Motivarea arestarii preventive a lui Radu Bica

Va prezentam in continuare motivarea instantei in arestul preventiv a lui Radu Bica.

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECŢIA PENALĂ ŞI DE MINORI

Dosar nr.1451/33/2011

 

 

 

ÎNCHEIEREA PENALA NR. 127

ŞEDINŢA CAMEREI DE CONSILIU DIN 1 NOIEMBRIE 2011

INSTANŢA COMPUSĂ DIN:

PREŞEDINTE: Delia Purice

GREFIER :

 

Ministerul Public , Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie . Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Cluj, reprezentat de către procuror …, procuror şef serviciu.

 

 

 

Pe rol fiind soluţionarea propunerii de arestare, formulată de către Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul teritorial Cluj, faţă de inculpatul B. R.V. , pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev.de art. 254 al.1 Cod penal coroborat cu art.6 din Legea 78/2000.

La apelul nominal se prezintă inculpatul in stare de reţinere, asistat de către apărătorii aleşi, P.A. şi N.P.M., ambii din cadrul Baroului Cluj Napoca, cu delegaţiile depuse la dosar.

Procedura de citare este legal indeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă după care,

Curtea a verificat datele personale ale inculpatului B. R.V..

Înainte ca procurorul de şedinţă să susţină propunerea de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului B. R.V., apărătorii aleşi ai acestuia, au invocat o serie de excepţii vizând nelegala sesizare a instanţei.

Acestea s-au referit în primul rând la faptul că, la dosarul 130/P/2011 vizându-l pe inculpatul B. R.V. trebuia ataşat dosarul de urmărire penală 60/P/2011 al DNA CLUJ vizând-o pe învinuita D.A., lucrare care cuprinde întreaga probaţiune administrată până în acest moment de către DNA CLUJ şi nu doar aspecte secvenţiale, respectiv minime probe şi mijloace de probă, depuse în prezenta cauză.

S-a mai învederat nelegala autorizare a interceptărilor efectuate în acest dosar 130/P/2011, posibila inexistenţă a acestor autorizări, nelegala efectuare a interceptărilor şi lipsa valorii probante a proceselor-verbale de redare a convorbirilor interceptate.

S-a relevat încălcarea substanţei dreptului la apărare a inculpatului B. R.V. prin neîncunoştinţarea apărătorilor aleşi şi neprezentarea acestora la efectuarea actelor de urmărire penală derulate faţă de învinuita D.A..

O altă excepţie a vizat încălcarea dispoziţiilor art. 91 indice 2 alin.5 Cod procedură penală, avocaţii inculpatului apreciind că nu se puteau utiliza ca probe convorbirile şi comunicările interceptate ale inculpatului B. R.V. din dosarul 60/P/2011 în dosarul nr. 130/P/2011.

Cu privire la excepţii procurorul a solicitat respingerea acestora cu menţiunea că dosarul înaintat instanţei de judecată este complet, existând la fila 3 rezoluţia din 28 octombrie 2011 prin care s-a dispus disjungerea din cauza penală nr. 60/P/2011 a DNA CLUJ, a faptelor ce fac obiectul sesizării din oficiu din data de 27 octombrie 2011 privind făptuitorii B.R., A.B.M., D.A. şi D.R., pe cale de consecinţă formându-se actualul dosarul penal nr. 130/P/2011, la care au fost ataşate toate probele şi mijloacele de probă care îi privesc pe învinuiţii şi inculpatul B. R., aferente dosarului 60/P/2011

În speţă, au fost respectate prevederile art. 91 indice 2 alin.5 Cod procedură penală şi mai mult interceptările convorbirilor purtate de învinuiţi şi inculpat au fost consemnate în procese-verbale a căror conformitate cu realitatea a fost certificată de procuror, în condiţiile legii. Informaţiile cuprinse în procesele-verbale de consemnare a discuţiilor telefonice au valoarea unor probe legal obţinute, fiind autorizate de către magistrat astfel că, pot fi valorificate în contextul cauzei conform art. 91 indice 1 Cod procedură penală.

Pe de altă parte, s-au respectat dispoziţiile art. 172 Cod procedură penală, la data de 31 octombrie 2011 apărătorii aleşi ai inculpatului depunând un memoriu prin care au solicitat să fie încunoştinţaţi cu privire la toate actele procesuale ce se vor efectua în cauză,  cerere onorată de către procuror.

Curtea deliberând, a respins excepţiile invocate ca nefondate cu următoarele motivări:

Nu este necesară depunerea în probaţiune a dosarului penal 60/P/2011 a DNA- Serviciul Teritorial Cluj întrucât la fila 1 din dosarul de urmărire penală există procesul-verbal de sesizare din oficiu al DNA Cluj din 27 octombrie 2011 în care se precizează că „ drept urmare a datelor şi informaţiilor reieşite din cauza penală 60/P/2011 cu privire la săvârşirea infracţiunilor de corupţie de către D.A., A.B.M., B.R.V. şi D.R., organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu”. Mai mult, la fila 3 din dosarul de urmărire penală 130/P/2011 există  rezoluţia procurorului din 28 octombrie 2011 prin care se dispune disjungerea din cauza penală 60/P/2011 a DNA –Serviciul Teritorial Cluj a faptelor ce fac obiectul sesizării din oficiu din data de 27 octombrie 2011 privind pe D.A., A.B.M., B.RV. şi D.R. şi înregistrarea prezentului dosar penal 130/P/2011 la care au fost ataşate toate probele şi mijloacele de probă vizându-i pe învinuiţi şi pe inculpatul B. R.V.. Pe de altă parte, aşa cum rezultă din cuprinsul dosarului de urmărire penală prezent, în cauza cu nr. 60/P/2011 a DNA Cluj se efectuează cercetări faţă de învinuita D.A. pentru infracţiunea de dare de mită în formă continuată prev de art. 255 Cod penal cu aplicarea art. 41, 42 Cod penal, existând date că, începând cu anul 2009 aceasta este implicată în fapte noi de corupţie, alături de alţi participanţi, astfel că nu ar fi consult şi oportun ataşarea acelei lucrări la cea de faţă, fiind vorba de alte infracţiuni şi alte persoane, motiv pentru care s-a şi dispus disjungerea de către procuror.

Având în vedere obiectul cauzei, se constată că soluţia asupra unei propuneri de arestare preventivă presupune verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 143 şi art. 148 din Codul de procedură penală, iar nu a legalităţii probelor puse la dispoziţie judecătorului. Prezumţia rezonabilă de comitere a unei infracţiuni conform art. 68 indice 1 Cod procedură penală se desprinde, sau nu, din probele dosarului, iar stabilirea certă a situaţiei de fapt, încadrării juridice a faptelor şi vinovăţiei inculpatului sunt aspecte ce ţin de etapa cercetării judecătoreşti.

