsit date care să confirme aceste lucruri.

Până să ajungă în funcția de director adjunct la Penitenciarul Gherla, Constantin Dumitru a fost directorul Direcției Inspecție Penitenciară din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor.

8 COMENTARII

  1. Sa nu-si spuna moldovean! Venele lui n-au vazut sangele lui Stefan!
    Dupa comportament, este pro-rus, ruda de sange cu Dodon, bun cunoscator al metodelor NKVD, KGB si FSB, daca e sa te uiti la tehnicile de intimidare pe care le aplica.
    Vistiernic al fostului director Batinas, era mereu in competitie cu Tureanu, omul din umbra, care facea jocurile. In plina concurenta a lasat stacheta jos si a intrat in cardasie cu Batinas. Asa au curs salariile pentru pentru merite deosebite, pana cand administratia penitenciarelor le-au sistat, impreuna cu, calificativele exceptionale, dupa costatarea unor nereguli.
    Cand in urma controalelor au ineput sa iasa la suprafata nereguli care au dus sesizarea DNA, de catre administratia penitenciara, cei doi capi, Tureanu si Batinas s-au pensionat.
    S-a trezit director peste noapte si a ,,strigat”: Erji dragostea mea! Si a inceput sa imparta teroarea in suborsonati.
    Romania e ocrotuta de divinitate si astfel, dupa o luna si-a pierdut butoanele, dar a luat sforile lui Tureanu si a inceput sa-l joace pe Canta, noul director al Penitenciarului Gherla. Gabriel Canta a avut noroc ca administratia s-a sesizat la timp ca este sub sforile adjunctului, si i-a facut un serviciu punandu-l din nou la locul lui ( dar raul fusese facut si nu a mai putut sterge unele traume care il vor urmari toata viata, vezi cazul Ianchis!).
    Gurile rele spun ca adevaratul motiv pentru care nu s-a pensionat odata cu cei doi, Tureanu si Batinas, na a fost acela de a le asigura spatele (pentru ca oricum au inceput sa curga amenzi) ci din contra, de a-si asugura propriul spate in fata autoritatilor., luptand ca el sa nu fie incriminat pentru faptele cinstatate de organele de control. De la pensionarea celor doi, Tureanu si Batinas, nu cred ca a mai lucrat ceva in penitenciar, in afara de vrafuri de reclamatii impotruva tuturor celor care l-au cercetat si au formulat acuzatii la adresa lui.

  2. Și la P. S. Dej comisarul Bărbos crede ca agenții lucrează pe tarlaua lui tatasau. Dar el nu își da seama ca de când a plecat tatuca de Hulpoi nu mai poate face ce vrea. Salariu de 50% le acorda noilor angajați după bunul plac, care dorește sa se pensioneze salariu 50% și mutare pe o funcție din operativ cu toate ca 20 de ani a plimbat o hârtie în administrativ. Aprobare sa se lucreze sâmbăta, duminică și în sărbătorile legale ca în timpul săptămâni nu funcționează sistemul. Etc.

  3. A vrut sa starpeasca putorile de la centrala termica a penit., bravo lui. A deranjat acest mare facator de bine Ovidiu Bota, acest familist convins, acest ,,cinstit” al vremurilor moderne, acest coate goale al urbei de pe Somes, acest vraci in devenire, pacat ca s-a pensionat Batinas , ca a ramas cu alifia pe stoc, . Am auzit ca avea maini magice, cum il freca pe spate cu acea untura magica, ii si trecea directorului durerea de coloana. Nu ma bag,, e la moda in ziua de azi.La munca mai baieti sau vorbiti cu liderul de sindicat sa va faca o petrecere dinaia cu ,,cadane”, cum stie doar el sa va mai linistiti si voi ca sunteti prea incordati. Succesuri la bagat bani la “tate”.

  4. Stimate Domn Cuza,

    Propun ca inaintea acuzatiilor de mai sus sa consultati DEX-ul pentru a va „rafina” gramatica limbii romane. Inteleg ca unii dintre dvs. au chiulit de la Limba si Literatura Romana, insa, in ziua de astazi, exista aplicatii care va pot ajuta in acest sens(nu este si neaparat nevoie sa le intelegeti).

