Zicea un prieten, nu demult, că oamenii sunt împărţiţi în două grupuri. Laşii, adică marea parte, şi cei curajoşi, care sunt din ce în ce mai puţini. Chiar dacă în general nu sunt total de acord cu abordări gen „alb sau negru”, „bine sau rău”, trebuie să recunoscă că poate, de data aceasta, s-a găsit excepţia care să întărească regula. Cineva nu prea are cum să fie „un pic” curajos, după cum o domnişoară nu prea are cum să rămână „puţin” gravidă.  Ori ai curaj, ori nu ai, dom’le! Vorba lui Perversu’, ori suntem golani, ori nu mai suntem!
Iar dacă ar fi să considerăm ca axiomă ideea de mai sus, dacă nu ar mai trebui demonstrată, fiind prezumată ca fiind absolut adevărată, înseamnă că ar trebui să ne gândim de două ori înainte de a merge data viitoare la vot, orice ar fi să votăm. Îşi mai aminteşte cineva de fanii lui Traian Băsescu, care propovăduiau ideea unui preşedinte jucător? Erau cei care vroiau un „curajos” ca şi conducător. Conduşi de un lider „puternic”, restul turmei se simte mai în siguranţă, nefiind nevoiţi să gândească, altcineva făcând-o pentru ei. Chiar aşa, câţi medici au curajul să rămână în ţară, câţi angajaţi au curajul de a renunţa la job pentru a-şi înfiinţa propria afacere? Câţi dintre noi au tăria de a recunoaşte, undeva prin anul 3, că poate facultatea respectivă nu este tocmai ceea ce îşi doresc şi poate este momentul să o ia de la capăt în alt domeniu? Prea puţini, zic eu. Din acest motiv, ar fi bine ca data viitoare când cineva are „tupeu” de a ieşi din tipar, de a explora noi cărări, să nu-l mai catalogăm drept „nebun”, „teribilist” sau „ciudat”, doar pentru a ne refula noi neputinţa şi lipsa de curaj.

Dacă bine-mi amintesc, nu la mult timp după ce „tocilarul” de Bill Gates devenea miliardar venea la modă vorba aia „be good to nerds, you might get to work for one!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.