În această fază a soluţionării propunerii de arestarea preventivă, Curtea nu are abilitatea de a cenzura corectitudinea administrării probelor de către organele de anchetă şi nici de a verifica apărări care ţin de fondul cauzei. Până la dovada contrarie, probele administrate de procuror nu pot fi înlăturate de către instanţa sesizată cu luarea unei măsuri preventive.

Pe de altă parte, folosirea în prezenta cauză a convorbirilor sau comunicărilor interceptate potrivit legii într-o altă cauză este posibilă, în temeiul dispoziţiilor art. 91 indice 2 alin. 5 Cod procedură penală, iar instanţa, sesizată cu o propunere de arestare nu este investită să cenzureze dacă obţinerea probelor – în altă cauză, din care au fost preluate – a respectat condiţiile legale, ci se limitează la a aprecia asupra aparenţei de legalitate a dovezilor pe care propunerea parchetului se sprijină .

În speţă, nu este încălcat dreptul la apărare al inculpatului B. R.V., deoarece la data de 31 octombrie 2011, apărătorii aleşi ai acestuia au depus la dosarul de urmărire penală instrumentat de DNA CLUJ, o cerere prin care au cerut încunoştinţarea lor pentru a fi prezenţi la toate actele procesuale ce urmează a se derula în cauză, atât în privinţa inculpatului pe care îl asistă, cât şi referitor la ceilalţi învinuiţi, solicitare căreia organele de urmărire penală i-au dat curs, conferindu-le această posibilitate după depunerea memoriului. Astfel, au fost respectate pe deplin dispoziţiile art. 172 Cod procedură penală cât şi cele ale art. 6 din CEDO privind dreptul inculpatului la un proces echitabil, acesta având posibilitatea ca atât în faţa procurorului cât şi ulterior în faţa instanţei de fond precum şi în căile de atac de a cere şi administra probe considerate necesare, pentru a demonstra lipsa de temeinicie a susţinerilor acuzării.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat şi excepţii de invocat, instanţa acordă cuvântul în dezbaterea propunerii de arestare preventivă.

Reprezentantul DNA – Serviciul Teritorial Cluj solicită, în temeiul art. 1491 alin. 9 C.proc.pen., admiterea sesizării şi arestarea preventivă a inculpatului B. R.V., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev de art. 254  alin 1 Cod penal, pentru o perioadă de 29 de zile începând cu data de 1 noiembrie 2011 şi până la data de 29 noiembrie 2011.

Apreciază că este incident temeiul prev. de art.148 lit.f C.proc.pen., având în vedere că inculpatul a comis o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestia prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Acest temei este acceptat şi în practica CEDO, pericolul social concret pentru ordinea publică se apreciază prin raportare la persoana inculpatului, reacţia opiniei publice, consecinţele faptei săvârşite, având în vedere că inculpatul avea calitatea de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj. Lăsarea în libertate a inculpatului ar genera o stare de nelinişte în rândul opiniei publice, având în vedere împrejurarea că persoanele bănuite de comiterea unor astfel de infracţiuni grave ar fi cercetate în stare de libertate..

Concepţia de ordine publică la care face referire art. 148 lit.f  C.proc.pen. trebuie înţeleasă ca un pericol concret imediat, care afectează echilibrul social, în cazul în care unei asemenea fapte de corupţie legea nu i se aplică cu fermitate.

Există date certe că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat, iar lăsarea în libertate a acestuia ar influenţa continuarea cercetărilor în această cauză, având în vedere funcţia şi poziţia în societate a inculpatului B. R.V..

Conform art. 150 Cod procedură penală Curtea a trecut la ascultarea inculpatului conform declaraţiei ataşate dosarului.

Apărătorul ales al inculpatului B. R.V., avocat P.A.,  arată că a examinat această cauză cu atenţie sporită. Nu se respectă egalitatea armelor, având în vedere modalitatea în care s-a procedat în acest dosar. Eforturile apărării sunt în sensul stabilirii adevărului, însă sunt văduviţi de egalitatea armelor. Nu se pot studia aproximativ 300 de pagini într-o oră. Apreciază că inculpatul B. R. este lipsit de egalitatea de arme garantată de codul de procedură penală, de Constituţie şi de CEDO. Mai mult, dacă s-ar admite propunerea de arestare solicitată de parchet s-ar încălca şi art. 6 din CEDO vizând dreptul la un proces echitabil, deoarece nu s-a procedat la aplicarea unui tratament juridic egal între învinuita D.A. faţă de care s-a luat de către procuror măsura obligării de a nu părăsi localitatea, raportat la inculpatul B. R.V., care a fost reţinut.

Clientul său, inculpatul B. R. este o persoană respectată de toată comunitatea. În măsura răgazului avut la dispoziţie pentru a studia dosarul a constatat că actul de sesizare conţine o multitudine de posibile cauze de corupţie. A constatat că DNA a concentrat forţe formidabile, resurse financiare considerabile, precum şi mijloace tehnice pentru interceptarea convorbirilor telefonice. Se folosesc fonduri exagerate pentru a se descoperi elemente de mare corupţie.

A constatat că la un moment dat se începe urmărirea penală pentru o singură infracţiune de luare de mită doar în baza declaraţiei date de învinuita D.A., la dosar neexistând alte probe şi indicii temeinice care să justifice presupunerea rezonabilă că inculpatul B. ar fi autorul faptei.

S-a propus luarea măsurii arestului preventiv şi în baza interceptărilor realizate în prezenta cauză.

Precizează că procurorul are datoria de a administra probe şi în favoarea inculpatului, însă în această situaţie procurorul de caz omite să administreze probe în acest sens, respectiv să audieze martori.

Potrivit art. 66 C. proc. pen. inculpatul are dreptul să combată probele existente în defavoarea sa. Procurorii nu au dovedit data săvârşirii infracţiunii de luare de mită susţinând că aceasta s-a consumat la începutul lunii octombrie 2011, deşi suma de 43.000 lei a fost încasată de inculpat doar la 31 octombrie 2011 şi aceasta reprezenta în realitate o convenţie civilă de împrumut.

Învederează că totul s-a întâmplat într-un anumit mod, pentru a se dovedi cu orice preţ că vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj este un infractor.

În prezenta cauză nu există probe şi indicii temeinice care să confirme susţinerile parchetului, ca atare măsura preventivă solicitată apare excesivă şi nefondată.

În realitate, în dosarul nr. 60/P/2011 au fost efectuate investigaţii cu privire la învinuita D.A. şi în cursul acestora au fost descoperite date cu privire la presupusa infracţiune de care este bănuit inculpatul B. R.. În fapt, între inculpat şi învinuita D.A. s-a realizat o convenţie civilă de împrumut, inculpatul având termen de scadenţă pentru achitarea unor sume la instituţiile de credit la 31 octombrie 2011, de aceea a luat suma de 43.000 lei cu acest titlu de la învinuită.