    In al doilea rand, mi se pare normal ca orice acuzatie sa fie sustinuta de dovezi. A arunca vorbe goale poate fii la indeamana oricarui lenes care doreste sa fie intretinut de catre o institutie de stat fara sa depune nici cel mai mic efort. Va recomand sa va inscrieti intr-unul dintre partidele de analfabeti si lenesi, daca considerati ca aceste atribute va reprezinta. In caz contrar, si in special potrivit legii, orice acuzatie trebuie sustinuta cu dovezi. De asemenea, acuzatiile de natura persoanala, asemenea celor enumerate mai sus de dvs. nu fac obiectul acuzatiilor de natura profesionala.”Erji dragostea mea/sau nu” nu cred ca va rezolva dvs. problemele create de domnul cu tehnici de „KGB”. Mai mult, daca nu aveti o viata de familie fericita si sunteti un frustrat notoriu, sa stiti ca exista multe tehnici de detensionare.
    Ca sa facem o paralela, as putea spune, pe baza celor relatate de dvs. ca sunteti un mincinos, care enumereaza abuzuri inchipuite, fara absolut nici o dovada din dorinta de a mai lenevi pe banii statului si din presiunea creata de fisa postului. Observ aici ca sunteti un om tensionat, insa nu cred ca este nevoie sa impartasiti acest lucru cu toata lumea.
    Platiti, va detensionati si puteti aclama si dvs. „doamna, dragostea mea”!
    Muncile „abuzive” prestate la locuinta domnului Dumitru de catre anumite persoane cu „statut special” ar trebui sa faca obiectul unei dovezi. In sens contrar, oricine poate afirma despre dvs. ca ati beneficiat de acelasi lucruri, deoarece, fiind un puturos, ati avut nevoie de ajutor.

    Domnule Cuza nu mai suntem in epoca in care facem acuzatii false si ne comportam ca si copiii aratand cu degetul in fata blocului catre mami „mami, baiatul acela m-a batut. Te rog apara-ma si bate-l si tu inapoi”. Daca considerati ca ati renuntat la scutec si aveti taria de a formula acuzatii aveti si taria de a le sustine. Altfel, rugati-o pe mami sau pe iubirea dvs. sa va ajute sa va exprimati si ulterior sa va justificati.

    Tara aceasta s-a saturat de mincinosi si puturosi! Aceasta este mostenirea pe care o lasati copiilor dvs? Daca nu vor avea sansa ca statul roman sa ii finanteze si vor trebui sa se ridice pe propriile puteri, atunci ce sfat le veti da? Sa fure, sa minta si sa „doarma in papucii statului”? Credeti ca un angajator privat va aprecia aceste sfaturi puse ulterior in practica?
    Puteti sa puneti seara capul pe perna stiind ca faceti acuzatii false care de fapt ascund slabiciunile dvs?

    Domnule, sa va fie rusine! Astept ziua in care va veti primi rasplata cuvenita si va asigur ca atunci va voi aduce aminte de incapacitatea dvs. a aduce dovezi acuzatiilor sustinute atat de vehement.
    Voi astepta, cu multa rabdare. Stiu sigur ca nici o fapta buna nu ramane nepedepsita.

    Asa ca, domnule agramat, va doresc o zi usoara in slujba societatii. Somn usor, domnule Cuza.

    • Stimate domn Cuza,

      Doresc sa fac o corecție si anume ” poate fi”. Recunosc, ecranul mic nu este nici o scuză. Greseala recunoscută!

      Domnule Cuza sunt o persoana atât de mândră deoarece va este frica de un om integru!acest lucru dovedește cat de marsav si corupt sunteti dvs. Tehnicile KBG nu cred ca sunt suficiente pentru o persoana atât de lașa si incompetenta.

      Jos corupția! Jos incompetenții! Jos amatorii!

