Moscheea de la Bucureşti, o falsă problemă

Vizita preşedintelui Iohannis la Ankara, deosebit de importantă în contextul întăririi flancului sud-estic NATO pentru a face faţă ameninţărilor Federaţiei Ruse, a avut printre alte teme discutate şi problema edificării moscheii din Bucureşti pe un teren pus la dispoziţie, muftiului musulman de Guvernul precedent. În schimb, partea română va primi la Instanbul un loc unde să se contruiască o capelă ortodoxă şi să se edifice imobile unde să fie cazaţi pelerini români. Să nu uităm că la Constantinopol, (cum îi zic creştinii oraşului Istanbul) este seful Patriarhatului Ecumenic Ortodox. Patriarhul de acolo, în momentul de faţă Bartolomeu, este primus inter pares în lumea ortodoxă. Ierarhia ortodoxă de acolo, încă din 1964, spre deosebire de cei de la Athos şi până recent Moscova, a avut o largă deschidere spre ”întâlnire şi dialog” cu cea mai importantă confesiune creştina din lume, care cuprinde peste 1 miliard de catolici.

Construcţia moscheii urmează să fie finanţată de Guvernul turc.

În România sunt vreo 60.000 de musulmani suniţi şi şiiţi. Localnicii, care fac parte din ramura sunită sunt  turci şi tătari, fiind aşezaţi în marea majoritate în Dobrogea. Restul musulmanilor sunt oameni de afaceri, studenţi, etc care după 1989 au venit în România. Aceştia nu ne-au creat probleme, mai putin unii kurzi, dar de aceştia se ocupă SRI, aşa că în ţara noastră nu s-au produs acte de terorism.

În privinţa moscheii s-au declanşat reacţii diverse. Istoricul Djuvara este categoric împotrivă, dar m-a surprins o reacţie a unui scriitor creştin, care, printre altele, scria în Mesagerul Sfântului Anton că autorităţile române ar trebui să aprobe edificarea unei moschei, când Arabia Saudită va permite construirea pe teritoriul acestui stat de biserici creştine. Nu mi se pare o poziţie în concordanţă cu spiritul moralei creştine, deoarece la rău nu se răspunde în acelaşi mod. Regele Carol I, care a ridicat un lăcaş de cult musulman la Constanţa a procedat altfel, spre cinstea lui.

Am scris şi nu voi înceta să repet că Islamul nu este similar cu terorismul. Acest lucru îl spune o persoană care  trăit şi muncit peste doi ani într-o ţară musulmană destul de riguroasă şi de aceea nu poate fi intoxicată de ceea ce se vede la televizor. Descreeraţii din Belgia, înainte de a se sinucide în atacuri sângeroase, au fost vinovaţi de fapte de drept comun, deci de găinării. Potrivit documentului Consiliului Pontifical, intitulat Dialog şi proclamare, Islamul face parte din ”planul divin de mântuire, ca una din credinţele ce-l pot duce pe om la Dumnezeu” (M. Broşteanu, Cuvânt înainte la Pierre Claverie, Mic tratat despre întâlnire şi dialog, editura Humanitas, 2015, p8). În acest spirit, aş dori să arăt că am avut prieteni musulmani cărora le port şi acum sentimente de gratitudine fiindcă au fost oameni de omenie. Ar trebui, am spus şi altă dată să identificăm schimburile culturale cu ţările musulmane. Din literatura turcă si egipteană s-a tradus mai mult deoarece prozatori de acolo au primit premiul Nobel, dar prea puţini s-a făcut pentru a cunoaşte scriitori din tarile magrebine şi probabil că sunt scriitori importanţi, atât în Irak, cât şi în Siria.

Deci trebuie să dialogăm cu cei de religii islamice, să colaborăm cu aceştia şi în primul rând să-i acceptăm. În condiţiile dramatice a scăderii natalităţii, venirea refugiaţilor musulmani în bătrânul continent mi se pare că este singura cale care va permite, ca peste 30-40 de ani, cei ce vor trăi atunci să poată să primească ceva pensii.

În România s-au formulat deci, şi opinii în favoarea ridicării sau edificării moscheii. Muftiul musulman din ţara noastră nu a propagat nicicând porniri extremiste şi acest lucru ne poate da încredere că ansamblul religios cultural ce se va ridica la Bucureşti nu este potenţial periculos. Nebuni, pot să apară şi la potenţiala moschee, dar este menirea organelor de specialitate să-i anihileze, aşa cum au procedat şi până acum.

Trebuie să acceptăm că nu este uşor dialogul cu Islamul. Creştini sunt persecutaţi nu numai de terorişti, dar şi de către autorităţile civile, atât din ţările arabe, cât şi din Pakistan, Nigeria, Indonezia şi alte ţări islamice. Şi totuşi, nu există alternativă la dialog, adică la ideea de toleranţă reciprocă.

Intoleranţa nu este caracteristică numai lumii musulmane. Să ne amintim ce au făcut spaniolii cu evreii şi cu adepţii lui Mahomed, după cum nu este un motiv de mândrie pentru noi, nici ocuparea Constantinopolului de către Cruciaţi, lucru pe care l-a afirmat cu toată greutatea Sfântul Ioan Paul al II-lea.

Pe lângă considerente determinate de nerespectarea unor drepturi ale omului, menţinerea şi dezvoltarea alianţei cu Turcia, ţară limitrofă Mării Negre, este o necesitate de netăgăduit pentru România. De la proclamarea independenţei României, deci din anii 1877-1878, mai puţin episodul din Primul Război Mondial, noi am avut relaţii bune, atât cu Imperiul Otoman, cât si cu statul turc modern. Turcii nu au fost aşa de toleranţi cu populaţiile creştine cum se laudă în serialele lor de televiziune de pe Kanal D, să ne amintim ce s-a întâmplat cu domnitorul Brâncoveanu, dar acesta şi copiii lui au fost executaţi, nu atât pentru ataşamentul lor faţă de credinţă, ci în deosebi pentru faptul că domnitorul nu i-a fost fidel sultanului. Totuşi, otomanii nu au încercat să ne schimbe religia, chiar dacă ne-au supus, de multe ori, la poveri financiare, greu de suportat. Aşa cum am spus, Turcia de azi nu este un model de democraţie, dar nu reprezintă o dictatură, ci un regim autoritar. Va trebui să găsească o modalitate să rezolve problema kurdă.

Esenţial este că Turcia este o putere militară importantă cu un rol esenţial în NATO şi avem nevoie de concursul acesteia în domeniul militar, dar şi politic şi economic. Turcii sunt buni luptători, chiar temerari. Nu s-au sfiit să doboare un avion rusesc la graniţa cu Siria, ceea ce le-a adus mai multe necazuri decât avantaje. Şi apoi Turcia adăposteşte 3 milioane de refugiaţi pentru care ar trebui să le rămânem recunoscători.

Ankara rămâne o contrapondere la poziţia agresivă a Federaţiei Ruse, iar ridicarea moscheii de la Bucureşti susţine parteneriatul cu Turcia, care ne este atât de necesar acum si in viitorul apropiat.

Adrian Man