Apărătorul ales al inculpatului B. R., avocat N.M.P. a învederat că procurorul de caz uită că este dator să strângă probe şi în favoarea inculpatului. Este incident în cauză art. 136 alin. 8 C.proc.pen., care prevede că la alegerea măsurii preventive ce urmează a fi luată se ţine seama de scopul acesteia, de gR.l de pericol social al infracţiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele şi alte situaţii privind persoana faţă de care se ia măsura. Aceste aspecte însă nu impresionează pe nimeni, sunt lipsite de importanţă.

În cauză, nu există probe şi indicii temeinice care să justifice presupunerea rezonabilă vizată de art. 68 indice 1 Cod procedură penală în sensul că, inculpatul B. R.ar fi săvârşit fapta pentru care este cercetat. Singura afirmaţie a învinuitei D.A. care nu se coroborează cu alte probe şi indicii, nu poate justifica o măsură preventivă.

CEDO a statuat în numeroase decizii că cercetarea inculpaţilor în stare de libertate este regula, detenţia reprezentând o excepţie de la aceasta.

Inculpatul B. R.V., având ultimul cuvânt, arată că achiesează la concluziile apărătorilor aleşi. Susţine cu tărie că această infracţiune nu a comis-o şi ar fi nedrept să fie închis pentru ceva ce nu a săvârşit. Arată că este căsătorit, având un copil în întreţinere, până în prezent nu a avut nici o abatere de la regulile de conduită în familie şi societate ceea ce justifică efectuarea cercetărilor faţă de el în stare de libertate.

 

C U R T E A

 

Asupra cauzei penale de faţă,

Prin propunerea inregistrată  sub numărul de mai sus la Curtea de Apel Cluj, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj, a solicitat in conformitate cu disp.art 149 ind.1 Cpp. coroborat cu art. 28 al.1 pct.1 lit. b Cpp. , art 148 lit. f Cpp., rap.la art. 143 Cpp., luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul B. R.V. fiul lui …, reţinut pentru o perioadă de 24 de ore , începând cu data de 1 noiembrie 2011 ora 00,18 . cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev.de art. 254 al.1 Cp., coroborat cu art. 6 din Legea 78/2000.

În motivarea propunerii, DNA a invederat că există probe şi indicii temeinice care justifică presupunerea rezonabilă in sensul că, inculpatul ar fi comis faptele pentru care este urmărit penal, constând in acea că in cursul lunii octombrie 2011 invinuiţii D.A. şi A.B.M., la intelegere cu inculpatul B. R.V. , au oferit acestuia suma de 25.000 euro, pentru ca,  cel din urmă  in calitatea sa de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, să le furnizeze informaţii obţinute in virtutea funcţiei şi astfel, să faciliteze câştigarea unei licitaţii privind serviciile de mentenanţă pe stadionul Cluj – Arena , pentru anul 2012. De asemenea se precizează în propunerea DNA că inculpatul B. R.V. a pretins ca, la data de 27 octombrie 2011 să îi fie remisă o primă tranşă din suma convenită, respectiv 10.000 euro , bani pe care i-a primit efectiv la data de 31 octombrie 2011 in monedă naţională , fiind prins imediat după comiterea faptei.

Prin procesul verbal din data de 27 octombrie 2011, înregistrat la dosar penal nr. 60/P/2011 s-a dispus sesizarea din oficiu a DNA Cluj cu privire la săvârşirea de către făptuitorii B. R., vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj a infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 Cod penal coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, A.B.M., avocat în cadrul Baroului Bucureşti, D.A., asociat al S.C. G.F., a infracţiunii de dare de mită prev de art. 255 Cod penal coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi D.R. a complicităţii la infracţiunea de dare de mită prev de art. 26 Cod penal, raportat la art. 255 Cod penal coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Prin acest act s-a reţinut că, in cursul lunii octombrie 2011 făptuitorii D.A. şi A.B.M., la intelegere cu făptuitorul B. R.V. , au oferit acestuia suma de 25.000 euro, pentru ca, cel din urmă in calitatea sa de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, să le furnizeze informaţii obţinute in virtutea funcţiei şi astfel, să faciliteze câştigarea unei licitaţii privind un proiect derulat de societăţile deţinute de făptuitori pe raza judeţului Cluj.

Din contactele care au avut loc între cei trei s-a invocat de către procuror că, o parte din suma de 25.000 euro a fost predată în cursul nopţii de 26/27 octombrie 2011 de către făptuitorul A.B.M. către făptuitorii D.A. şi D.R., care au efectuat o deplasare în Bucureşti tocmai în acest scop şi urmau să fie remişi făptuitorului B. R. în cursul zilei de 27 octombrie 2011.

Prin rezoluţia DNA- SERVICIUL TERITORIAL CLUJ din 28 octombrie 2011 s-a dispus disjungerea din cauza penală 60/P/2011 a aceleiaşi instituţii a faptelor ce fac obiectul sesizării din oficiu din data de 27 octombrie 2011 privind făptuitorii B. R., vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj cercetat cu privire la infracţiunea de luare de mită prev. de art. 254 Cod penal coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, A.B.M., avocat în cadrul Baroului Bucureşti, D.A., asociat al S.C. GROUPE FRAROM- AGENŢIE DE ASIGURARE SRL CLUJ-NAPOCA, cercetaţi cu privire la comiterea infracţiunii de dare de mită prev de art. 255 Cod penal coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi D.R. cercetat pentru complicitate la infracţiunea de dare de mită prev de art. 26 Cod penal raportat la art. 255 Cod penal coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi pe cale de consecinţă înregistrarea unui nou dosar penal, respectiv cel din speţă 130/P/2011.

Organele de urmărire penală au procedat la disjungerea din cauza penală 60/P/2011 a DNA CLUJ a faptelor ce fac obiectul sesizării din oficiu din data de 27 octombrie 2011, deoarece în cursul efectuării actelor premergătoare în dosarul penal de mai sus, lucrare ce o vizează pe D.A., cercetată cu privire la comiterea infracţiunii de dare de mită prev de art. 255 Cod penal, în formă continuată începând cu anul 2009, au fost descoperite fapte noi de corupţie în care aceasta este implicată, alături de alţi participanţi, disjungerea fiind operată pentru o mai bună derulare a urmăririi penale.

S-a considerat de către DNA CLUJ că în ceea ce îl priveşte pe inculpat sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 Cod procedură penală cu referire la art. 148 lit.f Cod procedură penală pentru a se dispune luarea măsurii arestării preventive.