  5. Am vrut prin a incepe asa : „dragă domnule Cuza”, dar cu tot respectul, nu ma pot adresa catre tine cu apelativul „domn”… imi este tare greu sa scriu „domn” langa pseudonimul tau.
    Precum a scris mai sus si „Cuza Junior” ii foarte usor sa stai in spatele unui ecran si sa aduci acuze altor oameni. Am impresia ca nu il cunoasteti deloc pe domnul Dumitru Constantin. Probabil nici nu stiti cine ii. Cat despre atacurile la familie nu prea am multe de zis aici decat ca arata ce fel de caracter de joasa speta ai. Da, probabil ii greu cand un om integru apare intr-un mediu corupt si nu vrea sa va faca jocurile.
    Daca nu esti multumit de locul de munca sau de seful pe care il ai, de ce nu incerci sa te muti la privat?
    Presupun ca nu prea vrei ca ii mai usor la stat: salariu bunicel, program 8h, papica buna, viata buna…doar ca ai dat peste un om corect ca si sef.
    A sosit momentul ca tara asta sa nu mai fie condusa de oameni ca si tine. Oameni care traiesc fara a face nimic pentru cei din jur. Oameni care doar asteapta sa primeasca fara sa ofere nimic la schimb. Oameni care sa „ciupeasca” si ei ceva daca se poate ca doar asa merg lucrurile in tara asta. Oameni care aduc acuze fara nici un fel de dovada. Oameni care mint si manipuleaza doar ca sa le fie lor bine.
    AJUNGE!

  6. Juniorule, te-am citit! Esti martalog! Si dupa o scurta analiza pe text, ti-am recunoscut identitatea. Asa k am sa-ti spun in continuare Mitica.
    MITICA, iti doresc k ,,DNA sa vina sa te ia! Bine inteles, numai daca ai incalcat legea.
    TIC-TAC, TIC-TAC…. si cu siguranta se va intampla daca ai gresit.
    Si poate e mai bine asa, decat sa ajunga pe copii.
    Asa ca domnule Mitica sa revenim la oile noastre: credeti ca daca v-ati platit subordonatii sa va lucreze in gradina, este deontologic?
    Pai va spun eu ca nu! Chiar daca pe unii i-ati pltit. O data ca ati platit serviciile sub pretul pietei si in al II-lea rand le-ati inselat unora asteptarile ( un bonus de 50% pentru misiuni speciale). De ce nu v-ati luat meseriasi de pe piata?
    Ati fost jmejer, dar lumea va povesteste!
    Cum ati crezut k n-a sti nimeni de Berar, Dreve, de Monel, de Sigartau si altii! Ati profitat de pe urma lor, ati profitat si de pe urma inginerei de care v-ati batut joc cand invocati ,,zeita dragostei” (sa mi-o trimiteti si mie pentru detensionare) si erati la brat cu prima doamna a sectorului, doamna MyTitel, care numai nu musca! Si acum iti rupe bratul cand te apara si te tempereza in manifestarile si iesirile isterice.
    Ti-e dor de Canta! Stim. Dar dupa fapta si raspalta. Nu te-ai gandit niciodata de ce ai fost asa putin timp la conducere in armata? Ce povestesc fostii subordonati despre tine? 🙂 Universul ti-a mai dat o sansa, insa, te-ai inhaitat cu grupul celor 3 si ai abdicat de la toate principiile de moralitate.
    Sa-ti mai spun?
    Iti spun, dar lasa-ma sa-ti spun Igor! Mitica e prea romanesc.
    Cat timp a stat la tine zoaia de telefon de la Batinas dupa ce s-a pensionat? Trei saptamani? Ti l-ai smuls din inima si l-ai trimis inapoi la magazie simtindu-te infrant cand ti-a incetat imputernicirea? Ultimul tip de smartfon la vremea aceea. In telefon iti statea puterea! Din ce bani l-ai cumparat cand ai facut achizitia? Ce alte telefoane ai mai achizitionat pana atunci pentru conducere? Din ce bani?
    Cine a platit cheltuielile de judecata pentru procesul pierdut de institutie in contradictoriu cu sindicatul nostru, cand ai manifestat dispret, ti-ai aratat muschiu’ si nu ai vrut sa ii dai un raspuns?
    Si daca vrei Igor, vom face un serial cu si mai multe intrebari privind legalitatea activitatii tale. Poate nu aici, ci pe un site dedicat: Hopa-Mitica!
    Vom dezvalui acolo cardasii, abuzuri si prosteli pe care voi, cei 4 Crai le-ati facut, cu alifie sau fara alifie.