Astfel, există probe şi indicii temeinice că inculpatul a săvârşit infracţiunea pentru care este cercetat, acestea rezultând din declaraţiile învinuitei D.A., declaraţiile învinuitului D.R., din conţinutul informaţiilor cuprinse în notele de redare a convorbirilor telefonice, din conţinutul procesului-verbal de percheziţie domiciliară încheiat la 31 octombrie 2011, prin care se atestă ridicarea din posesia inculpatului a sumei de 43.000 RON ce a făcut obiectul infracţiunii.

Ca şi temei al arestării au fost invocate prevederile art. 148 lit.f Cod procedură penală având în vedere că inculpatul B. R.V. a comis o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea lui în libertate prezintă  pericol concret pentru ordinea publică, apreciată în raport de conduita acestuia, de rezonanţa faptelor comise precum şi de calitatea sa de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj.

De asemenea, pericolul pentru ordinea publică îşi găseşte expresia şi prin starea de nelinişte, prin sentimentul de insecuritate în rândul societăţii, generat de faptul că persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni de o gravitate deosebită sunt cercetate în stare de libertate, pericol ce se reflectă la nivelul întregii ordini sociale în contextul în care se aşteaptă o reacţie promptă şi eficientă a organelor judiciare în lupta împotriva corupţiei.

Pericolul public concret reiese şi din împrejurarea că, fapta de care este presupus şi bănuit inculpatul că ar fi comis-o, este de natură să prejudicieze buna reputaţie a instituţiilor publice, în speţă a Consiliului Judeţean Cluj, precum şi sentimentul de încredere în buna credinţă a celor desemnaţi să aplice legea în calitate de reprezentanţi ai acestor unităţi.

Inculpatul B. R.V. audiat fiind de către procuror s-a declarat nevinovat raportat la infracţiunea pentru care este cercetat, învederând că în fapt, între el şi învinuita D.A. s-a realizat o convenţie civilă de împrumut cu privire la suma descoperită la reşedinţa sa din … şi care a fost ridicată de către organele de urmărire penală la data de 31 octombrie 2011, aceasta nefiind primită cu titlu de mită.

Soluţionarea propunerii de arestare preventivă a inculpatului B. R.V. a avut loc în şedinţa camerei de consiliu din data de 1 noiembrie 2011 când, anterior acordării cuvântului asupra acesteia,  au fost invocate o serie de excepţii de către apărătorii inculpatului, vizând nelegala sesizare a instanţei.

Acestea s-au referit în primul rând la faptul că, la dosarul 130/P/2011 vizându-l pe inculpatul B. R.V. trebuia ataşat dosarul de urmărire penală 60/P/2011 al DNA CLUJ vizând-o pe învinuita D.A., lucrare care cuprinde întreaga probaţiune administrată până în acest moment de către DNA CLUJ şi nu doar aspecte secvenţiale, respectiv minime probe şi mijloace de probă depuse la prezenta cauză.

S-a învederat nelegala autorizare a interceptărilor efectuate în acest dosar 130/P/2011, posibila inexistenţă a acestor autorizări, nelegala efectuare a interceptărilor şi lipsa valorii probante a proceselor-verbale de redare a convorbirilor interceptate.

S-a relevat încălcarea substanţei dreptului la apărare a inculpatului B. R.V. prin neîncunoştinţarea apărătorilor aleşi şi neprezentarea acestora la efectuarea actelor de urmărire penală derulate faţă de învinuita D.A..

O altă excepţie a vizat încălcarea dispoziţiilor art. 91 indice 2 alin.5 Cod procedură penală, avocaţii inculpatului apreciind că nu se puteau utiliza ca probe convorbirile şi comunicările interceptate ale inculpatului B. R.V. din dosarul 60/P/2011 în dosarul nr. 130/P/2011.

Curtea a respins excepţiile invocate ca nefondate cu următoarele motivări:

Nu este necesară depunerea în probaţiune a dosarului penal 60/P/2011 a DNA- Serviciul Teritorial Cluj întrucât la fila 1 din dosarul de urmărire penală există procesul-verbal de sesizare din oficiu al DNA Cluj din 27 octombrie 2011 în care se precizează că „ drept urmare a datelor şi informaţiilor reieşite din cauza penală 60/P/2011 cu privire la săvârşirea infracţiunilor de corupţie de către D.A., A.B.M., B. R.V. şi D.R., organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu”. Mai mult, la fila 3 din dosarul de urmărire penală 130/P/2011 există  rezoluţia procurorului din 28 octombrie 2011 prin care se dispune disjungerea din cauza penală 60/P/2011 a DNA –Serviciul Teritorial Cluj a faptelor ce fac obiectul sesizării din oficiu din data de 27 octombrie 2011 privind pe D.A., A.B.M., B. R.V. şi D.R. şi înregistrarea prezentului dosar penal 130/P/2011 la care au fost ataşate toate probele şi mijloacele de probă vizându-i pe învinuiţi şi pe inculpatul B. R.V.. Pe de altă parte, aşa cum rezultă din cuprinsul dosarului de urmărire penală prezent, în cauza cu nr. 60/P/2011 a DNA Cluj se efectuează cercetări faţă de învinuita D.A. pentru infracţiunea de dare de mită în formă continuată prev de art. 255 Cod penal cu aplicarea art. 41, 42 Cod penal, existând date că, începând cu anul 2009 aceasta este implicată în fapte noi de corupţie, alături de alţi participanţi, astfel că nu ar fi consult şi oportun ataşarea acelei lucrări la cea de faţă, fiind vorba de alte infracţiuni şi alte persoane, motiv pentru care s-a şi dispus disjungerea de către procuror.

Având în vedere obiectul cauzei se constată că soluţia asupra unei propuneri de arestare preventivă presupune verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 143 şi art. 148 din Codul de procedură penală, iar nu a legalităţii probelor puse la dispoziţie judecătorului. Prezumţia rezonabilă de comitere a unei infracţiuni conform art. 68 indice 1 Cod procedură penală se desprinde, sau nu, din probele dosarului, iar stabilirea certă a situaţiei de fapt, încadrării juridice a faptelor şi vinovăţiei inculpatului sunt aspecte ce ţin de etapa cercetării judecătoreşti.

În această fază a soluţionării propunerii de arestare preventivă, Curtea nu are abilitatea de a cenzura corectitudinea administrării probelor de către organele de anchetă şi nici de a verifica apărări care ţin de fondul cauzei. Până la dovada contrarie, probele administrate de procuror nu pot fi înlăturate de către instanţa sesizată cu luarea unei măsuri preventive.

Cu privire la legalitatea interceptărilor convorbirilor telefonice s-a constatat că parchetul a respectat dispoziţiile legale şi jurisprudenţa în materie, efectuarea lor subsumându-se condiţiilor prevăzute în secţiunea a V-a a  Titlului III din Codul de procedură penală.

Dispoziţiile din Codul de procedură penală român au fost apreciate în acord cu jurisprudenţa CEDO şi nu încalcă drepturile persoanei, iar interceptările convorbirilor purtate de inculpatul B. R.V. cu învinuiţii din cauză au fost consemnate în procese-verbale a căror conformitate cu realitatea a fost certificată de procuror, în condiţiile legii.

Curtea s-a rezumat la a verifica existenţa autorizaţiilor pentru interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon, emise în baza art. 91 indice 1 din Codul de procedură penală precum şi respectarea condiţiilor cerute de lege pentru autorizarea acestor activităţi, nefiind necesar, în actualul stadiu al cauzei, a se analiza incidenţa dispoziţiilor art. 64 alin.2 din Codul de procedură penală cu privire la mijloacele de probă obţinute în baza acestora.

Pe de altă parte, folosirea în prezenta cauză a convorbirilor sau comunicărilor interceptate potrivit legii într-o altă cauză este posibilă, în temeiul dispoziţiilor art. 91 indice 2 alin. 5 Cod procedură penală, iar instanţa, sesizată cu o propunere de arestare nu este investită să cenzureze dacă obţinerea probelor – în altă cauză, din care au fost preluate – a respectat condiţiile legale, ci se limitează la a aprecia asupra aparenţei de legalitate a dovezilor pe care propunerea parchetului se sprijină .

În speţă, nu este încălcat dreptul la apărare al inculpatului B. R.V., deoarece la data de 31 octombrie 2011, apărătorii aleşi ai acestuia au depus la dosarul de urmărire penală instrumentat de DNA CLUJ, o cerere prin care au cerut încunoştinţarea lor pentru a fi prezenţi la toate actele procesuale ce urmează a se derula în cauză, atât în privinţa inculpatului pe care îl asistă, cât şi referitor la ceilalţi învinuiţi, solicitare căreia organele de urmărire penală i-au dat curs, conferindu-le această posibilitate după depunerea memoriului. Astfel, au fost respectate pe deplin dispoziţiile art. 172 Cod procedură penală cât şi cele ale art. 6 din CEDO privind dreptul inculpatului la un proces echitabil, acesta având posibilitatea ca atât în faţa procurorului cât şi ulterior în faţa instanţei de fond precum şi în căile de atac de a cere şi administra probe considerate necesare, pentru a demonstra lipsa de temeinicie a susţinerilor acuzării.

Curtea analizând propunerea formulată, pe baza actelor şi lucrărilor din dosarul cauzei reţine următoarele:

Inculpatul B. R.V. este cercetat penal în dosarul nr. 130/P/2011 al DNA CLUJ- Serviciul Teritorial Cluj pentru comiterea infracţiunii de luare de mită prev de art. 254 alin.1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr 78/2000 constând în esenţă, in aceea că, in cursul lunii octombrie 2011 invinuiţii D.A. şi A.B.M. avocat în Baroul Bucureşti,  la intelegere cu inculpatul B. R.V., au oferit acestuia suma de 25.000 euro, pentru ca, cel din urmă in calitatea sa de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, să le furnizeze informaţii obţinute in virtutea funcţiei şi astfel, să faciliteze câştigarea unei licitaţii privind serviciile de mentenanţă pe stadionul Cluj – Arena, pentru anul 2012. De asemenea inculpatul B. R.V. a pretins ca, la data de 27 octombrie 2011 să îi fie remisă o primă tranşă din suma convenită, respectiv 10.000 euro, bani pe care i-a primit efectiv la data de 31 octombrie 2011 in monedă naţională  respectiv suma de 43.000 RON, fiind prins imediat după comiterea faptei.

Faţă de inculpatul B. R.V. s-a început urmărirea penală la data de 31 octombrie 2011 cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev de art. 254 alin 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Prin Ordonanţa din 1 noiembrie 2011 a DNA CLUJ faţă de inculpat s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru infracţiunea  mai sus menţionată.

Sesizarea privind luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul B. R.V. are la bază o singură infracţiune de luare de mită prev de art. 254 alin 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000. Acuzaţiile aduse inculpatului B. R.V. constau în aceea că, învinuita D.A. este asociat la SC F. I E SRL CLUJ, societate care are ca principal obiect de activitate servicii de mentenanţă. În contextul finalizării construcţiei la Stadionul Municipal Cluj-Arena, învinuita a devenit interesată în obţinerea contractului privind asigurarea serviciilor de mentenanţă ale noii investiţii privind electricitatea, asigurare clădiri, întreţinere gazon. Având în vedere relaţia de prietenie pe care învinuita D.A. o avea cu inculpatul B. R.V., cei doi au discutat despre interesul învinuitei faţă de potenţialul financiar pe care darea în folosinţă a stadionului îl putea constitui pentru societatea sa comercială.

Potrivit declaraţiilor învinuitei D.A., inculpatul B. R.V. i-a promis că se va interesa şi îi va furniza informaţii privind următoarea licitaţie ce urma a fi demarată pentru serviciile de mentenanţă pe Cluj-Arena, informaţii esenţiale, de natură să-i confere un avantaj faţă de alţi ofertanţi şi să-i faciliteze câştigarea licitaţiei. Învinuita a arătat că, inculpatul B. R.V. i-a precizat că, suma ce va fi alocată lunar pentru aceste servicii se va ridica la aproximativ 20.000 euro. Cu prilejul aceloraşi discuţii, purtate în cursul lunii octombrie 2011, învinuita D.A. i-a oferit inculpatului suma de 20.000-25.000 euro, ofertă pe care acesta a acceptat-o, urmând ca, în schimb, să furnizeze învinuitei informaţii care ar fi dus la câştigarea de către SC G.F. unde era asociată inculpata, a viitoarei licitaţii.

Pentru a se dispune luarea măsurii arestării preventive a unei persoane trebuie să fie îndeplinite cumulativ cerinţele art. 143 Cod procedură penală, ale art. 136 alin.1 lit.d şi alin.8 Cod procedură penală şi una din condiţiile prevăzute de art. 148 lit. a-f Cod procedură penală.

Cu privire la solicitarea parchetului de a se dispune arestarea preventivă a inculpatului B. R.V. apărătorii aleşi au arătat că aceasta este nefondată, la dosarul de urmărire penală neexistând probe şi indicii de comitere a infracţiunii de către clientul lor, nu subzistă temeiul stipulat în art. 148 lit.f Cod procedură penală, iar pe de altă parte potrivit art. 136 Cod procedură penală scopul măsurilor preventive se poate realiza, nu neapărat prin măsuri privative de libertate, instanţa fiind cea care, în funcţie de datele concrete ale cauzei referitoare la fapta imputată şi la elementele de circumstanţiere ale inculpatului, va opta pentru arestarea acestuia sau din contră, va dispune măsuri alternative la detenţie, cum sunt cele privind obligarea de a nu părăsi localitatea sau ţara vizate de art. 145 şi art. 145 1 Cod procedură penală.