  7. Stimate Domn Cuza,

    Dati-mi voie sa va contrazic si sa afirm, de aceasta data, ca instinctele de parazit va inseala si ca nu sunt Mitica. Mi-as dori sa fiu MITICA, ca sa inventez pe pielea dvs. tehnici care sa le faca pe cele de KBG sa para destinate amatorilor.

    Domnule Cuza ce altceva as mai putea sa cer din partea dvs. in momentul in care va exprimati cu „K” in loc de „ca”? Sincer, orice alte afirmatii ulterioare vor parea banale pe langa INCAPACITATEA dvs. de a va exprima? Cum as putea eu sa va cer sa ganditi sau mai mult, sau sa aduceti dovezi celor mentionate mai sus, cand dvs. sunteti un amator agramat, un parazit care traieste pe baza contributiilor aduse la stat de catre oamenii cinstiti?

    Din pacate domnule, la nivelul dvs. de inteligenta nici macar nu as putea pretinde sa intelegeti ca orice publicitate, fie ea pozitiva sau negativa, este tot PUBLICITATE. Este cu atat mai picanta si mai savuroasa cu cat este relatata de un frustrat notoriu, care nici macar nu are un fir logic in cele prezentate de mai sus.

    Va incurajez sa faceti un serial sau chiar un site dedicat „HOPA-MITICA” ca poate, in acest fel, domnul de care va este atat de frica isi mai construieste o casa! De aceasta data, o sa il rog sa va invite si pe dvs. la munca in slujba comunitatii ca nu cumva sa va mai simtiti exclus din cvartetul mentionat mai sus.

    Domnule, nu fiti suparat! Ati reusit sa va afirmati acum, dupa atatia ani in care limitele dvs genetice v-au tinut ascuns in umbra!

    Ce parere aveti sa propunem cresterea si mai mult a taxelor in Romania pentru ca „cersitul” practicat de dvs. sa fie auzit si de catre cei la conducere si sa va mai strecoare „un leut” care sa va mai tina in starea de hibernare? Daca suneti de acord, putem chiar cere o ordonanta de urgenta dedicata parazitilor fara creier(cred totusi ca aici vorbim de un pleonasm).

    Pentru a indeplini criteriile de acordare a bonusul de 50% trebuie doar sa aveti 3 operatii la genunchi, asemenea domnului incriminat, in urma muncii prestate la casa acestuia.
    Va cred totusi cand spuneti ca un domn atat de influent este si total neinspirat si isi pericliteaza sanatatea depunand un efort fizic marit cand poate doar sa va cheme pe dvs. sa o faceti in locul lui.
    Ajutati-ma sa inteleg: cum ajungi sa te distrugi fizic cand altii muncesc in locul tau?

    In incheiere, va transmit ca astept cu nerabdare noua inventie, si anume site-ul DEDICAT muncii cat si POZE care sa sustina acuzatiile dvs. de la mai sus, pe care, evident, NU LE AVETI.

    Si ca sa ma exprim pe limbajul dvs. „K bai frate, nu mai fi atat de ciudos” :)) In starea de hibernare indusa de un creier nefunctional, puteti sa visati linistit la o casuta proprie si personala, ridicata cu sudoarea fruntii(probabil obtinuta doar in urma unei zile de vara, la piscina). Puteti chiar folosi functia de Search, de pe Google, si sa cautati dupa „casa ca si cea a lui Dumitru de la Ocna”.

    Va doresc si detensionare placuta! Acum inteleg de ce tanjiti asa de tare dupa acel bonus de 50%. Inteleg ca anumite servicii se platesc mai scump la Gherla. Sigur, sunt in functie de IQ (https://ro.wikipedia.org/wiki/IQ ).

    Somn usor pe banii publici!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.