Apărătorii aleşi ai inculpatului au învederat că dacă instanţa va lua faţă de el măsura arestării preventive, s-ar încălca în speţă, dreptul la un proces echitabil al acestuia reglementat de art. 6 din CEDO raportat la faptul că nu beneficiază de acelaşi tratament cu învinuita D.A. faţă de care prin Ordonanţa DNA CLUJ din 31 octombrie 2011 s-a luat măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Curtea reţine că în cauză există probe şi indicii temeinice care fac rezonabilă presupunerea că inculpatul B. R.V. este autorul infracţiunii de luare de mită descrisă mai sus, fiind întrunite astfel cerinţele art. 143 Cod procedură penală.

Teza finală a textului suscitat, prevede condiţia existenţei probelor sau indiciilor temeinice, că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, proba fiind privită ca „un element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei”.

Pentru a dispune arestarea unei persoane, organul judiciar este obligat să ofere un set minim de fapte şi informaţii care să convingă un observator obiectiv (judecător) cu privire la existenţa indiciilor temeinice că s-a săvârşit o infracţiune. Acest aspect nu presupune ca autorităţile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzaţii încă din momentul arestării (cauzele Brogan şi Murray c/a Regatului Unit).

În prezenta cauză, probele administrate până în acest moment procesual creează  cu suficientă putere rezonabilitatea comiterii de către inculpatul B. R.V. a infracţiunii pentru care este cercetat. Se cunoaşte că, proclamând dreptul la libertate, scopul textelor din Codul de procedură penală român cât şi cel al art.5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului este asigurarea că nici o persoană nu va fi lipsită de libertatea sa în mod arbitrar. (cauza Amuur c/a Franţei).

Protejarea libertăţii individuale împotriva ingerinţelor arbitrare ale autorităţilor nu trebuie să stânjenească însă eforturile autorităţilor judiciare în administrarea probelor, desfăşurarea procesului în bune condiţii.

Instanţa europeană a afirmat adeseori în jurisprudenţa sa că orice privare de libertate trebuie să fie făcută în conformitate cu normele de fond şi de procedură prevăzute de legislaţia naţională, dar în acelaşi timp, trebuie să respecte scopul esenţial al art.5: protejarea individului împotriva arbitrariului autorităţilor statale (C. Bârsan, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Comentariu pe articole, vol.I Drepturi şi Libertăţi, Bucureşti 2005).

Indiciul este un element care poate indica sau poate fi revelator asupra unui fapt sau asupra vinovăţiei celui care l-a comis. El conţine o ştiinţă sau o cunoştinţă certă şi directă asupra unui fapt, circumstanţe, situaţii, iar prin informaţia şi revelaţia produsă de această ştiinţă dă o probă indirectă cu privire la existenţa infracţiunii şi a vinovăţiei – proba indicială.

Principiile de securitate juridică şi de protecţie împotriva arbitrariului impun fondarea fiecărei privaţiuni de libertate pe o bază legală specifică şi pe o suspiciune rezonabilă.

Solicitarea parchetului de a se lua împotriva inculpatului B. R.V. măsura arestării preventive, este justificată prin prisma art.148 lit.f C.proc.pen.

Prin luarea acestei măsuri nu trebuie să se înţeleagă că inculpatului i se impută săvârşirea unei infracţiuni, ci că există probe şi indicii considerate temeinice în acest sens, în raport cu stadiul în care se află procesul penal. Ori, suntem în prezenţa indiciilor temeinice atunci când din datele existente în speţă rezultă presupunerea că persoana faţă de care se efectuează urmărirea penală, a săvârşit fapta.

În consecinţă, dacă prin termenul „probă” se înţelege, conform dispoziţiilor art.63 C.proc.pen. ”orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei”, în legătură cu termenul „indicii temeinice” ele sunt simple presupuneri, determinate de aparenţe mai mult sau mai puţin grăitoare.

Indicii temeinice există atunci când din examinarea atentă a unor date existente în cauză, se desprinde în mod motivat, ce trebuie justificat, analizat, presupunerea rezonabilă că persoana faţă de care se efectuează urmărirea penală, a săvârşit cu adevărat o faptă ce ar atrage o sancţiune penală. Indiciile trebuie să fie un multiplu, cu surse independente şi totodată serioase, fără să conţină pure generalităţi.

Raţionamentul procurorului trebuie, în acest sens, să fie satisfăcător, convingător, să arate motivele pentru care măsura este necesară, iar lipsa unor elemente reale, raţionale, cât de cât convingătoare, face ca măsura de arestare preventivă să fie ilegală.

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prevede, la art.5, posibilitatea arestării sau reţinerii persoanei în vederea aducerii ei în faţa autorităţii competente „atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune”. În spiritul Convenţiei, prezumţia de nevinovăţie nu exclude arestarea preventivă. De aceea, nu se poate susţine că dispoziţiile legale ar fi contrare prevederilor constituţionale şi dispoziţiilor corespunzătoare privitoare la prezumţia de nevinovăţie, cuprinse în pactele şi convenţiile internaţionale privitoare la drepturile omului.

Art.23 din Constituţia României, republicată, prevede că libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile, iar reţinerea sau arestarea unei persoane este permisă numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege.

Raportând dispoziţiile legale la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, constatăm că acestea transpun întocmai în dreptul intern prevederile art.5 paragraf 1 lit.c din Convenţie, potrivit cărora o persoană poate fi lipsită de libertatea sa dacă a fost arestată sau reţinută, în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a o împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.

Probele şi indiciile temeinice care fac rezonabilă presupunerea că inculpatul B. R.V. a comis infracţiunea de luare de mită sunt următoarele: declaraţiile învinuitei D.A. care a arătat că inculpatul, în cursul lunii octombrie 2011 a acceptat oferta acesteia privind remiterea sumei de 25.000 euro pentru ca, în virtutea funcţiei pe care o ocupă, să-i furnizeze informaţii esenţiale pentru câştigarea licitaţiei vizate. Cele susţinute de învinuita D.A. în această fază a urmăririi penale, sunt probate cu conţinutul convorbirilor telefonice interceptate şi ataşate dosarului de unde rezultă că, după ce inculpatul a acceptat primirea sumei de 25.000 euro, la data de 26 octombrie 2011, chiar la solicitarea inculpatului B. R.V., învinuita D.A. i-a făcut o vizită la biroul său de la Consiliul Judeţean Cluj. După părăsirea biroului vicepreşedintelui CJ Cluj, D.A. l-a contactat telefonic pe învinuitul A.B.M.- avocat în Baroul Bucureşti, căruia i-a făcut cunoscut faptul că, „ i-a fost cerut acum urgent de către inculpat 10.000 …..şi că restul de 10-15.000 urmează să-i dea ulterior”.

În momentul în care învinuita D.A. i-a făcut cunoscut interlocutorului că nu are de unde să facă rost de bani în scurt timp, învinuitul A.B. s-a oferit să-i pună el la dispoziţie.

După acest contact, învinuita D.A. l-a sunat din nou pe inculpatul B., căruia i-a confirmat că vineri 28 octombrie 2011 va trece pe la el pe la birou, ca să îi ducă „asigurările”. Inculpatul i-a replicat că nu se află în localitate vineri, părăsind municipiul Cluj-Napoca încă de joi 27 octombrie 2011, de la ora 14.00.

În acest context, învinuita D.A. i-a promis inculpatului că îl va resuna. La scurt timp de la convorbirea cu inculpatul B., învinuita D. l-a contactat din nou telefonic pe învinuitul A.B.M. căruia i-a făcut cunoscută împrejurarea că are nevoie de bani şi mai urgent deoarece „mâine la 14.00 pleacă”, cu referire la inculpatul B. R.V..

Legăturile susţinute şi apropiate dintre învinuiţii D.A. şi A.B. au relevat faptul că ambii au încercat să găsească varianta optimă şi sigură ca banii să ajungă la D.A., în condiţiile în care avocatul A. domiciliază în Bucureşti iar banii îi aparţineau acestuia.

Relevant în speţă, este faptul că în discuţiile dintre D.A. şi A.B. au fost excluse variantele de deplasare în vederea predării banilor, cu avionul, din motive de securitate, avocatul A. precizând că la controlul din aeroport se face scanare cu raze, iar banii vor fi depistaţi, cu trenul nu se impune din motive de durată mare în timp şi nesiguranţă iar prin  virament bancar exista posibilitatea să se sesizeze Oficiul de Prevenire şi Combatere a spălării banilor.

Probele ataşate dosarului de urmărire penală demonstrează că învinuiţii au convenit ca D.A. şi soţul acesteia D.R. să se deplaseze în aceeaşi după-masă de miercuri 26 octombrie 2011, la Bucureşti pentru a se întâlni cu A.B.M., în vederea preluării banilor, urmărind totodată să se întoarcă în timp util în Cluj pentru a se întâlni cu inculpatul B., până la data comunicată de el că se află în Cluj-Napoca, respectiv până joi 27 octombrie 2011 la ora 14.00.

Din conţinutul interceptărilor rezultă că la 26 octombrie 2011 la ora 17.04 învinuita D.A. l-a contactat pe inculpatul B. căruia i-a comunicat că „mâine la ora 12.00 vin să aduc …asigurarea”, iar acesta la rândul său i-a confirmat că o aşteaptă, apreciind că „ a fost operativă” .

Lucrările şi actele din dosarul de urmărire penală pun în evidenţă împrejurarea că învinuita D.A. nu a încheiat nici o poliţă de asigurare pentru inculpatul B. R. sau la solicitarea acestuia. De altfel, atât în faţa procurorului cât şi în faţa judecătorului inculpatul a arătat că nu aştepta de la învinuita D.A. nici o poliţă de asigurare.

Din conţinutul dosarului de urmărire penală rezultă că învinuita D.A. ajungând prea târziu în Cluj, inculpatul fiind pregătit pentru plecarea într-o vacanţă în Austria, predarea banilor a fost amânată pentru 31 octombrie 2011, dată la care acesta a stabilit cu învinuita D. să se întâlnească la biroul său din cadrul CJ CLUJ, promiţându-i că aspectele convenite referitoare la licitaţie nu vor suferi modificări.

Aceleaşi probe şi indicii temeinice relevă faptul că la 31 octombrie 2011 inculpatul B. R.a primit de la învinuita D.A. suma de 43.000 lei, echivalent a 10.000 euro ca obiect al infracţiunii de corupţie, fiind prins imediat după remiterea sumei de bani. După primirea banilor, activitate care a avut loc în autoturismul învinuitei D., inculpatul a urcat la apartamentul în care acesta locuieşte ca reşedinţă în … şi i-a ascuns în lada unei canapele, părăsind apartamentul cu intenţia de a reveni la locul de muncă, fiind interpelat la ieşirea din bloc de echipa DNA Cluj. Cu ocazia percheziţiei acestui apartament a fost identificată suma de 43.000 lei primită la 31 octombrie 2011 de inculpatul B. de la învinuita D.A..

Alte probe şi indicii temeinice care fac rezonabilă presupunerea că inculpatul B. a comis infracţiunea de luare de mită se referă la declaraţiile învinuitului D.R. care a învederat că, în cursul zilei de 26 octombrie 2011 a efectuat o deplasare urgentă la Bucureşti împreună cu soţia sa, care trebuia să intre în posesia unei sume de bani.

De asemenea, înregistrările convorbirilor telefonice interceptate în baza autorizaţiilor date de către … cu începere din data de … conţin probe şi indicii temeinice care relevă împrejurarea că la data de 26 octombrie 2011 inculpatul B. R. a pretins de la învinuita D.A. suma de 10.000 euro precum şi faptul că acei bani reprezentau o parte din obiectul unei infracţiuni.

În consecinţă, sunt îndeplinite condiţiile prev de art. 143 Cod procedură penală dar şi cele prevăzute de art. 5 pct.1 lit.c din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în sensul existenţei acelor motive verosimile de a bănui că inculpatul a comis o infracţiune, care în jurisprudenţa CEDO (cazul Fox, Campbell şi Hartley versus U.K.) au fost definite ca acele fapte şi informaţii care ar indica unui observator obiectiv că persoana respectivă ar fi putut săvârşi infracţiunea, iar această analiză trebuie făcută în raport cu toate circumstanţele cauzei.

În cauza Mckay contra Regatului Unit din 3 octombrie 2006 CEDO a arătat că în prima fază a detenţiei provizorii, existenţa motivelor plauzibile de a crede că inculpatul este autorul faptelor reprezintă un motiv suficient pentru o plasare în detenţie.

Probele care ar putea da naştere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de acelaşi nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare, a învederat Curtea Europeană în cauza O”Hara contra Regatului Unit din 16 noiembrie 2001.

Cu prilejul audierii sale de către judecător, inculpatul B. R.V. nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii de luare de mită, arătând că a primit suma de 43.000 lei de la învinuita D.A., cu titlu de împrumut şi că singurele discuţii pe care le-a avut cu aceasta au privit exclusiv încheierea acestei convenţii civile. A învederat că la data de 26 octombrie 2011, când a avut loc o discuţie în biroul său de la CJ CLUJ cu învinuita D.A., i-a comunicat acesteia că ar avea nevoie de obţinerea unei sume de 50.000 RON cu titlu de împrumut, întrucât a demarat unele lucrări agricole pentru cultivarea, întreţinerea unor terenuri, banii fiindu-i necesari pentru achiziţionarea de sămânţă şi îngrăşăminte chimice. Mai mult, a afirmat că la data de 31 octombrie 2011 trebuia să ramburseze la instituţii de credit sume importante de bani, sens în care date fiind relaţiile de amiciţie cu învinuita D.A. din anul 2008, a considerat că poate apela la serviciile acesteia, în scopul obţinerii împrumutului, pentru a rambursa datoriile la bancă la termenul scadent.

Inculpatul a respins orice acuzaţie legată de promisiunea oferirii unor informaţii obţinute de el în virtutea funcţiei, referitoare la viitoarea licitaţie, având ca obiect serviciile de mentenanţă pe Cluj-Arena. În acest sens, inculpatul a arătat judecătorului că nici măcar nu se punea problema demarării unei astfel de licitaţii, deoarece stadionul se afla în perioada de garanţie oferită dată de constructor.

Curtea reţine că apărarea formulată de inculpat este nesinceră deoarece, conduita şi discuţiile telefonice purtate de acesta cu învinuita D.A. pun în evidenţă presupunerea rezonabilă că  el a pretins remiterea, de urgenţă a sumei de 10.000 euro, bani de care avea nevoie la imediata plecare în minivacanţa din Austria, din suma totală de 25.000 euro acceptată la începutul lunii octombrie 2011, cu ocazia oferirii acesteia de către învinuita D.A. şi avocatul A.B.. Probele şi indiciile temeinice ale cauzei demonstrează că inculpatul împreună cu învinuita D.A. au folosit un limbaj codificat pentru denumirea banilor, în cadrul conversaţiilor telefonice ceea ce conduce la concluzia că sumele de bani constituiau obiectul unei tranzacţii ilicite. Mai mult, la dosarul de urmărire penală nu este depusă, deoarece nici nu s-a încheiat o convenţie civilă de împrumut, care să ateste persoanele între care s-a realizat înţelegerea, suma împrumutată, durata în timp şi scadenţa, nefiind precizată nici moneda în care s-a perfectat tranzacţia.

Împrejurarea că inculpatul nu-şi asumă recunoaşterea infracţiunii pentru care este cercetat reprezintă o prezumţie legală, respectată de autorităţi şi care subzistă până la momentul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare.

În consecinţă, prin admiterea propunerii parchetului vizând luarea măsurii arestării preventive, nu s-ar înlătura această prezumţie, ci doar s-ar verifica condiţiile limitative prevăzute de art.148 şi următoarele din Codul de procedură penală, în raport de materialul probator administrat până în această fază a urmăririi penale.

Aprecierea probelor se va face de către instanţa de fond sub aspectul reţinerii sau nu a vinovăţiei inculpatului.

În legislaţia română motivele limitative pentru care o persoană poate fi privată de libertate se regăsesc în disp.art.148 C.proc.pen., iar în prezenta cauză, sunt incidente disp.art.148 lit. f C.proc.pen.

Sub aspectul condiţiilor de admisibilitate a propunerii de arestare preventivă, se observă că măsura restrictivă de libertate poate fi luată dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă este închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Prima condiţie Curtea o apreciază ca îndeplinită , întrucât infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, se sancţionează cu o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare.

În ceea ce priveşte condiţia pericolului concret pentru ordinea publică şi aceasta este îndeplinită şi rezultă din analiza probelor de la dosar, după cum urmează: inculpatul, în calitatea pe care a avut-o, de persoană obligată să vegheze la respectarea şi aplicarea legii în instituţiile administraţiei publice, s-a folosit de funcţia sa pentru a obţine foloase materiale.

Starea de pericol pentru ordinea publică în cazul său presupune o rezonanţă socială a unor fapte grave, atât în rândul comunităţii locale asupra căreia şi-a exercitat influenţa negativă, dar şi la nivelul întregii ordini sociale, într-un context în care imaginea instituţiilor statului este afectată de acuzaţiile de corupţie tot mai frecvente, în legătură cu care se aşteaptă o reacţie cât mai promptă şi eficientă a organelor judiciare.

Astfel, în cazul de faţă, bănuiala vizând săvârşirea infracţiunii de luare de mită implicând un reprezentant al administraţiei publice, cu precădere prin natura relaţiilor socio-profesionale afectate, face ca lăsarea în libertate a inculpatului B. R.să constituie un pericol pentru ordinea publică. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a acceptat, în cauza Lettellier contra Franţei, că, în circumstanţe excepţionale, prin gravitatea lor deosebită şi prin reacţia publicului la săvârşirea lor, anumite infracţiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice detenţia înainte de proces, cel puţin pentru un timp.

În speţa de faţă există bănuieli rezonabile că fapta pentru care este cercetat inculpatul B., constituia infracţiune la momentul în care s-a produs şi al efectuării urmăririi penale (cauza Wloch contra Poloniei din 19 octombrie 2000).

Obstrucţionarea justiţiei şi pericolul de sustragere au constituit motive întemeiate de a refuza eliberarea unei persoane arestate preventiv, apreciate ca atare de CEDO în interpretarea art. 5 paragraf 3 din CEDO. De aceea, în situaţia de faţă, se impune o astfel de reacţie a autorităţilor pentru a nu se crea şi mai mult neîncrederea în capacitatea justiţiei de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului pentru ordinea publică, pentru crearea unui echilibru firesc şi a unei stări de securitate socială.

Cu privire la condiţia pericolului concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpatului B. R.V. o prezintă pentru opinia publică, s-a reţinut îndeplinirea ei, motivat de gravitatea infracţiunii şi modalitatea în care inculpatul a săvârşit pretinsele fapte ce demonstrează ignorarea deliberată a ordinii de drept şi convingerea că legea trebuie folosită doar ca instrument de înfrângere a acesteia, în realizarea unor scopuri personale, materiale, imediate.

S-a apreciat că inculpatul prin funcţia avută a intrat în mediile sociale şi economice care puteau să-i asigure siguranţa şi confortul propriu, serviciile pe care le oferea, ca şi sumele mari de bani încasate demonstrând lipsa unor repere morale reale şi disponibilitatea de a rezolva totul prin corupţie, inculpatul având abilitatea de a disimula faptele pretins ilegale în fapte oneste, creând o imagine distorsionată a realităţii.

Pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, dar acestea prezintă puncte de interferenţă, astfel că, în practica judiciară s-a conturat un punct de vedere majoritar, în sensul că pericolul concret pentru ordinea publică se apreciază atât în raport cu datele referitoare la fapte, adică natura şi gravitatea infracţiunilor comise, cât şi cu rezonanţa socială negativă produsă în comunitate ca urmare a săvârşirii acestora, datele referitoare la persoana inculpatului, antecedentele penale ale sale. Numai criteriul referitor la pericolul social concret sau generic al infracţiunii săvârşită de inculpat nu poate constitui temei pentru luarea măsurii arestării preventive. O parte a doctrinei naţionale a susţinut că pentru infracţiuni deosebit de grave, cum este şi luarea de mită, probele referitoare la exis